News Flash:

De vorba cu directorul Spitalului Clinic de copii "Sf. Maria", conf. dr. Marin Burlea

29 Octombrie 2001
584 Vizualizari | 0 Comentarii
"Ma consider un om timid, iar in viata marile decizii nu le iau barbatii"

Face parte dintr-o casta in care se patrunde cu foarte multa greutate si doar cei alesi de zei se simt in largul lor. In intimitate, membrii acestei caste sunt in stare sa se sfasie intre ei, dar intruziunea unui strain ii face sa se uneasca asemeni plantelor carnivore. Slujitorii lui Esculap, o data ce-si depun juramantului lui Hypocrate, se considera - in mare masura, pe buna dreptate - trimisi ai Providentei pentru a alunga suferintele omenesti. Ei bine, interlocutorul nostru, avand in urma o viata in care a cunoscut si necazurile, si bucuriile are, spre deosebire de alti colegi ai sai, o deschidere catre cei care nu fac parte din casta. Pentru conf. dr. Marin Burlea, directorul Spitalului Clinic de Copii "Sf. Maria", profesiunea de credinta depaseste pragul rutinei. Nu tine seama neaparat de faptul ca face parte dintr-o categorie privilegiata de soarta, isi respecta profesia, insa, mai presus de toate, se gandeste la ameliorarea suferintei umane.
Pentru reporter, dr. Marin Burlea este un om ca oricare altul, prin atitudinea sa cotidiana parca dezmintind cele afirmate de noi la inceputul acestei prezentari. Este un tip jovial, fiind in stare ca in cele mai dificile momente sa destinda fruntile colaboratorilor sai cu cate o gluma, un tip care, inteles si incurajat de familie, isi petrece cea mai mare parte a zilei in spital. Dar, poate cel mai mult il caracterizeaza bunatatea sufleteasca de care se bucura inclusiv bolnavii, fie ei saraci, fie bogati. La cei 52 de ani ai sai, medicul Marin Burlea se afla in plenitudinea fortelor intelectuale si profesionale, vrea sa faca in asa fel incat, mai ales cand este vorba despre copii, sa reduca pana la eliminare suferintele umane. Cunoscandu-l, personalitatea sa ne-a atras mai ales in momentul in care ne-a spus ca isi considera viata ca o carte deschisa.

- M-am nascut in comuna Vidra, judetul Ilfov, intr-o familie normala. Scoala generala am absolvit-o acolo si am avut sansa sa am profesori extraordinar de valorosi, care, din diverse motive, nu aveau catedra in Bucuresti. Cele mai multe achizitii in materie de cultura generala sunt din aceasta perioada. Desi puteam da admitere la un liceu din Ploiesti sau alta localitate, m-am dus la Iasi.
- Ce v-a determinat sa alegeti Iasul?
- Am avut sansa de a avea la Iasi un unchi, medic chirurg, cunoscut si valoros. In desele vizite pe care le facea la Vidra am reusit sa-l conving sa ma aduca la Iasi. L-am rugat de mai multe ori, iar in final a acceptat. Nu am avut nici o obstructie din partea parintilor. Dimpotriva, mama, cea care mi-a calauzit pasii, deoarece eram favoritul ei, l-a determinat pe unchiul meu sa ma ia la Iasi pentru a incerca sa dau admitere la liceu. Asa am ajuns in Iasi si am dat admitere la Liceul "Mihai Eminescu". Invatasem la geografie despre orasul Iasi, si-apoi nu eram intr-o lume complet necunoscuta, aveam o ruda. Era un motiv foarte clar. Fiind un liceu cu profil sportiv, am avut si cazarea la internat asigurata.

