Culinar

De ce fermentează zarzavatul? O întrebare la care multe gospodine vor să afle răspunsul

Publicat: 13 ian. 2022
borcane de sticla cu zarzavat
Vă vom împărtăși secretul ținut cu sfințenie de bunici din generație în generație pentru a nu mai fermenta zarzavatul

De ce fermentează zarzavatul de fiecare dată când gospodinele își pregătesc conservele pentru iarnă? Vă vom prezenta în continuare câteva secrete pentru a nu mai întâmpina această problemă.

Chiar dacă pe tot parcursul anului se găsesc în magazine legume proaspete, nu ar fi păcat ca cei ce au în grădina proprie o mulțime de legume si verdețuri să nu profite de acest avantaj și să își prepare singuri conservele?

În plus, vom avea legumele gata curățate și tocate de fiecare dată când ne apucăm de gătit! Cât de ușor va fi să faci mâncare, când totul este deja tocat! Nu va mai trebui să pierzi din timpul tău prețios!

bol ardei gras si rosu, galben, morcov, rosii, telina si patrunjel
Doar cu puțină sare și bine sterilizate borcanele, legumele se vor menține excelent

Legumele se pot pune și în pungi la congelator, dar ce faci când ai un congelator mic? Mai vrei să păstrezi și găina de la mama de la țară, câteva vinete sau fructe, slănina afumată și te trezești că spațiul este atât de mic încât ai mare nevoie să rezolvi rapid problema.

Soluția ideală pentru această problem de spațiu ar fi conservarea în borcane. Sper că aveți loc în cămară, căci trucurile de le vom dezvălui mai jos vă vor determina să faceți porții duble, poate chiar și pentru vecini sau rude.

bol alb cu morcov, patrunjel, frunze de telina
Dacă se sterilizează bine borcanele sau sticlele cu zarzavat nu este deloc nevoie de aspirină

De ce fermentează zarzavatul?

Este o problemă des întâlnită atunci când gospodinele pregătesc legumele pentru iarnă, dar noi vă vom împărtăși secretul ținut cu sfințenie de bunici din generație în generație.
Țin minte că în copilărie, bunica punea zarzavatul în niște cazane mari, gri, iar pentru noi era mare bucurie să luăm din compoziția tocată și viu colorată cu lingura cea mare de lemn. Mai exact, ne simțeam ca niște mici vrăjitori ce amestecă într-o poțiune magică.

Pentru ca zarzavatul să își păstreze prospețimea și toate proprietățile nutritive pe care le conțin legumele, se recomandă cu tărie sterilizarea, fără a folosi aspirină sau alt conservant din comerț.

Doar cu puțină sare și bine sterilizate borcanele, legumele se vor menține excelent. Dacă se sterilizează bine borcanele sau sticlele cu zarzavat nu este deloc nevoie de aspirină, fie ea și naturală și nici conservant. O oră de sterilizare va face minuni!

bol cu legume tocate
Cât de ușor va fi să faci mâncare, când totul este deja tocat

Cea mai bună rețetă pentru a prepara zarzavatul

Pentru a pregăti o cantitate suficientă, vom avea nevoie de: 5 kg de roșii gogonele, 1 kg de morcov, 1 țelină mare cu tot cu frunze, 1 kg de ardei kapia, 1 kg de dovlecei, 5-6 ardei iuți (opțional, pentru cazul în care îl preferați picant), 500 g leuștean, 1 ceașcă de sare, 4 linguri de zahăr.

Tot zarzavatul se curăţă şi se cântăreşte. La 1 kg de zarzavat curăţat trebuie să se folosească 225 g sare grunjoasă. Se spală apoi, se taie mărunt sau se rade şi se pune într-un castron mai mare sau un lighenaş. Pe fiecare strat se presară sare, iar ţelina se toacă ultima şi imediat se presară cu sare, apoi se amestecă şi se pune în borcane.

Acum, secretul constă în punerea borcanelor într-o oală căptușită cu prosop și apă cât să fie aproape de capace, apoi se fierb la foc mic 30 minute. După acest interval de timp se lasă borcanele la răcit sub pătură, răcirea lentă fiind cea mai indicată.

Acum nu trebuie să ne mai preocupe de ce fermentează zarzavatul, pentru că prin această metodă totul se conservă natural, sarea fiind agentul principal ce contribuie la conservare.

borcan de sticla cu zarzavat si marar
Pentru ca zarzavatul să își păstreze prospețimea și toate proprietățile nutritive pe care le conțin legumele, se recomandă cu tărie sterilizarea




Adauga un comentariu