News Flash:

Declaratiile saptamanii

9 Iulie 2006
895 Vizualizari | 0 Comentarii
Au comis-o! Marea sterilizare Iesenii care nu isi sterilizeaza cainii din curti au inceput sa fie amendati, ceea ce a starnit un val mare de revolte. Exista suspiciunea ca unii catei mai virili au fost de fapt sterilizati de doua ori, iar vecinii au fost amendati pe nedrept. "Scopul nostru nu este sa amendam cetatenii, ci sa-i convingem ca trebuie sa-si sterilizeze cainii din curti. De aceea, am apelat la amenda doar pentru cazurile in care cetatenii au refuzat sistematic sa apeleze la serviciile clinicii mobile", a declarat Ion Apostol, directorul Salubris SA. Viol cu nabadai Un cetatean turmentat a incercat si el norocul la una dintre vecine, care daca nu a putut fi convinsa, a fost incercata sa se supuna. Femeia a dovedit ca plamanii erau mai puternici decat palmele agresorului si a alertat vecinii. "Strigatele femeii au alertat vecinii, iar acestia au anuntat politistii din localitate. La scurt timp de la sesizare, politistii l-au prins pe barbat in apropierea locuintei femeii la care a intrat. In prezent, barbatului i s-a intocmit dosar penal pentru tentativa de viol si violare de domiciliu", a declarat Roxana Agrigoroaie, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi. Politia supracalificata Exista riscul ca macar o parte dintre ofiterii din Politie sa fie dati afara in cel mai scurt timp, dupa ce vor termina studiile de master, cu specializari la alegere. Politia Romana le-a pregatit o surpriza: master in domeniile manuirea dibace a bastonului, incurcarea si mai tare a circulatiei din intersectii si, promotional, cum servesti sefului cafeaua, cu variantele dulce, acra sau rece? "Nu este nimic rau in aceasta idee. Ofiterii care au facultate vor trebui sa faca un master de doi ani in mai multe specializari, la alegere. Aceasta prevedere este impusa de Uniunea Europeana si are ca scop alinierea inclusiv a studiilor politistilor la nivel european", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi. Bolnavii cartofili Se pare ca Spitalul Sfantul Spiridon nu duce lipsa de boarea de cultura, atat de specifica Iasului actual. Cati mai multi salariati pentru sters cartile si frecat menta, normal ca pe bani publici. "Am ramas surprins cand am constatat ca spitalul are angajate patru bibliotecare. Dupa ce m-am deplasat la biblioteca, am descoperit ca acele femei nici nu aveau treaba acolo. Salariul acestora nu se justifica. Volumul de carte este mic si o singura bibliotecara face fata fara probleme. Celelalte trei bibliotecare vor fi redistribuite in spital, pe alte posturi, iar femeia de serviciu nu mai are ce cauta in biblioteca. Si aceasta va fi redistribuita la spital, pentru ca este destula treaba", a declarat managerul Ioan Barliba. Ghinionul ministrului Ziua de 13 pare a fi o zi cu ghinion pentru ministrul Sanatatii, asteptat in plin sezon cu rosii si oua expirate din lotul aviar, de catre sindicalisti. "In ziua de 13 iulie, la Iasi va veni ministrul Sanatatii. Nu cunosc programul acestuia. Stiu insa ca va organiza o conferinta de presa, dar interesul meu este ca ministrul sa mearga la Spitalul de Neurochirurgie pentru a vedea problemele care exista in ceea ce priveste dotarea acestui spital si a sectiei de terapie intensiva. De asemenea, sper ca acesta sa mearga la Spitalul Sf. Maria pentru cladire, si ma refer la zona nerefacuta, si ulterior la Spitalul de Pneumologie", a declarat directorul Mihnea Hurmuzache. Optimismul primarului Marcu Primarul din Trifesti, spurcat de toate instantele de judecata si de liberali totodata, a luat viata in maini si a decis sa faca puscarie, nevinovat, cum zice el ca este, insa justitia e oarba, nu? "Doar nu o sa ma spanzur! O sa ma duc la puscarie pe nedrept. Sincer, am crezut ca judecatorii de la Curtea de Apel vor citi cu atentie dosarul si vor observa ca nu sunt vinovat", a declarat primarul liberal din comuna Trifesti. Pazea, ca se-nmultesc Mai multi, mult mai multi, o droaie chiar, de politisti care vor invada orasul. Seful Politiei mai vrea 500 de subalterne, pardon, subordonati. "In prezent, la nivelul Politiei Iasi avem un deficit de circa 500 de agenti si ofiteri. Este adevarat ca in primele sase luni ale acestui an infractionalitatea, si mai ales furturile, au crescut ca numar, insa aceasta si din cauza lipsei de personal. Trebuie remarcate si problemele prin care a trecut inspectoratul dupa demiterile de la inceputul anului, moment in care Politia a fost intr-o degringolada accentuata. Din luna martie si pana in prezent am reusit sa revigoram activitatea Politiei si sa aducem la o linie de plutire infractionalitatea din municipii si orase", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu. Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1497 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026790 (s)