La un pas de excluderea din internat

- Cum a fost viata dv. de licean?
- Viata mea de liceu a fost frumoasa, dar cu iz cazon, in sensul ca era o disciplina de fier. Aceasta disciplina mi-a adus si avantaje si dezavantaje. Era un stres continuu si trebuia sa te straduiesti sa faci totul cat mai bine pentru a nu avea conflicte cu pedagogul sau profesorii. Avantajul era acela ca, in fiecare sambata, eram obligati sa mergem la spectacole de teatru si opera. Asa am avut posibilitatea sa vad multe spectacole intr-o perioada in care receptivitatea individului este maxima.
- Cred ca nu ati stat deoaparte cand colegii dv. puneau la cale cate o sotie.
- Nu am fost excesiv de cuminte in liceu, pentru ca, fiind in internat, am avut anumite manifestari care au impus anumite pedepse. Un colg, prieten cu mine, fiu de medici, un pic mai zvapaiat si alintat, a venit intr-o zi cu niste praf de pusca. Am aprins hartiile dintr-o soba si am introdus praful de pusca. In momentul cand acestaa a explodat s-a daramat soba, iar clasa s-a umplut de fum. A fost mare sedinta in liceu. Se punea problema excluderii mele din internat, ceea ce era o adevarata catasstrofa. Doamna directoare tinea enorm de mult la disciplina. Dupa cateva zile de discutii, timp in care stateam ca pe jar, m-am ales cu nota scazuta la purtare, ceea ce era foarte grav.
- Avandu-l ca model pe unchiul dv., dupa absolvirea liceului ati optat pentru admitere la medicina. Acesta a fost singurul motiv care v-a determinat sa alegeti meseria de medic?
- El mi-a insuflat dragostea de profesie si pacienti. Am avut privilegiul de a-l vedea la lucru, printre bolnavii din sanatoriul Birnova si asta m-a atras. Inca din perioada liceului am oprtat pentru partea umanista. Nu avem o inclinatie deosebita de a opta, de exemplu, pentru profesia de inginer. Mi-ar fi placut sa fiu profesor de istorie, deoarece aveam o profesoara de istorie de o cultura extraordinara si asta ma fascina. Inca din clasa a X-a, cand trebuia sa ne cristalizam optiunile am inceput sa ma pregatesc pentru medicina. Noaptea, pe holul internatului, invatam la biologie si anatomie. Colegii imi spuneau deja "doctorul" si imi facea placere. Am dat admitere la Facultatea de medicina si am intrat printre primii.
- Ati fost un copil caruia i-au lipsit banii de buzunar?
- Parintii mei au avut o situatie materiala modesta. Pe trimestru primeam de acasa cate 900 de lei, bani pentru a plati masa la cantina si internatul. Pentru a da posibilitatea parintilor mei sa asigure bani si pentru cheltuielile scolare ale celor trei frati ai mei, vara mergem in sat si faceam irigatii cu o pompa cu motor. Astfel, castigam cate 1000 de lei pe vara, iar parintii mei nu erau nevoiti sa-mi trimita bani. Dupa ce am luat admiterea la facultate i-am trimis tatei o telegrama nu pentru a-i spune ca am reusit, ci pentru ca am intrat cu bursa.

"Niciodata nu mi-au placut femeile pe care toata lumea le considera frumoase"

- Prima dragoste nu se uita niciodata. Cand v-ati indragostit prima oara?
- Eram in clasa a VII-a si imi placea tare o fata din clasa a VI-a. Ea locuia intr-o comuna invecinata si ne trimiteam scrisori. Am fost invitat la ea acasa pentru a fi prezentat parintilor. Prietenia a durat foarte mult, dar, cu trecerea timpului si cu plecarea mea la Iasi, prietenia s-a atenuat. Au urmat altele in perioada liceului si a facultatii. Am avut fete care mi-au placut enorm de mult.
- Ce v-a atras la o femeie?
- Niciodata nu mi-au placut femeile pe care toata lumea le considera foarte frumoase. Cred ca frumusetea are o reprezentare diferita, de la individ la individ. In general, o fata frumoasa impresioneaza pe oricine. Nu sunt insensibil. Nu toate fetele cu care am fost prieten erau extraordinar de frumoase. Unele ma fascinau prin inteligenta sclipitoare, printr-o anumita afectivitate particulara, iar altele pentru ca erau un interlocutor foarte agreabil.
- Intotdeauna dv. erati cel cu initiativa, cel care facea primul pas?
- In general ma consider un om timid si nu mi-am descoperit elemente de indrazneala, de initiativa. Nu eram eu cel care facea primul pas. In viata, marile decizii nu le i-au barbatii. Cred ca aceste prietenii se infiripau spontan. Din perioada liceului imi aduc aminte de doua-trei fete care mi-au placut in mod special si la care ma gandesc si acum cu drag. Nu eram un obisnuit al cafenelelor, cofetariilor sau discotecilor. M-am distrat foarte tare in timpul studentiei, dar nu mi-am neglijat cursurile. A fost perioada in care eram sarac, dar nu lipseam de la petrecerile care se faceau intre studenti si cred ca am avut o viata frumoasa in timpul studentiei. Nu mi-au placut si nu imi plac excesele.

