WoW!

De câte tipuri este diabetul zaharat. Tratament pentru fiecare

Publicat: 07 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
De câte tipuri este diabetul zaharat. Tratament pentru fiecare
Diabetul se manifestă prin: sete excesibă, foame excesivă, urinare multă, oboseală accentuată, iritabilitate

Se spune ca diabetul este o boală parşivă. De ce? Pentru că simptomele apar deja când boala e instalată de ceva timp. În plus, stările prin care trece bolnavul nu sunt tocmai cele mai plăcute. Diabetul apare în momentul în care insulina din organism nu reuşeşte să mai ardă glucoza, pentru a o transforma în energie. Documentează-te mai mult pe această temă. Astăzi vorbim despre câte tipuri de diabet zaharat există și ce tratament se folosește.

Insulina este un hormon secretat de pancreas. În momentul în care el nu mai face faţă, glucoza nu este arsă aşa cum trebuie. Glucoza e sursa principală de energie a organismului. Cu alte cuvinte, când insulina este în cantitate mai mică, se arde mai puţină glucoză, organismul se confruntă cu oboseală şi apare diabetul zaharat.

Câte tipuri de diabet zaharat există

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte următoarele forme de diabet zaharat:

  • tipul 1. Înainte i se spunea diabet insulino-dependent sau diabet juvenil;
  • tipul 2;
  • diabet gestational (de sarcină).

Cele mai frecvent întâlnite sunt primele două.

Diabet de tip 1

Iată câteva detalii despre el:

  • se creează deficit de insulină, din cauză că sunt distruse celulele beta pancreatice, adică cele producătoare de insulină din insulele Langerhans, din pancreas;
  • 10% din cazurile de diabet din Europa şi America de Nord sunt reprezentate de diabetul de tip 1;
  • poate apărea la orice vârstă, dar frecvent la vârsta copilăriei;
  • tratamentul se face cu injecţii cu insulină;
  • regimul alimentar trebuie să fie strict. Alimentele se cântăresc de fiecare dată, carbohidraţii se calculează. În plus, se monitorizează şi indicele glicemic. Măsurarea glicemiei se face cu puţin timp înainte de fiecare masă.

Diabet de tip 2

Iată mai multe informaţii despre acesta:

  • apare atunci când ţesuturile prezintă rezistență crescută la insulină, dar şi nivelul de insulină scade;
  • factori care duc la diabet de tip 2: dieta calorică a vieții moderne (concretizată prin masă corporală ridicată, obezitate), fumat, nivel mare de colesterol, tensiune arterială mare;
  • tratamentul se face cu pastile o perioadă îndelungată;
  • când tratamentul oral nu mai este eficient, se trece la injectarea insulineiș
  • se spune că este bine să bei ceai de pelin pentru a ține diabetul sub control. Totuși, înainte de a apela la acest remediu naturist, cere sfatul medicului specialist, pentru a nu risca o situație dificilă;

Diabet gestațional

Mai multe detalii:

  • apare în timpul sarcinii, din cauză că hormonii secretaţi de placentă blochează insulina secretată de organismul mamei. Poartă denumirea de insulinorezistenţă. Cu alte cuvinte, organismul mamei foloseşte foarte greu insulina;
  • de ce este necesară insulina? Pentru că, fără aceasta, glucoza nu poate fi transformată în energie şi se acumulează în cantităţi mare în sânge, apărând hiperglicemia. Rezultatul va fi, evident, diabetul gestațional;
  • ca să afli dacă ai diabet gestational, testul se efectuează în săptămânile 24-28 de sarcină;
  • în principiu, pentru a-l ţine sub control, medicii recomandă o dietă adecvată şi câteva exerciţii fizice. Când este necesar, se prescrie şi tratament medicamentos;
  • diabetul gestational poate duce la naştere prematură. De aceea trebuie monitorizat constant;
  • în majoritatea cazurilor, după naștere, diabetul gestațional dispare de la sine, fără nici un fel de tratament.
Adauga un comentariu