Actualitate

Declaraţia unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv, după aflarea sentinţei

Publicat: 12 mai 2022
colectiv, lumanari aprinse, omagiu
Declaraţia unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv, după aflarea sentinţei

Declaraţia unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv după ce astăzi, 12 mai 2022, magistrații au dat verdictul final în dosarul Colectiv. După ce timp de 6 ani de la debutul procesului și nenumărate amânări, se pare că victimele se vor putea odihni în pace.

În urma incendiului izbucnit în clubul Colectiv în data de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au decedat, iar peste 180 de persoane au fost rănite.

Declaraţia unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv, după aflarea verdictului final

Declarația unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv, la aflarea deciziei Curții de Apel București, ce a stabilit, joi, 12 mai,  condamnarea definitivă în cazul patronilor de la clubul bucureștean Colectiv, în dosarul celui mai grav incendiu postdecembrist. Astfel, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost condamnați la 11 ani și opt luni, opt ani și respectiv șase ani și patru luni de închisoare cu executare.

Fiind întrebat de reporteri ce părere are despre această decizie în privința pronunțării deciziei, bărbatul a precizat că pedepsele sunt mici.

„Nu m-am uitat la despăgubiri. Pedepsele sunt mici. Cheltuielile se pot acoperi. Daunele morale nu se pot acoperi niciodată. Au rămas cu traume şi cei care nu au păţit nimic, dar au fost acolo, peste care nu vor trece niciodată. Eu eram acolo cu verişoara mea”, a declarat bărbatul.

Deși iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, fiind format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul Colectiv. La acel moment, propunerea a dus la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, între procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Se pare că cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Toate acestea au determinat ca mai apoi, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul „Colectiv”, printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Citește și: Prima reacție a tatălui unui copil mort în clubul Colectiv, după aflarea sentințelor

Care sunt deciziile definitive în dosarul Colectiv

Judecătorii au stabilit joi, 12 mai 2022, deciziile finale în dosarul Colectiv. Așadar, cea mai mare pedeapsă privativă de liberatate a primit-o unul dintre patronii clubului Colectiv. Acesta trebuie să stea 11 ani și 8 luni în închisoare după ce a fost găsit vinovat de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Cristian Popescu Piedone a primit în schimb 4 ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Piedone a declarat în repetate rânduri că regretă tragedia, dar că nu se face vinovat pentru producerea ei. Iată toate condamnările la închisoare în dosarul Colectiv:

  • Cristian Popescu-Piedone – 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
    cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
    pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
  • Așadar, reacția tatălui copilului mort în Colectiv ar trebui să fie o lecție pentru statul român care nu a făcut nimic în acest timp pentru a preveni situații asemănătoare și pentru a asigura tratamente de specialitate în România, dacă situația s-ar repeta.

Reiterăm, prima declaraţie a unui bărbat ce a fost prezent în clubul Colectiv după ce astăzi, 12 mai 2022, magistrații au dat verdictul final în dosarul „Colectiv”.




Adauga un comentariu