News Flash:

Deducerea cu 10% a TVA pentru renovari de locuinte

5 Iunie 2010
782 Vizualizari | 0 Comentarii
PDL are sapte propuneri care sa fie incluse în pachetul de masuri pentru care Guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea în Parlament, a declarat ieri pentru Mediafax Sulfina Barbu, mentionand scutirea de impozit pe profit pentru investitorii nou înfiintati care investesc un milion euro. Potrivit Sulfinei Barbu, propunerile PDL au fost discutate ieri si acceptate de Ministerul de Finante si urmeaza sa fie analizate de Guvern în sedinta de duminica. "Aceste propuneri vor fi analizate de Guvern în sedinta de duminica si ce se poate se va introduce în pachetul de masuri si ce nu, vom face proiect de lege sau ordonanta de urgenta", a precizat deputatul PDL. Amendamentele parlamentarilor PDL vizeaza majorarea de la 50 la 80% a cotei din dividendele intreprinderilor de stat care se varsa la buget, deducerea fiscala pe baza de bon fiscal a unui procent de 10% din TVA pentru lucrarile de renovare si modernizare a locuintelor si cladirilor, scutirea de impozit pe profit, pe o perioada de cinci ani, pentru companiile nou înfiintate care investesc un milion de euro si creeaza noi locuri de munca. "PDL mai propune ca prin Codul de procedura fiscala sa se faca direct compensarea obligatiilor, adica de exemplu, daca o firma are de platit CAS, dar are de primit TVA, sa se compenseze. Acest lucru va debloca mediul de afaceri", a explicat Barbu. O alta propunere prevede ca solicitarile de amanare la plata a obligatiilor fiscale sa poata fi depuse pana pe 30 iunie 2011. "Mai propunem ca nivelul dobanzii de întarziere sa fie de 0,04% si nu de 0,05%, cat este acum, pentru fiecare zi de întarziere. Cu aceste masuri Ministerul de Finante a fost de acord", a precizat Barbu. Un alt amendament se refera la corelarea articolului 116 (compensarea creantelor cu datoriile - n.r) si a articolului 120 (majorarile de întarziere la plata obligatiilor bugetare - n.r) din Codul de procedura fiscala si abrogarea articolului 122 (majorarile de întarziere în cazul compensarii - n.r.), a adaugat Barbu. Un grup de lucru al PDL format din Sulfina Barbu, Ioan Oltean, Roberta Anastase, Vasile Gherasim, au lucrat de doua saptamani la aceste amendamente pentru a gasi solutii la deblocarea mediului de afaceri si relansarea economiei în Romania.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4537 (s) | 22 queries | Mysql time :0.328307 (s)