National

Declaraţia epidemiologică! Românii trebuie să o completeze la intrarea în ţară

Publicat: 28 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Declaraţia epidemiologică Românii trebuie să o completeze la intrarea în ţară
Declaraţia epidemiologică

Aeroportul Internațional Sibiu a informat că a implementat un chestionar on-line pentru completarea electronică a declarației epidemiologice, pentru cei care sosesc în țară.

Pasagerii care ajung în ţară prin Aeroportul Internaţional Sibiu au la dispoziţie aplicaţia pentru fluidizarea traficului aerian de călători, putând astfel să completeze on-line declarația epidemiologică, într-un comunicat postat pe Facebook.

Este al doilea aeroport din România care a implementat aplicaţia
Aplicaţia dezvoltată pentru fluidizarea traficului aerian de călători este valabilă, în acest moment, pentru Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Sibiu.

Oficialii Aeroportului Internaţional Sibiu au anunţat, printr-un comunicat pe pagina de Facebook, că acesta este al doilea aeroport din România care a implementat aplicaţia dezvoltată pentru fluidizarea traficului aerian de călători.

”Aeroportul Internaţional Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu cu sprijinul tehnic din partea STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vă informează că pasagerii care intră în ţară prin fluxul de sosiri al aeroportului sibian au la dispoziţie, începând cu acest weekend, un chestionar on-line pentru completarea electronică a declaraţiei epidemiologice.

Această măsură este necesară pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi reducerea efectelor negative înregistrate, la nivel global, de pandemia de COVID-19”, a arătat sursa citată.

Transmiterea datelor către punctele DSP din aeroport se poate face în orice moment, recomandabil chiar odată cu planificarea călătoriei spre România.

Cum se completează declarația epidemiologică

Pașii care trebuie urmați pentru completarea electronică a declarației epidemiologice de intrare în țară sunt următorii:

1. Se accesează adresa https://chestionar.stsisp.ro folosind datele mobile/conexiunea la internet sau folosiți rețeaua SBZ Free WiFi disponibilă în Terminalul Sosiri;

2. Se completează datele solicitate de aplicație și se validează, apoi se trimite formularul;

3. Este important să se menționeze adresa de izolare sau să se indice adresa de izolare cu adresa de domiciliu;

4. Ulterior, se generează un cod QR pe telefonul înregistrat în aplicație;

5. Se tipărește declarația sau se scanează codul QR la ghișeul amplasat în acest scop pe fluxul sosiri și se ridică declarația de acolo;

6. Declarația se prezintă la ghișeele DSP.

Adauga un comentariu