Eveniment-Social

De astazi se vor deschide terenurile de sport de la scolile iesene in perioada verii. Iata lista acestora

Publicat: 24 iul. 2018
1

Mai multe terenuri de sport din municipiul Iasi ar urma de astazi sa-si deschida portile si pentru cei care vor sa faca miscare pe perioada verii. In urma unui protocol semnat de Prefectura Iasi, Primaria Iasi si Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), pe aceste terenuri vor putea veni iesenii care vor sa faca miscare si care nu aveau unde sa desfasoare o activitate sportiva. Anuntul a fost facut de prefectul Marian Serbescu in cadrul sedintei Colegiului Prefectural.

"Terenurile de sport ale scolilor vor fi deschise si pe perioada vacantei pentru copiii care vor dori sa-si petreaca timpul liber într-un mod sanatos, protocolul în acest sens fiind semnat ieri (luni, 23 iulie – n.r.). Vom continua discutiile cu reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean si ai municipalitatii, pentru a gasi o modalitate de permanentizare a acestei initiative, astfel încât sa nu fie necesara reluarea procedurilor administrative înaintea fiecarei vacante", a anuntat prefectul Marian Serbescu.

Doritorii pot beneficia de terenurile de sport de la Colegiul National "Costache Negruzzi", Colegiul National "Emil Racovita", Colegiul National "Garabet Ibraileanu", Colegiul National "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic de Informatica "Grigore Moisil", Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir", Liceul Teoretic "Miron Costin", Liceul Teoretic "Alexandru Ioan Cuza", Colegiul Tehnic "Ioan C. Stefanescu", Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza", Scoala Gimnaziala "Stefan Barsanescu" si Scoala Gimnaziala "Elena Cuza".

Citeste si: Terenuri de sport in valoare de cateva milioane lei la unitatile de invatamant din Iasi

Activitatile sunt permise intre orele 9:00 – 13:00 si 16:00 – 20:00. Politia Locala va asigura ordinea publica la unitatile scolare partenere in proiect, iar unele organizatii neguvernamentale vor pune la dispozitie voluntari pentru a supraveghea si initia activitati sportive pe terenurile de sport, urmand sa vegheze si la pastrarea in bune conditii a bazelor sportive utilizate.

 

 





Adauga un comentariu