News Flash:

De ce nu intervine PNA?

24 Martie 2005
1383 Vizualizari | 0 Comentarii
•Este absolut necesara implicarea Parchetului National Anticoruptie - PNA Iasi in rezolvarea afirmatiilor publice facute de avocatul iesean Mihail Vlasov, intr-o scrisoare deschisa publicata de toata presa ieseana in septembrie 2003. In aceasta, Vlasov face afirmatii deosebit de grave la adresa a doi dintre membrii conducerii Ziarului de Iasi, directorul de la acea vreme, Dan Radu, si redactorul sef, Toni Hritac. De fapt, este de neinteles cum din 29 septembrie 2003, data publicarii scrisorii, si pana in prezent, PNA nu a facut public faptul ca a demarat cercetarile sau ca le-a finalizat. Probabil legea nu este aceeasi pentru toti, atata timp cat, in cazul nostru, a fost luata in considerare o sesizare a aceleasi persoane, Mihail Vlasov, redactata asemanator! O asemenea atitudine trebuie clarificata de urgenta, in special deoarece pe rolul instantelor iesene se afla si alte dosare cu sesizari privind acte de coruptie instrumentate tot de PNA Iasi, in care rezultatele anchetei nu au fost date publicitatii atat de repede cum a fost facut public rechizitoriul in care a fost implicata conducerea cotidianului nostru. Vom urmari cu atentie derularea ulterioara a evenimentelor in acest caz, pentru ca opinia publica trebuie sa cunoasca adevarul indiferent despre cine este vorba.

Prezentam in continuare continutul integral al scrisorii deschise a avocatului Mihail Vlasov, asa cum a fost publicata in editia din data de 29 septembrie 2003, in ZIUA de Iasi.

Scrisoare deschisa a avocatului Mihail Vlasov

Stimati ieseni, cititori de ziare

In luna mai a acestui an (este vorba de anul 2003 - NR) am organizat o conferinta de presa in care anuntam, public, ca sunt de acord sa ofer un premiu de 25.000 de dolari oricarui jurnalist care imi prezinta, in termen de o luna, un articol de presa care sa demonstreze ca as fi facut vreodata ceva impotriva legii, ca as fi pagubit vreodata pe cineva, persoana fizica sau institutie cu un leu macar, ca as fi nedreptatit pe cineva cu orice. Au trecut de atunci mai bine de cinci luni si nimeni, nici o institutie de presa, nici o echipa de ziaristi nu au prezentat vreo dezvaluire cu privire la persoana mea, care sa ma puna in situatia de a-mi fi rusine de mine si de ceea ce am facut pana acum. Si multi au cautat sa afle tot ce se putea despre persoana mea, pentru ca un premiu de 1 miliard de lei, castigati cinstit, e o miza la care nu s-ar da inapoi nimeni. Am facut, in luna mai, acest "ramasag cu presa", stiind ca nu e nici un pericol sa pierd aceasta considerabila suma, pentru ca niciodata, nimeni, nu are ce-mi reprosa pentru ce am facut pana in prezent.

Insulte?

Spuneam si in conferinta de presa din luna mai ca, desi la Iasi exista 8 ziare locale, peste 7 ziare centrale reprezentate prin corespondenti locali, posturi de radio si televiziune locale sau de la Bucuresti reprezentate prin corespondenti locali, din toate acestea doar unul singur, fie ca se numea "Monitorul", inainte de a-l vinde pe milioane de dolari, fie ca acum se numeste Ziarul de Iasi, s-a ocupat cu obstinatie de persoana mea si a cautat sa transforme in "eveniment de presa negativ" orice stire banala in care era vorba de persoana mea. Ma refer in special la cei doi musafiri in presa, doi infractori de drept comun, Dan Radu si Toni Hritac - patronii principali ai Ziarului de Iasi - inculpati in dosare penale de furt si sufocati de datorii la bugetul statului de peste 6 miliarde de lei. Acesti doi netrebnici, fara cultura, fara meserie si fara respect pentru libertatea de expresie de care inca beneficiaza cetatenii acestei tari, au avut tupeul si nerusinarea de a include exercitarea profesiei de avocat, facuta cu profesionalism si corectitudine totala, in categoria infamanta a "elitelor de prada" ale Iasului.
Asa am citit in Ziarul lor de Iasi din 25 septembrie, (septembrie 2003 - NR) unde, alaturi de alte cateva persoane apare si numele meu, in calitate de avocat, care in urma cu multi ani am aparat un editor de presa arestat (fara motiv dovedit si pe care instanta l-a pus in libertate) de un procuror zelos, faimos prin profesionalismul de care a dat dovada la "reconstituirea" pe care a facut-o cand lucra la Vaslui, la cercetarile ordonate de un politist trecut cu forta la pensie dupa anul 2000, pentru incompetenta recunoscuta de toti colegii sai. M-au trecut, de asemenea, la categoria "elitelor de prada", tot ca avocat, aparator al intereselor Fundatiei Pentru Tineret din Iasi in spinoasa problema a proprietatii asupra Hotelului Orizont, proces pe care de asemenea l-am castigat, cei doi ticalosi promovand, de fapt, interesele unui pesedist de marca, dl. Paul Neamtu, in intentia sa de a pune mana pe acel imobil.
Acesti doi penibili avortoni intelectuali, Radu si Hritac, despre care se spune ca sunt cei mai buni ziaristi dintre betivi si cei mai mari betivi dintre ziaristi, confunda, din prostie amestecata cu rea-credinta, profesiunea de avocat cu aceea a unui profitor al vremurilor, care, aflat intr-o functie publica, foloseste in interesul personal sau al unui clan de care depinde exercitarea autoritatii. Un avocat nu isi alege clientii, ci oamenii isi aleg un avocat, asta nu pricep cei doi ipochimeni. De altfel, de cand i-am cunoscut, i-am vazut numai cu paharul in mana si niciodata cu un reportofon sau cu un stilou, facandu-si meseria de ziarist.

