News Flash:

Declaratii incendiare ale senatorului Ilie Ilascu

13 Ianuarie 2002
1010 Vizualizari | 0 Comentarii
Ilie Ilascu
•Ilie Ilascu anunta ca Republica Moldova ar putea fi suspendata din Consiliul Europei

Colegii sai din inchisoarea de la Tirasopol ar putea fi eliberati si printr-o actiune in forta, intrucat varianta pe cale diplomatica nu a dat nici un rezultat, informeaza RomNET. "Am o lista intreaga de firme din intreaga Romanie care au relatii comerciale cu societati din Tiraspol", a declarat la Botosani, Ilie Ilascu. Ilie Ilascu, senator PRM si membru al Parlamentului European, a anuntat sambata dupa-amiaza la Botosani ca grupul parlamentarilor romani de la Bruxelles va propune la prima sedinta din acest an, de pe 21 ianuarie, fie suspendarea Republicii Moldova, fie excluderea din acest for legislativ european. Potrivit afirmatiilor sale, motivul acestor propuneri este incalcarea drepturilor omului in aceasta tara, dar si lipsa de implicare a acestei tari in eliberarea celor trei luptatori romani ramasi inchisi la Tiraspol. Ilascu a mai spus ca eforturile diplomatice pe care le-a intreprins pentru eliberarea colegilor sai pana acum nu au dat nici un rezultat, iar Romania, ca stat, nu a mai facut nici un demers in acest sens. "Am trimis scrisori ministerelor de externe din mai multe tari, dar raspunsul este acelasi, parca copiat unul de la altul. Probabil acele tari ii trimit scrisorile mele liderului de la Tiraspol, Smirnov, acesta le citeste, scrie raspunsurile, dupa care acele tari mi le expediaza mie", a declarat fostul detinut al regimului de la Tiraspol.

Republica Moldova nu doreste eliberarea lor si de aceea nu este exclusa varianta eliberarii lor in forta, a mai afirmat Ilascu. El nu a facut alte precizari, dar a adaugat ca aceste forte ar putea apartine si altor tari decat Moldovei. "Cine si cum, acestea sunt detalii, de acum, in care nu doresc sa intru", a mai spus Ilie Ilascu. El a facut cunoscut ca are o lista cu numeroase firme din Romania care au relatii comerciale cu societati de la Tiraspol, in conditiile in care regimul de la Tiraspol si Transnistria nu este recunoscuta de nici o tara. "Spre exemplu societatea Dacia, cu profil textil, a importat tesaturi din bumbac de 3,2 milioane dolari. TransInvest din Cluj a importat de acolo incaltaminte de 300 de mii de dolari, in timp ce societatea Clujana este in pragul falimentului. Dar mai sunt si altele care au relatii de acest fel cu Tiraspolul, inclusiv din judetele din nord, Suceava si Botosani. Unele dintre ele au relatii economice chiar cu firma Serif din Tiraspol, al carei patron Grusen, cel care m-a arestat pe mine acum zece ani, se plimba cu pasaport diplomatic atunci cand doreste in Romania si ia de aici mii de tone de benzina", a mai facut cunoscut Ilie Ilascu.

Ilie Ilascu a mai precizat ca pe 15 ianuarie, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, va avea loc un nou termen al procesului pe care el l-a intentat Republicii Moldova, dar si Federatiei Ruse. El crede ca va castiga acest proces, fapt ce ii va permite sa propuna suspendarea Republicii Moldova pe un anumit termen din CE, cu atat mai mult cu cat aceasta tara trebuie sa preia conducerea Consiliului, pentru ca i-a venit randul, dar nu merita acest lucru. Ilie Ilascu este de parere ca ceilalti parlamentari romani din CE vor avea aceeasi opinie ca el in aceasta privinta si va obtine suspendarea R. Moldovei.

tirasopol romnet romanie botosani ilie ilascu prm bruxelles smirnov cluj
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1777 (s) | 24 queries | Mysql time :0.059948 (s)

loading...