Stiri si curiozitati

De ce torc pisicile: Sunetul liniștitor produs de feline nu este doar a manifestare a fericirii

Publicat: 28 sept. 2021
O pisica care este mângâiată
Pisicile torc atunci când inspiră și expiră, cu ajutorul laringelui și a mușchilor diafragmei.

Torsul pisicilor este un sunet liniștitor, care ne calmează atunci când suntem stresați, creându-ne un sentiment de confort. Dar știi de ce torc pisicile?

Pisicile torc atunci când inspiră și expiră, cu ajutorul laringelui și a mușchilor diafragmei. Cercetătorii încă nu au descoperit cum sunt controlate aceste contracții de către sistemul nervos central.

Torsul este specific felinelor, atât celor domestice, cât și celor sălbatice, indiferent de mărimea lor. Aproape toate felinele (cu mici excepții) pot produce aceste sunete plăcute, despre care nu există foarte multe informații. Detalii despre motivele pentru care torc pisicile veți afla în rândurile următoare.

 

De ce torc pisicile: Fericire sau stres?

Torsul poate fi considerat o formă de comunicare, deoarece este destinat celor apropiați. Nu poate fi auzit de la depărtare, fiindcă sunetul este produs de pisici la o frecvență și un volum mic.

Pisicile torc fie pentru că sunt fericite sau înfometate, fie că se simt stresate. Dacă pisica ta pare relaxată atunci când toarce, are ochii întredeschiși și coada nemișcată, înseamnă că este fericită. Acest comportament poate fi interpretat ca un zâmbet larg.

Atunci când le este foame sau vor ceva, pisicile încep să toarcă. Potrivit cercetătorilor britanici, sunetele produse de pisici atunci când le este foame este diferit față de cel pe care îl fac în alte situații. Pe lângă tors, atunci când o pisică este înfometată, scoate și sunete mai acute, care seamănă cu plânsul unui bebeluș.

Pisicile torc încă de când sunt pui. Atunci se creează o conexiune specială între mamă și pui. Torsul poate fi un cântec de leagăn, care ajută la întărirea legăturii dintre feline.

Pisicile torc și când sunt stresate. Torsul în aceste situații seamănă cu modul în care oamenii plâng pentru a se calma sau râd, pentru a face față mai ușor problemelor de zi cu zi. Veterinarii, dar și iubitorii de pisici, au sesizat că pisicile torc, atunci când una dintre ele este rănită sau suferă. Acest comportament poartă denumirea de „terapie prin tors” și se crede că are capacitatea de a vindeca oasele și de a regenera țesuturile, datorită vibrațiilor produse.

Acestea sunt doar unele dintre cazurile în care pisicile torc. Comportamentele felinelor trebuie interpretate în funcție de context. Astfel că, nu putem spune că pisicile torc doar din anumite motive, așa cum nici oamenii nu râd doar dintr-un singur motiv.

Cum își arată pisicile dragostea?

Pisicile au multe modalități prin care își exprimă dragostea. Ele te frământă cu lăbuțele, te urmăresc peste tot și chiar te mușcă. Atunci când te frământă cu lăbuțele, pisica își arată afecțiunea. Ea vrea să îți arate că se simte iubită și că îi dai senzația de confort.

Atunci când te urmărește peste tot, chiar și la toaletă, înseamnă că pisica te iubește și vrea să petreacă mai mult timp cu tine. Când se simte confortabil, pisica te va urmări în toate colțurile casei, ba chiar te va împiedica și atunci când vrei să te ocupi de treburile zilnice. Vrea să îți arate că ea este mai importantă și că are nevoie de toată atenția ta.

Dacă pisica te mușcă în joacă, ea își arată afecțiunea. Totuși, trebuie să faci distincția dintre mușcăturile din joacă și cele din frică. Acestea din urmă sunt menite să cauzeze răni și nu exprimă afecțiune.





Adauga un comentariu