Santaj si taxa de protectie?

Pana in ziua de azi, nu am aflat, din surse autorizate si credibile, daca Radu si Hritac au scris vreun articol, vreun editorial, de cand se invart prin lumea presei. Inca nu stiu daca acesti doi profitori ai tranzitiei au vreo tangenta cu meseria de ziarist. Au talent pentru asa ceva, se recomanda dansii cu un dosar de articole, sa reiasa ca sunt gazetari si nu impostori? Au editat vreo carte de teoria si practica presei, daca tot se considera "conducatori de gazeta" si nu santajisti pe rotativa? Nu aveti senzatia ca iesenii sunt nevoiti sa suporte dictatura unor golani agramati si inculti, absolventi de scoli profesionale, care au transformat nobila misie a jurnalistului intr-o taraba unde totul e de vanzare, de la reportaje publicitare pana la taxe de protectie pentru o firma sau alta?
De-a lungul anilor, inca de pe vremea cand cei doi erau stapanii Monitorului, inainte de a-l vinde lui Sorin Ovidiu Vantu, s-au facut afirmatii fara acoperire la adresa persoanei mele pe care nu le-am tratat asa cum se cuvenea. Intotdeauna am fost, sunt si voi fi omul care va incuraja existenta presei libere, in toate formele de manifestare, practicand orice fel de politica editoriala, intelegand ca presa e o institutie in formare, in acelasi timp formatoare in Romania si trebuie lasata mai curand sa zburde decat sa stea intr-un tarc. Nu pot fi de acord, insa, cu ticalosia manifestata prin cuvantul scris, la adapostul generoasei idei a libertatii de expresie.
Acest Hritac, pe atunci redactor sef la "Monitorul", in baza publicarii afirmatiilor nefondate si nereale cu privire la persoana mea, aceleasi care acum sunt relansate in "Ziarul de Iasi" din 25 septembrie ca adevaruri "stiute de toata lumea", a fost condamnat, de Tribunalul Suceava, in baza sentintei nr. 745 din 12 noiembrie 2001, la 8 luni de inchisoare si la despagubiri civile in valoare de 20.000.000 lei, in favoarea mea, pentru infractiunea de denuntare calomnioasa. La acel moment, sanctiunea Justitiei mi s-a parut deosebit de aspra, mai ales ca, personal, sunt adeptul libertatii cuvantului si accept ca ziaristii pot sa greseasca, din cauza presiunii informationale, ca uneori nu reusesc sa verifice temeinic unele informatii. De aceea, personal, am solicitat Curtii de Apel Suceava, unde se judeca recursul inaintat de condamnatul Hritac, ca decizia definitiva a Tribunalului sa fie schimbata, iar condamnatul Toni Hritac sa fie achitat in penal si neobligat in civil, sustineri pe baza carora instanta a dispus achitarea acestuia.
Iata ca gestul meu de bunavointa, care mi s-a parut firesc si de bun simt la vremea respectiva nu a fost inteles de o haimana cu creionul dupa ureche si insotit permanent de un damf de vodca ieftina cum e acest Hritac si acum ma aflu in situatia ca sa reiau ceea ce nu am dus pana la capat atunci cand trebuia. Chiar daca vreau, nu mai pot sa stau si sa contemplu spectacolul mizerabil regizat de Radu si Hritac, intr-o gazeta insidioasa, cladita prin furt intelectual, santaj si sprijin acordat celor ce se gasesc vremelnic la putere.
Dupa cum am declarat si in urma cu patru luni, singura informatie corecta furnizata de voluminoasa maculatura Ziarul de Iasi, o gazeta din ce in ce mai necitita si mai jenant facuta, condusa de Radu si Hritac este aceea ca, intr-adevar, ma numesc Mihail Vlasov si ca sunt avocat. Restul e o urzeala plina de infamii si neadevaruri la adresa persoanei mele, colportate ani de zile in ziarul derbedeilor Radu si Hritac, pentru ca, in rest, nu am gasit nici un articol in alte ziare care sa preia si sa accentueze cele afirmate in ziarul celor doi teroristi de presa. Si va asigur ca am conspectat cu atentie colectiile tuturor ziarelor din ultimii zece ani, ca sa nu fiu acuzat ca lansez afirmatii nefondate intr-o singura directie.

