Bursa Barfelor

De ce pleacă medicii din spital? Păi spuneți și voi dacă șeful le cere așa ceva, ce ar trebui să facă?

Publicat: 12 ian. 2021

Babele bârfitoare încep rubricuța de azi și vă spun câteva chestiuni despre spetalul Harcadia. După cum știți, familia Futerman gestionează această afacere și de o vreme își bate joc de doftori. Această familie le-a impus doftorilor să aducă din spetalele de stat pacienți, iar asta i-a nemulțumit pe mulți. Drept urmare, familia Futerman s-a trezit așa peste noapte că nu mai are prea mult personal. Acum, la Harcadia mai sunt doar câțiva medici care încă mai muncesc, dar nu pe brânci. Spetalul ăsta privat a ajuns un fel de paravan pentru ilegalități. După cum bine știți, dacă un pacient ajunge la Harcadia, iar starea lui de sănătate se înrăutățește ori medicii de acolo sunt depășiți de situație, pacientul ajunge tot la un spetal de stat. Acum rămâne totuși o întrebare. Cum de pot să-și umple alții buzunarele așa, fără urmă de bun simț? Da, da, la familia Futerman ne referim. Fac bani cu sacii, își bat joc de medici și de pacienți și fac tot felul de scheme pentru a nu fi loviți în moalele capului de lege. Babele o să vă mai povestească și în alte ediții care este treaba. Sunt foarte multe lucruri de povestit, să știți!

 

 





Comentarii
  • trebuie sa-l angajeze pe dan timofte,sa-i faca un tuseu rectal lui dan fiterman,sa-i bage un deget in cur si sa-i arate drumul spre fericire-eu zic ca ar fi bun ca manager sau pe martinescu gabriel-alt mare manager—-al lumii medicale:)sunt niste valori,de oameni!

Adauga un comentariu