News Flash:

"De unde acest dezinteres manifestat fata de disponibilitatea canadienilor de a-si deschide punga, fie si pe bani putini?"

10 Februarie 2003
1194 Vizualizari | 0 Comentarii
Lenea viceprimarului Munteanu

Ar fi si culmea! Sume de ordinul miliardelor de lei sunt subtilizate periodic (prin mijloace specifice, evident) din Primarie, iar presa nu are altceva mai bun de facut decat sa o roada grija ca o pleasca de numai 20.000 de dolari canadieni a fost pur si simplu uitata. Ce sa-i faci? Suma mica, interes pe masura. Asa cum se intampla de cele mai multe ori in Romania post-decembrista, primul lucru pe care l-au avut in vedere autoritatile locale a fost infiintarea unei comisii, din care sa faca parte diverse persoane competente (vorba vine), iar aceasta comisie urma sa se ocupe de toata trebusoara - in principal, activitati de promovare si identificare a unor ONG-uri capabile sa utilizeze onest acesti bani. Comisie mare, nume pompos - Agenda 21 Locala la Iasi. Adicatelea, de ce 21, si nu 11 sau 69, chiar ca nu inteleg. O aiureala, care oricum suna ca dracu'. Dar denumirea e mai putin importanta. Puteau sa-i spuna si... mamaliga, cu conditia ca banii canadienilor sa-si gaseasca menirea pentru care au fost pusi la dispozitia iesenilor. Nu! Important este altceva. Ce a facut aceasta comisie pentru a-si justifica existenta? Cine a condus-o si de ce a condus-o asa cum a condus-o, de-si permite riscul de a ne linge pe bot de alte finantari ulterioare? Cunoscand scandalurile de coruptie care au zdruncinat in ultima perioada credibilitatea Primariei ca institutie, inclin sa cred ca aici ar exista o motivatie reala. Sa presupunem ca vin niste fonduri externe. De ce sa lasi aceste fonduri la indemana unor necunoscuti, cand, daca esti baiat istet, gasesti cumva o cale sa ti le strecori in buzunar pe sub pulpana unei fundatii fantoma? Deci - repet, discutam pe un caz ipotetic - popularizand cum trebuia proiectul canadian, exista posibilitatea ca un ONG sa aiba un program suficient de bine pus la punct pentru a primi banii, iar acel ONG sa fie altul decat cel "care trebuie". E posibil, de asemenea, ca aceasta ipoteza sa nu fie valabila. Atunci, ce ar putea justifica inactivitatea Agendei 21? Lenea si indolenta? Sau prostia? Hm... In comitetul local de coordonare al acestui organism figureaza personalitati despre care se poate spune orice, numai ca sufera de aceste metehne nu. Ar mai fi posibilitatea ca membrii comitetului sa fi fost bine intentionati, dar, daca nu le-a cerut nimeni sa se implice, la ce bun sa o faca? In aceasta eventualitate, intreaga responsabilitate pica pe capul sefului acestui comitet, nimeni altul decat viceprimarul Vasile Munteanu. Si asa ne-am intors de unde am plecat. De unde tot dezinteresul asta la vicele Munteanu? Din doua, una: ori sufera de lene, ori e rau intentionat. In cazul de fata, prefer sa cred ca e doar lenes. Ar fi varianta cea mai convenabila pentru el...
Florin ANTOHI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1587 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035655 (s)