Ce face PNA?

Doresc sa le pun acestor doi martafoi Radu si Hritac de la carma Ziarului de Iasi urmatoarele intrebari, iar dansii sa reflecteze indelung inainte de a da un raspuns:
1. Este adevarat ca reluarea atacurilor la adresa mea s-a intamplat pe 16 aprilie 2003, la o zi dupa ce am semnat un contract de asistenta juridica cu un fost asociat al grupului "Nord-Est", aflat intr-o disputa de natura penala cu invinuitii Radu si Hritac, cu o miza financiara de 700.000 de dolari?
2. Este adevarat ca l-am intrebat pe redactorul sef al Ziarului de Iasi, Toni Hritac, cum de a fost posibil ca din fonduri publice ale Consiliului Local Iasi sa se cheltuiasca 2 miliarde de lei anul trecut, pentru repararea acoperisului cladirii unde functioneaza Ziarul de Iasi?
3. Este adevarat ca am fost vizitat de directorul executiv Gabriel Rusu, pe vremea cand se ocupa de vanzari de publicitate, pentru a-mi solicita incheierea unui contract de publicitate cu ziarul lor, ceea ce am refuzat categoric?
4. Este adevarat ca redactorul sef Toni Hritac a fost condamnat penal de Tribunalul Suceava la 8 luni inchisoare si daune materiale de 20 de milioane de lei pentru publicarea unor afirmatii similare cu cele care m-au inclus in tagma 'elitelor de prada' si numai datorita solicitarii mele scrise Curtea de Apel Suceava a dispus achitarea sa?
5. Este adevarat ca exista o intelegere intre teroristii de presa Radu si Hritac cu pesedistul Nichita ca, in schimbul sprijinului oferit in campania electorala, prin intermediul unui alt patron al Ziarului de Iasi, Cezar Caluschi (asociatul in afaceri si cu beizadeaua Solcanu, care va fi seful de campanie al lui Nichita), sa primeasca in schimb concesiunea pe 50 de ani pentru afisajul stradal in tot municipiul Iasi, dreptul de a participa, prin interpusi, la privatizarea Salubris, precum si actul de proprietate pentru sediul redactional din strada Smardan nr. 5?
6. Este adevarat ca sunt unele institutii descentralizate ale Guvernului, precum si firme cu capital de stat din Iasi, unele in faza de restructurare a personalului, care platesc anunturi publicitare la Ziarul de Iasi la pretul de lista, fara nici o negociere sau licitatie, fara sa solicite o oferta de pret din partea celorlalte publicatii, din dispozitia puterii locale pesediste (vezi cazurile Fortus, RAJAC etc.)?
7. Este adevarat ca exista firme cu capital privat in Iasi platitoare de publicitate in Ziarul de Iasi, fara a avea nevoie de asa ceva in contextul realitatii economice actuale, numai pentru a nu li se publica extrase din rapoartele institutiilor de control locale, sau ca sa inceteze unele campanii de presa referitoare la presupuse ilegalitati savarsite de aceste firme?
8. Este adevarat ca exista societati comerciale iesene care platesc diverse sume de bani catre firma editoare a Ziarului de Iasi, cu titlu de "avans cheltuieli de publicitate" fara prestarea vreunui serviciu publicitar, in valoare totala de sute de milioane de lei lunar?
9. Este adevarat ca au datorii la bugetul de stat de multe miliarde de lei ? Este adevarat ca in decursul timpului au lucrat cu angajati pe care ii plateau la negru, fara nici un fel de contract (vezi cazul d-nei Diana Sarateanu, al carei dosar se afla in arhiva mea)?

