News Flash:

Deficit de 5 miliarde lei la stomatologii din Bolta

3 August 2007
1338 Vizualizari | 1 Comentarii
• In urma verificarilor efectuate de reprezentantii Spitalului Sf. Spiridon, s-a constatat ca in perioada 2002-2007 s-a inregistrat un deficit de 5 miliarde lei in Ambulatoriul de specialitate de stomatologie infantila • Managerul spitalului a decis incetarea contractelor de colaborare cu 14 cadre didactice din Universitatea de Medicina si Farmacie, care isi desfasoara activitatea in ambulatoriu din cauza ineficientei activitatii medicale • In loc sa intocmeasca un proiect de reabilitare a unitatii medicale, prof. dr. Valentina Dorobat l-a reclamat pe managerul Barliba inclusiv la senatori si deputati • Managerul Barliba a demonstrat cu documente ca cele 14 cadre didactice chiulesc zilnic de la cabinet, aceasta fiind una dintre cauzele scaderii adresabilitatii
Conducerea Spitalului Sf. Spiridon a constatat un deficit de 5 miliarde lei la Ambulatoriul de specialitate de stomatologie infantila care functioneaza in Bolta, pe Bulevardul Independentei, unitate aflata in subordinea Spitalului Sf. Spiridon. Pentru ca este o unitate care din serviciile medicale nu acopera nici macar salariile celor 14 cadre didactice, destul de multi pentru unitatea mentionata, managerul Spitalului Sf. Spiridon, ec. Ioan Barliba, sustine ca va anunta Casa de Asigurari de Sanatate pentru incetarea contractelor cu acestia. Seful Ambulatoriului, prof. dr. Valentina Dorobat, cadru didactic pensionabil, cu varsta peste 65 ani, nu a fost in stare sa prezinte un proiect prin care sa demonstreze cu argumente ca poate sa faca o unitate medicala profitabila. Asta inseamna ca din banii obtinuti din serviciile medicale prestate sa se acopere salariile medicilor, personalului si plata la utilitati. Pentru buna desfasurare a activitatii medicale in Ambulatoriul de specialitate de stomatologie pediatrica este nevoie lunar de 250 milioane lei, dar la ora actuala veniturile lunare se ridica abia la suma de 85 milioane lei, bani care nu ajung nici pentru salarii. "Sa se inteleaga clar ca nu am nimic cu nici un cadru didactic de la Universitatea de Medicina. Din situatia analizata in perioada 2002-2007 se constata un deficit de 5 miliarde lei. Asta inseamna ca luna de luna acest ambulatoriu lucreaza ineficient. Am vrut sa eficientizez aceasta gaura neagra a spitalului. Am avertizat-o pe doamna profesor Dorobat ca vreau o eficientizare a acestui ambulatoriu, adica sa-si asigure plata salariilor profesorilor si a utilitatilor. Nu mai dau un leu din bugetul spitalului pentru ambulatoriu. De exemplu, un cadru didactic din ambulatoriu produce 6 milioane lei, iar el trebuie sa primeasca pentru jumatate de norma in Bolta un salariu de 9 milioane lei. Doamna profesor Dorobat a gasit sa eficientizeze ambulatoriul prin a ma reclama pe mine la Universitatea de Medicina, la senatori, la deputati, peste tot. A gresit facand aceste reclamatii, pentru ca asta inseamna ca s-a sinucis", a declarat Ioan Barliba. Dezinteres total In sedinta consiliului director de la Spitalul Sf. Spiridon s-a decis incetarea contractelor cu cele 14 cadre didactice, preluarea celor 5 asistenti din ambulatoriu in clinicile din spital. Managerul Barliba a discutat si cu reprezentantii primariei, in administrarea careia se afla cladirea, si s-a hotarat ca spatiul sa fie pus gratuit la dispozitia stomatologilor care din activitatea medicala trebuie sa isi asigure salariul si plata utilitatilor. "Nu voi ceda la presiunile nimanui si nu fac asta dintr-o ambitie prosteasca. Pot fi gasite activitati colaterale, cu taxa, pentru a eficientiza acest ambulatoriu, dar nu se doreste acest lucru. Dupa ce am anuntat incetarea contractelor de colaborare, nici un cadru didactic nu a venit sa discute cu mine si sa-mi spuna ca a intocmit un proiect pentru buna desfasurare a activitatii in ambulatoriu. Pot sa demonstrez ca medicii din Ambulatoriul de specialitate de stomatologie pediatrica nu vin nici la serviciu. Adresabilitatea este scazuta, dar asta si din cauza ca usa cabinetelor este inchisa pentru ca medicii, cadrele didactice, nu vin la serviciu. Am asteptat mai bine de o luna de zile sa vina sa discutam pentru a salva acest ambulatoriu si nici un interes din partea lor", a declarat managerul Spitalului Sf. Spiridon. Dupa cum a afirmat acesta, prof. dr. Valentina Dorobat a refuzat sa-si restranga activitatea in doua etaje, iar celelalte doua etaje ale cladirii sa fie cedate Ambulatoriului de specialitate de Chirurgie Buco-Maxilo-Faciala.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dezinteres total
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

doctor anonim  | #16536
in contractul cu spitalul, medicii vin la servici dupa orarul programului de invatamin t si este respectat programul vacantelor. D-nul manager nu vrea sa inteleaga ca medicii sunt in concediu in acest moment si arunca cu noroi in noi pentru ca controlul ITM la amendat pentru neplata salariilor ca angajator, incepind cu ian. 2007. Isi bate joc de tot personalul din Bolta, ne face hoti la TV, dar el este principalul vinovat, pentru ca are intentia de a transforma unica clinica de profil pe Moldova in hotel, pentru a cistiga bani. Sistemul sanitar nu este comert din care sa scoti bani, dar salveaza oameni, pentru care acest manager nu are respect. Sunteti foarte prost informati sau rau intentionati.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025721 (s)