News Flash:

De astazi, Finantele pot calcula taxa auto

23 Februarie 2009
1026 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi noua taxa auto a intrat in vigoare inca de joi, abia de astazi Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi poate stabili valoarea exacta a taxei, in conditiile in care in cursul acestei zile, finantistii vor primi programele necesare de calcul. La sfarsitul saptamanii trecute, institutia nu a facut altceva decat sa primeasca cererile iesenilor care doreau sa plateasca taxa sau sa isi recupereze o parte din banii platiti deja pentru reinmatricularea masinii. Chiar si in aceste conditii, contribuabilii trebuie sa stie ca dureaza doua zile pana cand Finantele emit decizia de calcul si 45 de zile pentru primirea diferentei dintre taxe. La momentul de fata, circa 200 de ieseni pot primi inapoi 900 mii lei, bani adunati la bugetul statului dupa data de 15 decembrie, din momentul in care s-a platit taxa in formula triplata. Conform datelor din noua ordonanta de Guvern, masinile cu o capacitate cilindrica de 1.400 centimetri cubi vor avea o taxa de 500 Euro in cazul normelor Euro 1. Pentru un motor de aceeasi capacitate cilindrica, dar care corespunde Euro 3, taxa va fi de aproape 860 Euro, respectiv de 1.460 Euro pentru cele non Euro. Proprietarul unei masini cu propulsor de 1.400 centimetri cubi Euro 2 va plati aproximativ 1.800 Euro, cea mai mare taxa pentru o astfel de capacitate, aici fiind inclus, de exemplu, un Volkswagen Golf III. In cazul automobilelor cu motoare de 1.600 centimetri cubi, Euro 1, taxa va avea o valoare de 880 Euro si de 1.450 Euro pentru Euro 3. La cele non-Euro taxa va fi de 2.600 Euro, iar la cele Euro 2 de circa 3.200 Euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021568 (s)