News Flash:

Debut cu dreptul pentru rugbysti

28 Martie 2005
1290 Vizualizari | 0 Comentarii
•CSM Timisoara - Poli Agro Iasi 0-50 (0-19), in primul meci din returul Diviziei A de rugby •Iesenii au reusit sa inscrie nu mai putin de opt eseuri •Principala contracandidata la promovarea in Divizia Nationala, CSM Sibiu, a invins pe teren propriu ultima clasata cu scorul de 57-16 •Runda viitoare programeaza la Iasi derby-ul esalonului secund intre Poli Agro si CSM Sibiu

Prima etapa din returul campionatului Diviziei A de rugby a consfintit si primul succes pentru echipa ieseana Poli Agro, invingatoare la Timisoara cu scorul de 50-0, la capatul unei partide dominate categoric de trupa lui Verives. Doar calitatea proasta a gazonului gazdelor a facut ca iesenii sa nu obtina un o victorie la un scor si mai mare. Jucatorii din Agronomie au reusit sa inscrie nu mai putin de opt eseuri prin Istrate, Cucuteanu, Bas, Hodoroaba, Mocanu, Drusca si Calitescu, care a culcat de doua ori balonul in terenul de tinta al timisorenilor. Pe langa cele opt eseuri reusite de oaspeti, Mocanu a mai reusit si cinci transformari, astfel ca la capatul celor optzeci de minute de joc scorul final a fost 50-0. Antrenorul Constantin Verives s-a declarat multumit de calitatea jocului etalat de elevii sai, remarcand mai ales forta jocului in margine, unul dintre punctele slabe in prima parte a sezonului. "Sunt multumit de cum au respectat elevii mei sarcinile de joc si am incredere ca vom face un retur fara greseala. Este foarte important pentru noi ca am reusit sa debutam cu dreptul si cred ca daca jucam pe un gazon mai bun reuseam un scor mai categoric. Oricum, importanta ramane victoria, ca sa putem aborda cu un moral bun derby-ul cu CSM Sibiu. Daca baietii vor respecta la fel de bine si in meciurile urmatoare sarcinile de joc, atunci nu avem cum sa dam gres in tentativa noastra de a reveni in elita rugbyului romanesc", a spus Verives, la intoarcerea de pe malurile Begai. Tehnicianul iesean a trimis in teren, la jocul cu CSM Timisoara, urmatorul cincisprezece: Bihon, Varvaroi, David - Onica, Bas - Cucuteanu, Istrate, Drusca - Hodoroaba - Mocanu, Manole, Costache, Calitescu, Zaharia - Graur. Pe parcursul meciului au mai evoluat: Formagiu, Lupu, Coseru, Pislaru, Moraru. Principala contracandidata a iesenilor la promovarea in prima liga a tarii, CSM Sibiu, a obtinut un succes mai greu decat era previzibil, scor 57-16, in fata ultimei clasate Arpechim Pitesti. Runda viitoare programeaza cu incepere de la ora 10.00, in dealul Agronomiei, derby-ul dintre Poli Agro si CSM Sibiu, un meci al finalul caruia iesenii pot lua o optiune serioasa privind promovarea in Divizia Nationala.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019889 (s)

loading...