Culinar

De ce fermentează zacusca de fasole: Sfaturi care te ajută să nu ai această problemă

Publicat: 20 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
De ce fermentează zacusca de fasole Sfaturi care te ajută să nu ai această problemă
Dacă nu sunt sterilizate borcanele, zacusca de fasole riscă să se strice

Zacusca de fasole este unul dintre preparatele pe care le face orice gospodină pentru iarnă. Pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când desfaceți borcanul iarna, trebuie să știți de ce fermentează zacusca de fasole și ce trebuie să faceți pentru a nu vă lovi de această problem.

Zacusca de fasole pe cât de savuroasă este, pe atât de repede se poate strica.

Zacusca de fasole este foarte îndrăgită tocmai datorită faptului că este preparată doar din legumele de toamnă. Totodată, este unul dintre alimentele de bază pentru cei care țin postul Crăciunului sau al persoanelor care au o dietă fără alimente de origine animală.

În plus, zacusca de fasole este un aliment sănătos și pentru copii, dar este de preferat să nu adăugați piper sau alte condimente dacă preparați zacuscă de fasole pentru cei mici.

borcan cu zacsuca de fasole

De ce fermentează zacusca de fasole: Cât de importantă este sterilizarea

În cele mai multe cazuri, zacusca de fasole se strică deoarece borcanele nu sunt închise ermetic și zacusca prinde aer foarte ușor. Intrând aer în borcan, după ceva timp poate să apară apară mucegai la suprafața borcanelor cu zacuscă.

În condițiile în care fasolea este un aliment care fierbe foarte ușor, este obligatoriu să depozitați zacusca de fasole într-un loc foarte rece.

Dacă vreți să fiți sigură zacusca de fasole nu se va strica și o veți putea mânca oricând pe parcursul iernii, puteți să puneți conservant. Totuși, nu este foarte recomandat să folosiți conservant la zacuscă, la cea de fasole este necesar să puneți și conservant pentru a evita ca fasolea să fermenteze.

bol cu zacusca de fasole

Cum se face sterilizarea borcanelor și a capacelor

Dacă vreți să fiți sigură că borcanele nu vor prinde bule de aer, acestea trebuie să fie sterilizate.

Sterilizarea uscată se poate face la cuptor. Pe o tavă metalică se pun borcanele și capacele lor încă umede, cu picăturile de apă rămase de la ultima clătire.

Tava cu borcane și capace se introduce în cuptorul rece și pe urmă se pornește căldura. După aproximativ 15 minute se vede prin geamul cuptorului cum încep să sfârâie stropii de apă de pe borcane și se evaporă. Din acel moment se mai lasă 1 minut. Sterilizarea optimă se face la 105 – 110 grade Celsius. Atunci se oprește căldura cuptorului și se întredeschide ușa acestuia, lăsând borcanele și capacele să se răcorească încet, până ce le vine rândul la umplut.

bol si borcan cu zacusca de fasole

Este indicat ca sterilizarea să fie făcută în așa fel încât borcanele să fie umplute cu zacusca de fasole în cel mai scurt timp. Tocmai de aceea nu le sterilizăm azi și le umplem mâine pentru că așa riscăm să se contamineze din nou.

În plus, trebuie avut grijă ca borcanele să fie complet răcite înainte de le umple cu zacusca de fasole. Răcorirea lor durează aproximativ 30-40 de minute, însă după aceea trebuie imediat să le umplem.

Pentru cei care iubesc zacusca, trebuie să încercați zacusca de fasole sau zacusca de vinete. Toate sunt delicioase și preparate după rețete vechi de-ale bunicii și explicate pas cu pas.

 

bol cu zacusca de fasole

Adauga un comentariu