Actualitate

Demisia premierului Nicolae Ciucă, cerută de mai mulţi parlamentari USR

Publicat: 18 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Demisia premierului Nicolae Ciucă cerută de mai mulţi parlamentari USR
Nicolae Ciucă este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat. Politicienii îi cer demisia

Mai mulţi membri ai partidului Uniunea Salvaţi România îi cer demisia prim-ministrului României, Nicolae Ciucă. Cererea este făcută după ce premierul este acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Aceştia solicita o serie de explicaţii cu privire la propria teza de doctorat, după ce jurnalista Emilia Șercan susţine că e plagiata.

Pe o reţea de socializare, mai mulţi USR-isti au publicat mesaje după acuzaţiile aduse premierului.

„Jurnalista Emilia Șercan a descoperit că premierul României Nicolae Ciucă a plagiat în teza sa de doctorat în Științele Militare. Nu există altă ieșire onorabilă decât demisia, nu pentru el, ci pentru România. Exercițiul sacrificiului personal pentru țară ar trebui să fie în fișa de post a oricărui militar. Plagiatul este furt intelectual, dar tot o nelegiuire. Verificarea lucrărilor științifice ale demnitarilor numiți în funcții este o necesitate. Nu este prima oară când România are un prim-ministru care a plagiat, dar trebuie să fie ultima oară”, se arată în postarea unui membru USR.

Se cere demisia lui Nicolae Ciucă. Ce mesaje a primit după ce a fost acuzat de plagiat

După ce în mass-media a apărut informaţia ca Nicolae Ciucă ar fi plagiat mai multe pagini din teza sa de doctorat, mai mulţi politicieni au cerut demisia premierului.

„Premierul Nicolae Ionel Ciucă trebuie să explice dacă lucrarea sa de doctorat este plagiată și, dacă da, trebuie să își dea demisia de onoare și să returneze statului român toate privilegiile și beneficiile pe care le-a avut datorită acestui titlu academic”, este un alt mesaj destinat premierului Nicolae Ciucă.

„RUȘINE! Un alt plagiator în fruntea țării. După Ponta, a venit rândul lui Ciucă, prim-ministru, omul eternului securistan românesc. În țara asta nu contează cum ți-ai construit cariera, epoleți să ai… România este roasă de impostură. Felicitări pentru investigație, Emilia Șercan! E inutil să-i ceară cineva demisia de onoare lui Ciucă. Sub epoleții românești nu crește așa ceva…”, spune un alt membru USR.

Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat

Astăzi, 18 ianuarie 2022, Nicolae Ciucă a fost acuzat de jurnalista Emilia Șercan de plagiat. Premierul României ar fi copiat integral 42 de pagini din cele 138 ale tezei de doctorat.

”Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată. Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.”, a sesizat jurnalista Emilia Șercan.

În urma acuzațiilor, Nicolae Ciucă a avut o primă reacție. Oficialul susține că și-a făcut teza de doctorat după regulile impuse.

Adauga un comentariu