News Flash:

Debut in play-off

28 Martie 2001
1450 Vizualizari | 0 Comentarii
•Penicilina intalneste astazi pe Rapid Bucuresti, de la ora 14.00, in primul meci din play-off-ul acestei editii de campionat

In aceasta dupa-amiaza, elevele antrenorilor Nicu Roibescu si Aurelia Ichim disputa primul meci din play-off-ul actualei editii de campionat, in sala proprie poposind nimeni alta decat Rapid Bucuresti, formatie "nasita" in ultimul timp de iesence. La finele anului trecut, Penicilina s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei, invingand acasa cu 3 - 1 pe giulestence. In etapa a XIX-a din campionat, tot in sala Penicilina, partida s-a incheiat cu acelasi rezultat. Astfel ca, astazi, toata suflarea ieseana asteapta un nou triumf in fata fetelor lui Costinel Stan, de aceasta data in play-off. E drept, gandurile tehnicianului iesean se indreapta doar spre Cupa Cupelor (sansele sunt extrem de mari, indiferent de deznodamantul finalei Cupei Romaniei, conditia fiind ca "U" Amici Bacau sa castige campionatul), si e normal sa fie asa, din moment ce obiectivul este calificarea intr-o cupa europeana. La drept vorbind, intalnirea din aceasta dupa-amiaza ar trebui sa fie extrem de disputata, rapidistele poposind la Iasi dornice de razbunare dupa infrangerile amintite mai sus. Sansele la victorie sunt impartite, insa, drumul spre faza urmatoare a play-off-ului este mai netezit pentru oaspete, Rapid avand avantajul disputarii a doua partide din "tripla" cu Penicilina pe teren propriu. Un sprijin in ideea ca giulestencele vin in Moldova sa castige cu orice pret il constituie si faptul ca la ultima partida din retur, in care iesencele au jucat in Capitala cu Dinamo, tot efectivul formatiei Rapid s-a aflat in tribuna, spionand evolutia celor doua formatii, cu care sunt sanse sa se intalneasca pe viitor. De asemenea, intalnirea a fost filmata de gruparea din Giulesti, in acest sens, tehnicianul iesean, Nicu Roibescu, pregatindu-le cateva surprize. Lotul Penicilinei este format din Cezara Ruxandoiu, Dana Dochia, Amalia Popa, Tatiana Popa, Adriana Giurgea, Laura Dulceanu, Cristina Androhovici, Mihaela Formagiu, Elena Cozma, Alina Bordianu, Delia Marian si Mihaela Cantoreanu. De cealalta parte, antrenorul Costinel Stan se bazeaza in partida contra iesencelor pe urmatoarele jucatoare: Bianca Toma, Daniela Barbuica, Laura Halus, Mirela Corjeutan, Svetlana Pletenchuk, Monica Moraru, Cornelia Colda, Alina Stefanescu, Tatiana Grabovetcaia, Yulia Myshenko. In cazul in care Penicilina se impune astazi, formatia calificata in semifinale se va stabili dupa disputarea a doua partide in Capitala, programate in zilele de 31 martie si 1 aprilie.

Narcis POHOATA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1164 viz    0 com
789 viz    0 com
916 viz    0 com
1298 viz    0 com
1309 viz    0 com
856 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1394 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024845 (s)