Asociere mafiota?

In fine, am de facut un anunt public, spre stiinta acestor doi papagali de hartie Radu si Hritac. Am toate mijloacele la indemana pentru a corecta definitiv imaginea necinstita si neadevarata, insinuata perfid si fara incetare in fata opiniei publice vreme de un deceniu, cu privire la persoana mea. Mai ales pentru ca nu am nimic de ascuns, nu am nimic de ferit de ochii opiniei publice. Desfid pe oricine are de insinuat ceva cu privire la persoana mea, sa utilizeze imediat toate instrumentele profesionale pentru a dovedi ceea ce are de dovedit. Daca lucrurile vor sta asa cum se straduie Radu si Hritac, ma voi considera, cu adevarat, nedemn de a sta in atentia opiniei publice. Nu am iubit niciodata dictatura, fie ca se numea ceausista, fesenista sau pesedista. Nu voi accepta, ca atare, nici dictatura unui grup de indivizi imberbi, reclamati ca impotenti de diverse foste partenere, care terorizeaza o comunitate si impun un singur adevar, al lor si numai contra cost. Fie vorba si de un ziar, daca acesta nu respecta regula jocului democratic, inseamna ca asistam si toleram dictatura falsului adevar.
In calitate de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Iasi si presedinte ales al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, fac incepand din acest moment un demers public catre toti agentii economici, de a refuza sa mai achite taxele lunare de protectie, sub forma de publicitate, cuplului mafiot de presa Radu si Hritac, taxe pe care le consider, la fel ca si numerosi oameni de afaceri, imorale, ilegale, achitate din frica si fara nici o finalitate economica pentru cei care le platesc. Iar daca refuzul unei firme de a achita taxa de protectie la ziarul mafiot al cuplului Radu-Hritac va conduce la aparitia unor "dezvaluiri de presa" defavorabile acelei firme, ma angajez sa asigur asistenta juridica gratuita celor atacati pe nedrept si sa-i sprijin, la randul meu, prin presa. Din experienta personala, stiu de ce e in stare nimicnicia celor doi. Insa detin si antidotul impotriva otravii pe care o improasca aceste vipere.

Pretins lider de piata

Nu am nimic de pierdut si nimic de castigat din confruntarea cu acesti cretini cu gusa, decat ca voi avea bucuria ca, in fine, la Iasi va functiona o presa scrisa de care sa nu ne fie rusine. Vreau, ceea ce de fapt dorim cu totii, ca in viitor presa ieseana sa fie perceputa ca un corp unitar aflat in slujba comunitatii, fara a mai fi obligati sa tinem seama de un ziar pretins "lider de piata" cu tirajul construit din bani obtinuti prin santaj, iar apoi sa urmeze ceilalti editori, indiferent de profesionalism, moralitate si vechime in meseria de jurnalist, catalogati cu profunda nesimtire si aroganta specifice celor doi, de nenumarate ori, drept facatori de "ziare de sacosa". Orice ziar, orice post de radio si de televiziune trebuie sa existe si pentru asta trebuie incurajat sa existe, chiar daca pentru acest lucru trebuie sa asiguram un acoperis de doua miliarde de lei fiecaruia.
Veti gandi, poate, ca presa ieseana nu are rost sa se amestece intr-o asemenea disputa, ca ar fi lipsit de colegialitate, ca nu e etic si nici deontologic. Va spun aici cu sinceritate, ca iubitor al discursului democratic si al libertatii neingradite a cuvantului: niciodata nu va fi o competitie corecta pe piata presei iesene cata vreme acesti doi indivizi vor sta printre dumneavoastra. Cata vreme vor exista printre noi personaje bolande, alaptate cu ura, prostie si dispret fata de munca si competenta vom avea un peisaj informational trist si nedemn.
Doresc sa le transmit public, in final, celor doi o atentionare pe care-i rog s-o ia in seama. Daca vor mai indrazni sa alature numele meu de fapte si imagini nereale si fara suport in adevar, voi considera ca este un afront care va depasi cadrul public si va deveni o chestiune personala. Intre mine si fiecare din cei doi. Nu este o amenintare, ci o atentionare asupra comportamentului lor viitor. Ultima.
Mihail Vlasov, avocat
Pamfletar de nevoie
Iasi, 28 septembrie 2003

Nota redactiei: Intertitlurile si sublinierile din articol apartin redactiei si au scopul de a evidentia anumite puncte importante ale textului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014006 (s)