Medicul Burlea a suferit foarte mult pentru ca nu are ochii albastri

- Cand ati cunoscut-o pe sotia dv.?
- In anul IV am facut o excursie cu trenul la Bucuresti, iar in tren erau studenti de la mai multe facultati. Intr-un grup de fete mi-a atras atentia una frumoasa, ai carei ochi albastri m-au fascinat. A fost o perioada cand eu consideram ca ochii albastri au ceva special. In plus, aveam o suferinta. In familie, doar eu si mama nu aveam culoarea ochilor albastru. Am suferit groanic si, cateodata, ii faceam reprosuri mamei. Poate si ca o compensatie mi-a placut culoarea ochilor ei si felul cum era imbracata. Purta un costum care ii venea de minune. Aveam 22 de ani, iar ea cred ca avea 21. Parul era vopsit in rosu, culoare pe care o poarta si astazi cu putine modificari. M-am interesat printre colegi si am aflat ca este studenta in anul al III-lea, la franceza. Nu am avut curajul sa o abordez atunci, decat in grup. In acea excursie fiecare si-a vazut de treaba lui. Dupa un timp, ne-am revazut in Piata Unirii. Am stat de vorba si asa s-a infiripat o prietenie. In vacantele de vara lucram ca asistent medical la sanatoriul Birnova si nu prea veneam in Iasi. Dormeam acolo. In anul urmator, in luna octombrie, ne-am casatorit. Eram inca studenti.
- Nu vi se pare cumva ca perioada de a va cunoaste unul pe celalalt a fost prea scurta?
- Consider ca si atunci, ca si acum, pot cunoaste un om dupa primele cinci fraze. Exista dragoste la prima vedere si eu sunt un tip hotarat.
- Din cate stiu, au fost ani grei si intentia dv. de a va casatori a insemnat un adevarat curaj.
- Aveam amandoi bursa, iar sotia avea o sora care lucra si ne mai ajuta. Locuiam la caminele studentepsti din Tudor. Nu cred ca a fost o perioada grea din punct de vedere financiar.

"Faceam garzi pe salvare numai pentru bani"

