News Flash:

De la fasole si cartofi, in spital

31 Decembrie 2001
889 Vizualizari | 0 Comentarii
•Andreea este orfana de mama si locuieste la bunici •Din pensia de CAP, de 260.000 de lei, batranii abia isi duc zilele

Din cauza saraciei si a unei alimentatii bazata numai pe cartofi si fasole, o tanara a ajuns in spital cu dureri violente in regiunea stomacului. In urma investigatiilor, medicii au pus diagnosticul de gastroduodenita. Andreea Cozma (16 ani), din comuna Costuleni, este orfana de mama si locuieste la bunici. Pensia de CAP a batranilor, de 260.000 de lei, nu le permite nici macar un trai decent. "Pacientul acuza dureri in regiunea stomacului, greturi si lipsa poftei de mancare. O alimentatie numai cu fasole si cartofi nu poate asigura vitaminele si proteinele de care are nevoie organismul pentru a se dezvolta normal", ne-a declarat conf. dr. Marin Burlea, directorul Spitalului de copii "Sf. Maria". La varsta de 12 ani, Andreea a ramas orfana de mama, iar tatal, cioban in sat, nu s-a ocupat de buna crestere a copiilor. Mai mult, la scurt timp dupa decesul sotiei, acesta si-a parasit copiii. Acestia au ramas in grija bunicilor, doi batrani care abia isi taraie zilele cu cei 260.000 de lei. "Tata nu a adus niciodata bani in casa. Cand traia mama, muncea cu ziua pentru a ne creste. Acum, surorile mele s-au maritat si am ramas eu la bunici. Tata si-a gasit alta femeie si nu mai are grija mea", ne-a spus Andreea. Tanara este constienta ca nu va putea ocupa niciodata un loc de munca, deoarece nu a urmat decat cursurile scolii primare. Dupa absolvirea clasei a IV-a, tatal a refuzat sa-si mai trimita fiica la scoala. Acum, atat tatal, cat si Andreea, regreta ca nu a terminat scoala. "Nu stiu daca ma va angaja cineva vreodata, pentru ca abia stiu sa citesc si sa socotesc. Imi pare foarte rau ca tata nu a vrut sa invat carte", a continuat fata. (M.O.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011514 (s)