News Flash:

Deficitul pe piata muncii se acutizeaza

30 Ianuarie 2008
1658 Vizualizari | 0 Comentarii
Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca
• Deficitul de pe piata muncii este insa abia la inceput, pentru ca numarul somerilor si al pensionarilor din judetul Iasi se apropie vertiginos de numarul total al angajatilor • Bilantul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Iasi arata ca tinerii sub 25 de ani, persoanele cu dizabilitati si cei care parasesc centrele de plasament sunt categoriile cele mai defavorizate din punctul de vedere al recrutarii pe piata de munca

Tinerii sub 25 de ani reprezinta, cel putin la nivelul judetului Iasi, categoria cea mai defavorizata din punctul de vedere al recrutarii pe piata muncii. Acesta este unul dintre aspectele semnalate in bilantul pe anul 2007 al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi, prezentat ieri la sediul Centrului de Formare Profesionala. "Romania este codasa in ceea ce priveste insertia pe piata muncii a tinerilor pana in 25 de ani. Statisticile arata ca exista o problema in insertia acestei categorii. Anul trecut, in jur de 928 de absolventi ai diferitelor forme de invatamant au reusit sa isi gaseasca un loc de munca prin intermediul serviciilor puse la dispozitie de AJOFM Iasi", a declarat Gabriela Vasilache, director al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Iasi. La fel de dezavantajate au fost si alte categorii sociale, precum persoanele cu dizabilitati sau tinerii care parasesc centrele de plasament. Anul trecut au fost organizate patru burse de locuri de munca, dintre care doua au fost organizate pentru persoanele de etnie rroma si pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului. Rezultatul nu a fost insa cel scontat, pentru ca desi tinerii s-au aratat foarte interesati in a-si gasi un loc de munca, angajatorii au fost foarte reticenti in a angaja personal din aceste categorii sociale. Rata somajului a inregistrat insa o scadere fata de anul trecut, ajungand de la 6,75 la suta, cat era in anul 2006, la 5,49 la suta in 2007. Dupa cum sustin reprezentantii AJOFM Iasi, angajatorii au pus la dispozitie anul trecut mai putine locuri de munca decat numarul de cereri venite din partea celor fara un loc de munca, adica peste 20.000.

Statistica bate bilantul


Datele prezentate ieri de reprezentantii AJOFM Iasi sunt puternic combatute, insa, de datele reale de pe piata muncii. Astfel, conform datelor furnizate de Casa Judeteana de Pensii (CJP), numarul somerilor si al pensionarilor se apropie vertiginos de numarul total al angajatilor. Peste 152 mii de ieseni nu au un loc de munca. Dintre acestia, 17.000 sunt someri, iar peste 135.000 sunt pensionari. Astfel, la sfarsitul anului trecut, au fost inregistrati peste 17.600 de someri, dintre care 3.345 de someri care primesc indemnizatii. Mai grav, numarul somerilor inregistrati in judetul Iasi reprezinta aproximativ cinci la suta din numarul total al somerilor inregistrati in Romania. Multi dintre cei care au totusi un loc de munca au venituri care nu le asigura decat plata cheltuielilor minime cu hrana si intretinerea. Din cei 165.000 de angajati, peste 115.000 de ieseni, adica un procent de 70 la suta, nu isi permit un trai la limita decentei. In jur de 25.736 de ieseni au salarii lunare de cinci sau sase milioane lei (500-600 RON), echivalentul costului intretinerii unui apartament intr-o singura luna de iarna. Situatia este dramatica in cazul celor care au salarii mai mici de cinci milioane lei, al caror numar ajunge sa depaseasca 45.800 de persoane. "In judetul Iasi, un numar de 45.827 de persoane au un salariu sub 500 lei. Numarul acestora mi se pare destul de mare, tinand cont ca la intai noiembrie pensia medie in sistemul de stat este de 521 lei", a declarat Adriana Grecu, director executiv al CJP Iasi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019874 (s)

loading...