News Flash:

De vorba cu Dan Condurache despre... pasari...

17 Decembrie 2000
1426 Vizualizari | 0 Comentarii
R.:- Separat de text, ce va sugereaza titlul piesei xCimitirul pasarilor", de Antonio Gala?
D.C.: -Starea natiunii noastre de acum... Pasari in deruta...
R.:- Gasiti un corespondent al personajului interpretat in lumea de dincolo de scena?
D.C.: - Probabil ca exista, dar nu-l identific... Cred ca este de undeva din zona autobiografica a autorului, o persoana complexa, cu o viata extrem de bogata, atat literara cat si personala...
R.: - Se deosebeste psihologia barbatului contemporan noua de psihologia barbatului contemporan personajului interpretat?
D.C.: - Nu. Nu se deosebeste... Una din bucuriile interpretarii este a simti tensiunea sensibilitatii epocii... Fiecare generatie de actori simte altfel. Dupa cum se spune, actorul este oglinda timpului sau. Un actor trebuie sa fie sensibil...
R.: - Ce personaj se apropie cel mai mult de felul de a fi al interpretului, al dumneavoastra?
D.C.: - Personajele sunt copiii actorului. Pe unele le iubesti mai mult, pentru ca si ele te accepta imediat, cu altele te lupti, chiar si dupa premiera, chiar si dupa spectacolul cu numarul o suta, daca te ajuta Dumnezeu sa-l joci...
R.: - Cu ce ar putea incepe o poveste de iubire?
D.C.: - Cu adevar... si cu asumarea acestui drum care nu este intotdeauna comod... in singura profesie de orgoliu, cum este actoria, iubirea fata de ea trebuie sa fie definitiva si fara conditionari, si sa ramai un perpetuu indragostit de ea.
R.: - Va place sa dansati ?
D.C.: - Da, dar doar in cadrul profesiei...Nu sunt un foarte bun om de lume... Pe scena imi place miscarea...
R.: - Aveti o ceasca de cafea preferata ?
D.C.: - Nu...
R.: - in teatru, atmosfera se mentine printr-o continua replica. Vorbind, il ajuti pe celalalt sa vorbeasca. Spuneti-mi, care este replica cea mai accesibila in viata ?
D.C.: - Cred ca tacerea... si smerenia, ca replica umana...
R.: - in transpunerea unei piese in scena, decorul este un element foarte important. Va atasati de obiecte in timpul jocului? Va inspira?
D.C.: - Da. Profesorul nostru, domnul Octavian Cotescu, spunea ca toti porii actorului trebuie sa fie deschisi la decor, costume, ambient, spatiu scenic... inainte de spectacol sa te apropii de decor, sa-l simti..., sa ti-l asumi... Sa se stabileasca o relatie cu spatiul.
R.: - Cunoscand multe caractere umane, prin interpretare, intelegeti mai usor lumea?
D.C.: - Da... Ar trebui sa o intelegem mai usor, dar nu stiu daca este o formula. intelegi lumea intelegandu-te pe tine.
R.: - Care este pozitia personajului fata de actor?
D.C.: - Domnul Ciulei spunea ca personajul este ca o camasa de forta pe care ti-o asumi si in care incepi sa-ti faci loc... Cand te misti liber si adevarat, personajul incepe sa te accepte...
R.: - Ati cunoscut multe personaje feminine. Care v-ar fi tentat sa-l intalniti in realitate?
D.C.: - Julieta... Cred ca este personajul feminin care merita intalnit in viata...
R.: - Ce culoare preferati?
D.C.: - Negru, in general... Dar este o culoare personala... Un actor trebuie sa prefere diversitatea culorilor. Culorile sunt un instrument al crearii vietii personajului...
R.: - Aveti un parfum preferat?
D.C.: - Nu... Nu am... Pe vremuri preferam parfumul florilor naturale. Senzatia de prospetime. Pastrarea inocentei...
R.: - Care este titlul ultimei carti citite?
D.C.: - Chiar acum citesc xO istorie sincera a romanilor", a domnului profesor Constantiniu.
R.: - Femeia este importanta in viata unui barbat ?
D.C.: - Da. Cred ca da... Asa a hotarat Dumnezeu... Nu mai avem unde sa intoarcem, noi barbatii, sa spunem daca ne convine sau nu, sa analizam critic...
R.: - Ce anotimp preferati?
D.C.: - imi plac toate..., dar cred ca toamna si primavara sunt niste anotimpuri care pot crea uneori niste stari mai speciale...
R.: - Pastrati scrisorile primite?
D.C.: - Nu prea... Nici nu au fost prea multe, pentru a le introduce intr-o baza de date... Am pastrat cateva, candva, cand eram mai tanar. Erau niste scrisori mai critice, erau ca un reper pentru prestatia profesionala.
R.: - Iertati usor?
D.C.: - Da. Nu intotdeauna, dar de obicei da... Este ca o conditie... Si tu la randul tau poti fi iertat...
R.: - Ce regretati cel mai mult?
D.C.: - Cred ca tot ce am facut. O marturisire de orgoliu: se puteau face mai bine toate lucrurile... A o lua de la capat este un dat pe care trebuie sa ti-l asumi intr-o astfel de profesie...
R.: - Despre cine va face placere sa vorbiti?
D.C.: - Despre profesorul meu, domnul Octavian Cotescu, si despre asistentul dumnealui, domnul Ovidiu Schumaher. Cred ca sunt in asentimentul colegilor mei, a fost cea mai fericita perioada de teatru si de actorie din viata noastra...
R.: - Ce parere aveti despre teatrul absurdului?
D.C.: - Un exercitiu al sinceritatii maxime, dupa cum spunea profesorul meu... Am jucat numai in facultate, dar dupa aceea nu am mai avut contact cu el...
R.: - De ce va este teama?
D.C.: - De mine insumi... Si, evident, de Dumnezeu. Nu in sensul de instanta, ci in sensul de credinta sincera...
R.: - Spuneti-mi o replica pe care vi-o amintiti mai des.
D.C.: - Era o replica intr-un film, de acum vreo doi ani, a unui detinut caruia i se atragea atentia asupra schimbarilor din exterior aparute in timpul detentiei sale. El spunea: xS-a schimbat pe dracu'!". Importante sunt schimbarile in tine si nu in zona de exterioritate in care ne angajam sa traim...
R.: - Daca ati putea xinventa" un cimitir, al cui ar fi?
D.C.: - in general, in religia mea ortodoxa, cimitirele tin de o zona a impacarii... Nu cred ca trebuie inventate cimitire... Era o replica, daca poate fi inventat ceva, un cimitir al sinucigasilor... Cioran spunea ca xSinuciderea este o solutie interesanta dar, din pacate, vine prea tarziu". Actorii se sinucid lent, dar inutil...
R.: - Aveti obsesii?
D.C.: - O... Multe, multe... Nu are sens sa le enumar...
R.: - Macar una...
D.C.: - Timpul... Sunt anumite profesii in care nu poti sa nu fii obsedat de timp dar, din pacate, nu poti sa-l opresti sau sa-l intorci...
R.: - Exista vreun obiect la care nu puteti renunta?
D.C.: - Nu. Nu am fetisuri de astea...
R.: - De cine va este cel mai dor?
D.C.: - Cred ca de copilaria mea... Un actor trebuie sa ramana un copil etern.
R.: - Va lipseste ceva?
D.C.: - Probabil ca multe, dar nu mai am timp sa le contabilizez la varsta asta...

A consemnat Anca-Maria BEJENARIU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1498 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034372 (s)