WoW!

De ce nu înflorește Kalanchoe

Publicat: 03 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
De ce nu înflorește Kalanchoe

Kalanchoe este o plantă de apartament plină de flori, rezistentă și ușor de îngrijit, însă uneori mai poate avea probleme. Iată ce este de făcut în cazul în care observăm că nu se mai dezvoltă așa de bine cum ne-am dori:

1. Planta se îngălbenește

Frunzele bătrâne, uneori și tulpina plăntuței de Kalanchoe, sunt prea deschise la culoare sau se îngălbenesc. Creșterea plantei stagnează. Este foarte probabil să ducă lipsă de azot, intrând astfel într-o perioadă de declin. Se recomandă utilizarea fertilizanților cu un complex de minerale, cu preponderență azot, pentru a evita carența elementelor importante care poate duce la îmbolnăvirea plantelor.

2. Pe frunzele de Kalanchoe apar pânze maronii

Exemplarul nostru de Kalanchoe pare lipsit de vlagă, iar cu timpul putem observa fire maronii, asemenea unei pânze, pe suprafața plantei. Din cauza umidității prea ridicate din sol și a lipsei aerației, planta s-a infectat fie cu Pythium, fie cu Rhizoctonia, unele dintre cele mai des întâlnite situații. Din păcate, aceste boli nu manifestă simptome vizibile decât în momentul în care problema este destul de avansată.

Planta se va izola o perioadă, părțile afectate se vor înlătura și se va asigura o bună circulație a aerului în încăperea în care este țiută. Dacă boala este într-un stadiu mai avansat, vom folosi fungicide conform indicațiilor de pe ambalaj.

3. Frunzele par arse

Frunzele de Kalanchoe par arse pe margini, se ofilesc, iar florile întârzie să apară. Calitatea apei cu care este udată planta afectează bună dezvoltare a acesteia. Excesul de clor produce cloroze și influențează calitatea și densitatea florilor. Avem grijă ca apa să nu conțină clor, folosirea apei plate îmbuteliate fiind poate cea mai bună soluție.

4. Apare un puf albicios

Pe toată suprafața plantei apare o depunere albicioasă pufoasă, iar cu timpul planta se usucă. Este vorba despre Spaerotecha Humili, un mucegai căruia îi place să viziteze plantele de Kalanchoe mai ales în condiții atmosferice precare. Se va utiliza Benlate conform indicațiilor de pe produs, o dată la două săptămâni, primăvara și vara. Dacă boala s-a instalat deja, planta va fi mutată într-un loc aerisit și luminos, având grijă să evităm excesul de apă.

5. Pete lipicioase pe frunze

Plantă este ofilită, gălbuie, nu dezvoltă flori și nici nu crește. Uneori, pe suprafața ei putem observa depuneri lipicioase. Un dăunător foarte încăpățânat este păduchele țestos, care este destul de greu de înlăturat. Dacă infestarea este slabă, atunci putem utiliza alcool medicinal amestecat cu apă, iar cu o bucată de vată vom elimina una câte una insectele de pe plantă. De asemenea, se pot utiliza spray-uri insecticide din comerț conform indicațiilor de pe ambalaj.

Cum faci kalanchoe să înflorească

Poţi determina planta Kalanchoe să înflorească înlăturând pentru început tijele florale ofilite, urmând să treci rapid plantă în repaus; din acest moment vei reduce ritmul de udare şi intensitatea luminoasă (pur şi simplu muta planta într-un spaţiu întunecos, precum un hol).

După o lună o vei readuce în locul obişnuit, iar bobocii nu vor întârzia să apară. Este important să ştii că înflorirea este strâns legată de de lumină, aşa că asigură-i 8 ore diurne şi va îmboboci continuu.

Kalanchoe tinde să înflorească mai mult toamna până primăvara devreme datorită zilelor mai scurte.

Fertilizarea: nu uita nici de fertilizare, aplicând la timp şi în mod susţinut o substanţă nutritivă specială pentru flori, vei obţine efectul pe care ţi-l doreşti atât de mult.

Adauga un comentariu