- Oricum, viata de inceput nu a fost in culori trandafirii. Banuiesc ca ati trecut peste momente dificile si ca, asa cum spuneati, doar dragostea v-a facut sa depasiti obstacolele care vi s-au ivit...
- Dupa absolvirea facultatii am avut o tentativa sa ma apropii de parintii mei care imi reprosau ca m-am instrainat de familie si locurile natale. Legatura mea cu Iasul s-a dovedit a fi mai puternica. Am facut stagiul la Ialomita si reusiseram sa ne cumparam o masina Dacia si cateva lucruri. Tot in acea perioada s-a nascut si primul copil, Lucian Stefan. Am vrut Stefan, intrucat ma gandeam la Iasi si la Moldova, iar Lucian pentru ca sotia era fascinata de Blaga. Ne-am reiterat la Iasi, dar nu fara dificultati. Nu aveam locuinta si am stat la o alta sora a sotiei. Am avut sansa sa fac garzi pe salvare, vizite de urgenta la domiciliu, la solicitare. Faceam 20 de garzi lunar, deci 20 de nopti nedormite. Asta o faceam numai pentru bani. Imi aducea un al doilea salariu. Atunci am cunoscut aspectul social al pediatriei, care are un specific aparte. pentru mine era un lucru extraordinar, deoarece in loc de doua mii de lei lunar primeam patru mii. Nu sunt un sclav al banului, imi plac banii, dar sa-i utilizez nu sa-i depozitez.
- Cand ati reusit sa va cumparati o locuinta?
- Facand economii si adunand ban cu ban am putut sa-mi cumpar un apartament in zona Autogara. Dupa cateva luni am reusit sa-mi cumpar mobila. Am tinut sa cumpar lucruri de calitate si, de aceea, am comandat o garnitura de mobila. Atunci, pe piata romaneasca erau cateva garnituri de mobila pentru care puteai opta. Astfel, mobila era din stejar sculptat si mi-a placut foarte mult. Si astazi am aceeasi mobila, deoarece am o legatura sentimentala. Cand a aparut al doilea copil, Ana, fiind inspector cu ocrotirea mamei si copilului la Directia de Sanatate Publica am putut obtine un apartament cu patru camere in centru, locuinta in care stau si astazi.
- Aveti doua case de vacanta: una la Ceahlau, iar cealalta pe malul lacului Dorobant. Aveti de gand sa va retrageti la un momet dat intr-o zona sau alta?
- Am vrut ca familia si prietenii sa aiba posibilitatea petrecerii unei vacante undeva la tara, la aer curat. Acum, in Romania, nu se mai poate face turism, deoarece sunt putine hoteluri care au camera sub un milion de lei pe noapte. La Ceahlau am cautat un loc salbatic pentru a-mi construi casa. Pentru ca in zona nu exista curent electric, voi lumina casa cu ajutorul lampii cu petrol. Am cautat intotdeauna pentru casa un loc cu padure sau apa, de aceea casa de la Dorobant este pe malul lacului. Aici va fi o locuinta de vara. Casa de la Dorobant este aproape gata, iar cea de la Ceahlau va fi terminata in 2-3 ani. Am avut dintotdeauna vocatia constructiei. Daca nu as fi terminat medicina, poate as fi devenit inginer constructor. Mi-a placut sa desenez case, sa le vad cu ochii mintii si sa am relevatia sa le vad materializate. Locuind 14 ani la tara, am suferit intotdeauna de un fel de claustratie locuind intr-un apartament. Mi-a placut sa am pomi fructiferi si flori in gradina. In ziua de astazi se poate spune ca medicina nu mai este o "afacere". Un medic bun a dus-o bine in orice regim. In acelasi timp, prin munca cinstita de medic, prin performante, nu poti sa ajungi sa spui ca faci o avere faabuloasa decat in anumite circumstante particulare care nu fac parte din obisnuitul profesiei. Nu cred ca este anormal ca un medic bun si cu prestigiu sa aiba o casa la tara. Imi place sa cred ca ceea ce castig prin munca trebuie ssa pretuiesc si sa investec corect. Ceea ce am agonisit dea lungul timpului, cu truda, mi-a asigurat treptat un confort. Nici nu m-au dat banii afara din casa, nici nu sunt lipit pamantului, chiar daca imi aduc aminte cu tristete ca pe la varsta de 32 de ani, cand eram medic, am avut perioade cand nu aveam bani de tigari. Cine munceste poate ssa depaseasca o anumita limita care inseamna existenta modesta. Ma consider un om care traiesc decent, iar ceea ce am facut am realizat prin munca.

