News Flash:

De frica parintilor si-a ucis copilul

2 Mai 2004
1198 Vizualizari | 0 Comentarii
•Petronela Filimon este cercetata sub acuzatia de pruncucidere •In fata anchetatorilor, tanara a declarat ca nou-nascutul era urmarea unui viol In urma cu aproximativ o saptamana, Petronela Filimon, de 21 de ani, din comuna Parcovaci, a nascut si si-a ingropat in mal nou-nascutul. Cadavrul micutului a fost gasit si devorat partial de caini. Initial, politistii au crezut ca este vorba despre un avorton, dar cu toate acestea au dispus efectuarea necropsiei cadavrului. Medicii legisti au contrazis varianta politistilor si au aratat ca este vorba de un copil nascut la termen, viabil, care fusese strangulat la scurt timp dupa nastere. Ulterior rezultatelor necropsiei, politistii au depistat-o si pe mama copilului. Petronela Filimon a declarat in fata anchetatorilor ca a avut un prieten care, in urma cu noua luni, a fortat-o sa intretina relatii sexuale impotriva vointei Petronelei. In urma cu trei luni, baiatul a plecat din localitate pentru a munci, iar de atunci tanara mama nu a mai vorbit cu el. Mai mult, fata nu a spus nimanui nimic despre faptul ca a ramas insarcinata. In cursul noptii de 23 spre 24 aprilie, Petronelei i-a venit sorocul. In jurul orei doua dimineata, tanara a plecat din casa si a fugit pe camp, in apropierea raului Bahlui. Imediat dupa nastere, tanara mama a acoperit copilul cu malul din albia raului. Corpul micutului a fost descoperit mai tarziu de cainele Savetei Cracea, care a tarat cadavrul pana la locuinta acesteia. Stapana cainelui a descoperit grozavia mult mai tarziu si a cerut ajutorul vecinilor ei. Dupa ce a alungat cainele, Costel Lungu a reusit sa mai recupereze doar jumatate din corpul micutului. Pentru a nu se afla despre fapta sa, Petronela Filimon a plecat de acasa in comuna Vanatori, la o sora de-a sa. Anchetatorii au aflat ca tanara provenea dintr-o familie dezorganizata si nimeni nu a observat ca aceasta era insarcinata. Pentru faptul ca a nascut neasistata, Petronela Filimon a fost internata in spital, urmand ca, dupa ce va fi stabilizata, procurorii criminalisti de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi sa ia o masura legala in acest caz. Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1369 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013174 (s)