News Flash:

De marti nu se mai vand becuri de 100 w

27 August 2009
1202 Vizualizari | 0 Comentarii
Becurile de 100 de wati vor fi retrase la 1 septembrie de pe toate rafturile din Uniunea Europeana, marcand inceputul sfarsitului pentru toate becurile clasice, in decurs de trei ani, si inlocuirea lor cu lampi de noua generatie ce consuma cu 80 la suta mai putin curent electric, relateaza AFP. De pe urma retragerii progresive a becurilor traditionale cu incandescenta vor beneficia financiar europenii, prin reducerea consumului lor de energie, au declarat ieri Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC) si Asociatia europeana pentru coordonarea reprezentarii consumatorilor in normalizare (ANEC). Noile becuri sunt cu siguranta mai scumpe, dar au o durata de viata mai lunga. Utilizarea becurilor economice in locul becurilor cu incandescenta va permite unui camin obisnuit sa economiseasca 166 Euro din factura sa la electricitate intr-un an, potrivit unui studiu german citat de organizatiile de consumatori. Potrivit calculelor, mai modeste, ale Comisiei Europene, familiile pot economisi 50 Euro in medie pe an, in urma inlocuirii becurilor clasice cu generatia de becuri fluo-compacte, numite de asemenea becuri cu consum redus (LBC) si fabricate in Asia. La scara UE, economia s-ar cifra la o suma cuprinsa intre cinci si zece miliarde Euro in fiecare an. Insa organizatiile de consumatori sustin ca reglementarea europeana nu raspunde nevoilor anumitor consumatori, care trebuie sa utilizeze lampi cu incandescenta din motive de sanatate, cum ar fi sensibilitatea la lumina sau alergii cutanate. UE a fixat un calendar precis pentru a interzice progresiv din case becurile cu incandescenta. Dupa interzicerea becurilor de 100 wati, vor urma cele de 75 wati in decurs de un an, cele de 60 wati in doi ani si cele de 40 si 25 wati pana la 1 septembrie 2012.
Becul clasic produce lumina prin incandescenta unui filament metalic de tungsten, cu ajutorul curentului electric. Foarte satisfacator pentru calitatea luminii sale, el transforma insa doar 5 la suta din electricitatea pe care o consuma in lumina, restul imprastiindu-se in caldura.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1417 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020022 (s)

loading...