News Flash:

De maine criminalul Alinei Lucaci nu mai poate fi pedepsit

23 Aprilie 2004
2158 Vizualizari | 0 Comentarii
•De maine, criminalul care a ucis-o pe Alina Lucaci poate rasufla usurat, deoarece a scapat de raspunderea penala •Conform legii, cazul Alina va fi clasat cu pozitia Autor Necunoscut •Uciderea, in urma cu 15 ani, a unei fetite de noua ani si transarea corpului acesteia a dat fiori anchetatorilor

Maine procurorii criminalisti de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi vor completa documentele necesare pentru clasarea celui mai sadic caz de omor petrecut in judetul Iasi. Astfel, incepand de maine, cel care a ucis-o pe Alina Lucaci poate sa-si duca viata in continuare fara a se mai speria de masinile de politie care trec pe langa el. Mai mult, daca cel care a comis fapta ar avea constiinta si s-ar duce sa se predea, anchetatorii nu ar mai avea ce sa-i faca, deoarece au trecut 15 ani de la comiterea abominabilei crime, pedeapsa maxima prevazuta de incadrarea legala facuta de anchetatori in cursul anului 1989. Odioasa crima a fost comisa in aprilie 1989 la Pascani, iar felul si locul in care a fost ucisa Alina Lucaci au fost invaluite in mister de la bun inceput. Mai mult, tehnica de la acea vreme nu a dus la obtinerea unor probe concludente care sa indice macar locul in care minora Alina Lucaci a fost ucisa. Din cauza cruzimii faptei, in cursul anului 1989, ancheta a fost preluata de angajatii Militiei si Securitatii de la Bucuresti. Cand au vazut ca nu sunt probe suficiente, anchetatorii de la Bucuresti au aruncat dosarul in bratele colegilor de la Iasi. Timp de 15 ani, politistii ieseni si procurorii au incercat sa mai adune probe pentru inculparea principalului suspect, dar fara prea mari sanse de reusita. Alina Lucaci, o fetita de doar 9 ani, din Pascani, a avut parte de un sfarsit desprins, parca, din filmele de groaza. Aceasta a disparut de acasa in conditii suspecte, iar dupa doua saptamani, anchetatorii au inceput sa gaseasca bucati din corpul fetitei. Capul si trunchiul fetitei fusesera aruncate sub o macara, care se afla langa un bloc aflat in constructie. Doua zile mai tarziu de la prima descoperire, o femeie a gasit intr-o fantana, de pe drumul judetean Pascani - Todiresti, inca doi saci cu resturi umane. Dupa macabra descoperire, militienii si securistii au anchetat mai multi medici si macelari, deoarece cadavrul fusese dezmembrat perfect, fara nici o taietura gresita. Timp de aproape un an, in Pascani parintii si-au pazit cu strasnicie copiii, deoarece circulau tot felul de legende despre traficanti de organe si criminali care ucid oameni pentru a-i transforma in carne de mici.

Cadavrul Alinei nu este complet

In dupa-amiaza zilei de 24 aprilie 1989, Alina Lucaci a plecat de acasa cu galeata de gunoi si nu a mai revenit. Drumul de la blocul in care locuia fetita si pana la ghena cu gunoi era de aproximativ o suta de metri. Din spusele Cezariei Lucaci, mama fetitei, Alina a disparut pe acea portiune de drum. Spre seara, mama Alinei a mers la Militia din Pascani pentru a reclama fapta si cazul a fost inregistrat ca disparitie. Timp de 13 zile, militienii pascaneni au facut demersuri strict pentru cautarea copilului. Acest lucru a fost suficient ca faptasul sa-si ascunda bine urmele. Unul dintre cei care a lucrat in acest caz este colonelul in rezerva Ionel Moraru, actualmente primar al comunei Ruginoasa. Privind in urma, fostul judiciarist considera cazul Alina drept cel mai mare esec din cariera sa. Primele semne ale odioasei fapte au aparut in cursul lunii mai, cand sub o macara din orasul Roman a fost descoperit capul dezmembrat al unui copil si trunchiul acestuia. La fata locului a fost chemata si Cezaria Lucaci, care si-a recunoscut fetita. In urma expertizei medico-legale, s-a stabilit ca fetita murise la trei-patru ore dupa ce mancase, deci la putin timp dupa disparitie. Pentru ca ramasitele nu prezentau un grad avansat de putrefactie, anchetatorii au ajuns la concluzia ca, dupa dezmembrare, corpul Alinei a fost tinut intr-un loc cu temperaturi scazute. Dupa alte 48 de ore de la gasirea capului si a trunchiului, pe data de 12 mai 1989, cativa sateni din comuna Todiresti, aflata la 85 de kilometri de locul in care s-au gasit capul si trunchiul fetitei, au gasit alte parti componente dintr-un corp uman. In sacii de la Todiresti se aflau parti de la picioare si maini, antebratele si femurele, precum si muschii de pe brate. Pentru a fi siguri ca ramasitele sunt ale Alinei, politistii au amprentat mainile si le-au comparat cu urmele de pe cartile din camera fetitei. Dupa 15 ani, gatul Alinei si oasele picioarelor nu au mai fost gasite.

Timp de 15 ani, anchetatorii ieseni au avut tot felul de piste in cazul Alina, dar nici una nu s-a confirmat. Unul dintre suspecti a fost mama fetitei. Necropsia cadavrului a scos la iveala ca pe trupul copilului ucis nu a existat nici o leziune care sa ateste ca fetita s-ar fi impotrivit vreunui agresor. In plus, containerul de gunoi a fost rascolit cu migala de politisti si nu s-au gasit resturile menajere pe care Cezaria Lucaci a spus ca le-a aruncat. Mama fetitei a fost supusa la nenumarate interogatorii, insa politistii nu au reusit sa certifice ca aceasta ar fi vinovata.
Angela MAFTEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2964 (s) | 24 queries | Mysql time :0.169550 (s)