WoW!

De ce e periculoasă combinaţia infarct şi diabet. Sfaturi pentru sănătate

Publicat: 20 iul. 2021
aparat care masoara nivelul de glicemie la diabet
Între diabet și infarct este o strânsă conexiune. Totul are legătură cu pereții îngroșați ai vaselor de sânge

Probabil te întrebi ce legătură este între infarct şi diabet. Ei bine, este o relaţie chiar foarte strânsă. Conform oamenilor de ştiinţă, persoanele diagnosticate cu diabet au risc mai mare să sufere, la un moment dat, de infarct ori insuficienta cardiacă. Cum se poate preveni aşa ceva? Haideţi să aflăm împreună, din materialul de mai jos.

Un stil de viaţă sănătos, dar şi o moştenire genetică în regulă sunt cheia unei vieţi lungi şi fără probleme grave. Când însă nu te respecţi, apar necazurile. În plus, diabetul zaharat e o afecţiune cu care sunt diagnosticaţi tot mai mulţi oameni. Ce e de făcut pentru a nu suferi infarct sau diabet?

Diabet şi infarct – În tandem

Stilul de viaţa cât mai sănătos e cheia. Asta înseamnă, în primul rând, o alimentaţie sănătoasă şi mişcare. Dacă suferi de obezitate, fă un efort să slăbeşti. Atenţie însă! Nu apelă la regim hipocaloric! Îţi vei slăbi organismul şi mai mult. Nici dieta cardiologilor nu e recomandată pentru tine. Uite, în schimb, ce poţi face:

  • renunţă la prăjeală, fast-food;
  •  nu mai consuma zahăr, faina albă şi alimente procesate;
  • renunţă complet la uleiurile procesate. Cel mult, optează pentru ulei de măsline sau de avocado;
  • bea cam 2 litri de apă zilnic;
  • nu mai bea alcool şi sucuri din comerţ;
  • renunţă la fumat. Nicotina și restul substanțelor din țigări afectează foarte mult nu doar plămânii, ci și arterele și ficatul. Acesta din urmă nu poate filtra totul, astfel că multe substanțe se depun pe artere, îngroșându-le pereții.

Toate acestea de mai sus par simple, dar dacă sunt respectate, aduc cu ele starea de bine şi te ajută şi să ai greutatea corporală corespunzătoare.

De ce e legătura între infarct şi diabet? Ei bine, în momentul în care zahărul nu mai este metabolizat de organism şi transformat în energie, el ataca lent pereţii arterelor, facilitând depunerea de colesterol. Pe măsură ce se depune mai mult colesterol, arterele se pot bloca, apărând atacul de cord sau accidentul vascular cerebral. Plăcile bogate în lipide afectează arteele din creier, picioare şi inimă. În plus, pacientul se poate confrunta, la un moment dat, şi cu riscul amputării unui membru inferior.
Insuficientă cardiacă se instalează atunci când nivelul mare de glucoză din sânge afectează capacitatea celulelor inimii de a propulsa sânge în tot organismul.

Cum previi diabetul

Ca să nu suferi de diabet, uite ce poţi face pentru sănătatea ta:

  • consumă alimente bune şi gustări cât mai sănătoase;
  • limitează consumul de cafea foarte mult. Chiar dacă are antioxidanți, iar aceștia luptă împotriva radicalilor liberi, totuși ce e prea mult, strică;
  • fă cât mai multă mişcare. Plimbă-te, fă drumeții, ocupă-te de grădinărit;
  • redu considerabil consumul de carne roşie;
  • foloseşte condimente. Scorţişoara, spre exemplu, are capacitatea de a scădea nivelul zahărului din sânge;
  • învaţă să te odihneşti şi să te relaxezi. Sistemul tău nervos are nevoie de o pauză din când în când;
  • fă-ţi regulat analize la sânge. Doar astfel știi sigur care e starea ta de sănătate. Un indice glicemic mare, înregistrat din când în când, nu înseamnă automat că sigur ai diabet.




Adauga un comentariu