News Flash:

Demisia - o solutie?

15 Mai 2005
777 Vizualizari | 0 Comentarii
Motto: "Cand un om politic greseste, isi da demisia. Cand un impostor greseste, cere demisia altora".
Winston Churchill

Ieri, la Bucuresti, doamna Hodos - purtatoare de cuvant la Ministerul Mediului - si-a dat demisia, ca urmare a unei declaratii considerate drept o gafa. Cine mai urmeaza?
Nu va speriati. Doamna Hodos este o exceptie. Demisia, o dovada de onorabilitate, daca nu o garantie de moralitate, este foarte departe de sufletul romanului. Mult mai aproape de noi se afla agatarea cu ghearele, ipocrizia, minciuna si compromisul. Doar scaderea incidentei zilnice a acestora din urma ar putea, la o adica, sa transmita un mesaj pozitiv pentru o viitorime de care deocamdata nu ne pasa si pentru o Europa careia ii suntem cu atat mai indiferenti cu cat ne cunoaste mai bine.
Deocamdata insa, multe semne n-ar fi care sa ne duca cu gandul spre o asemena directie. Dimpotriva chiar, unele semne clare ar fi spre directia opusa. Sa incercam sa facem o scurta trecere in revista care sa poata argumenta acest punct de vedere.
Am zis intai despre doamna Hodos? Am zis. Si-a dat demisia doamna Hodos? Dupa cum se vede si-a dat-o. In consecinta, putem spune ca doamna Hodos a fost o doamna. Pai, bine, daca sirul de balbaieli, gafe si minciuni inutile de la Ministerul Mediului ar fi fost produs in interiorul unui guvern nu zic nemtesc sau britanic, dar macar sud-american, doamna Sulfina Barbu zbura cat colo acasa la cratita, eventual cu guvern cu tot. Daca un ministru important ca domnul Dobre se afla in guvernul suedez sau irlandez si spunea la Stocholm sau Belfast ca nu stie ce-i cu motopompele sau cu alte detalii tehnice de importanta intr-un moment de criza, opinia publica organiza mitinguri de huiduieli sub ferestrele domniei sale.
Iar daca la secretariatul general al guvernului ucrainean venea o informatie importanta si era tratata cu sictir, secretarul general al guvernului respectiv era poftit afara cu un sut in partile moi.
Sa fiu bine inteles: eu nu sunt un gazetar care tine cu "ceilalti", care tanjeste dupa fosta guvernare. Guvernul Tariceanu e si guvernul meu, am considerat ca ma reprezinta, il urmaresc cu sufletul la gura. Tocmai de aceia, cand aud, de pilda, ca Ionut Popescu a dat-o in bara cu ceva, cand il vad pe alt ministru tinerel lustruindu-si discret bombeul de manseta pantalonului la palatul Cotroceni sau cand citesc intru-un cotidian central ca premierul e foarte ocupat cu orele de pilotaj, ma apuca disperarea. Pentru ca ne-am dorit cu totii inca o sansa, si vedem ca sunt sanse sa nu.
Asadar: n-as vrea, fereasca Dumnezeu, demisia guvernului Tariceanu.
As vrea, in schimb, ca motivele pentru care altii, fie ei si rau intentionati, ar cere o astfel de demisie, sa ma faca sa zambesc compatimitor. Deocamdata insa, doar ma ingrijoreaza.

Nota de subsol:
Tin sa reproduc parerea cuiva in legatura cu acest tragic moment al inundatiilor. "Se pare ca inundatiile au venit exact la timp pentru a abate atentia de la ambuscatii care se mentin in topul functiilor publice si la cinci luni dupa predarea stafetei la guvernare". Se pare ca este mai mult decat un sambure de adevar in aceste vorbe. Ministerele, directiile descentralizate si inspectoratele din tara sunt inca intesate de omuleti care abia asteapta sa puna bete-n roate unui guvern apriori competent. Iar cand respectivii constata ca, de fapt, la capitolul competenta guvenul schioapata binisor le apare pe chip un zambet mai ceva ca acela atat de mediatizat pe care-l arbora fostul presedinte al Romaniei.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1479 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031572 (s)

loading...