Pentru ca iubeste la nebunie copii, medicul Burlea s-a considerat un tata slab

- Provenind dintr-o familie cu venituri modeste, nu ati avut posibilitatea sa aveti tot timpul bani de buzunar. Copii dv. au avut intotdeauna tot ce si-au dorit?
- Am pornit de la o ideea care este foarte adevarata. Cei mai buni parinti sunt bunicii, pentru ca ei in educatia nepotilor aplica tot ce au gresit cu proprii lor copii. Eu, ca tata, sunt slab. Iubesc la nebunie copiii, iar un copil iti cere ceva cu o candoare la care rezista doar cine este foarte pragmatic si foarte echilibrat mental. Au avut ce le trebuie, dar nu excesiv. Am avut grija sa nu le dau bani multi pe mana. Mi-au reprosat uneori ca altii toaca sute de dolari pe saptamana, dar eu nu-mi permit acest lucru. Le dau cat le trebuie, pentru ce au nevoie, fara excese. Niciodata nu s-a pus problema sa munceasca pentru a castiga un ban, desi fata mea mi-a spus ca vara ar vrea sa lucreze ca vanzator intr-un magazin pentru a castiga un ban. I-am educat in spiritul ideii ca munca nu esste o rusine. Nu sunt un taata exigent, dar sotia mea aa fost un pic mai aspra. Probabil ca asta a creat un echilibru. Am avut noroc de copii buni.
- Cat de mare a fost contributia dv. in momentul in care copii trebuiau sa isi aleaga o meserie?
- Baiatul a terminat Facultatea de stomatologie si eu l-am sfatuit sa-si aleaga aceasta profesie. La un moment dat chiar i-am impus putin acest lucru. Acum este colaborator la o firma de aparatura medicala. Fiica mea este studenta in anul al III-lea la medicina generala si este foarte pasionata de ceea ce face. La cabinetul particular aveam nevoie de cineva care sa ma ajute ca registrator. Asa am determinat-o pe fiica mea sa prinda dragoste de aceasta meserie. Eu am incercat sa o canalizez spre stomatologie, dar ea a hotarat sa treaca la medicina generala. Un stomatolog isi deschide un cabinet particular si depinde suta la suta numai de el, avand castigul asigurat.
- Domnule director, va place sa gatiti?
- Sunt incompetent in acest domeniu. O data la doua spatamani gatesc spaghete cu branza, dupa o reteta italiana. Nimeni nu le prepara mai bine ca mine. Atunci este singura data cand intru in bucatarie sa gatesc. Daca as fi nevoit, as putea face ochiuri sau cartofi prajiti, chiar daca ies mai lipiti, neprajiti saua arsi. In schimb, la piata merg cu placere. Sotia nu mi-a facut niciodata o lista de cumparaturi, dar mai uit cate ceva pe traseu. Nu uit niciodata sa cumpar fructe, deoarece la noi in familie se consuma foarte multe. Sotia mea este foarte ocupata, iar de gatit si treburi gospodaresti se ocupa menajera. Eu nu stiu sa repar nimic in casa. Nu pot sa spun ca sunt un comod, dar provin dintr-o zona in care exista o tenta patriarhala. Am remarcat ca, in Moldova, in cadrul familiei si a cuplurilor, femeiile au pondere deosebita, particulara as zice. La noi, sotul este un fel de ssimbol al autoritatii. Nu mi se pare normal ca sotul sa spele, sa calce sau sa gateasca.
-Aveti un magazin anume in care mergeti sa va faceti cumparaturile?
- Imbracamintea si incaltamintea le cumpar din Mall. Imi place sa ma imbrac frumos si sa folosesc parfumuri fine. Imi plac masinile performante, cu motoare puternice, tineretul, muzica buna si parfumurile.
-Stiu ca sunteti vanator si pescar amator. Mai practicati aceste sporturi?
- Din anul 1988 sunt vanator si purtator de arma, dar cred ca am fost de zece ori la vanatoare in toti acesti ani. Mananc vanat si, cateodata, mai si gatesc iepure sau fazan. De vreo 15 ani sunt pescar amator, iar in ultimii doi ani nu am mai fost la pescuit, pentru ca nu am timp. Mi-a placut ca in viata, in profesie, sa ma gandesc in permanenta sa ramana ceva dupa mine.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1382 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018673 (s)

loading...