News Flash:

Democratii ii banuiesc pe liberali de intentii criminale

22 Noiembrie 2007
1803 Vizualizari | 4 Comentarii
Democratii ii banuiesc pe liberali de intentii criminale
• "Multi producatori ar vrea sa vada aceasta societate disparuta, pentru ca reprezinta un concurent foarte puternic. Sa scoti Antibiotice la licitatie cu strigare este cea mai mare crima", a declarat ieri senatorul democrat Dan Carlan


Democratii ieseni acuza ca in spatele schimbarii strategiei de privatizare a firmei Antibiotice SA s-ar ascunde interese de grup. Cand vorbesc de acest subiect, democratii arata cu degetul inspre colegii de la PNL. Ieri, presedintele filialei iesene a Partidului Democrat, senatorul Dan Carlan, a declarat ca Hotararea de Guvern emisa la inceputul acestei saptamani, prin care a fost decisa scoaterea la licitatie cu strigare a firmei iesene producatoare de medicamente, reprezinta un gest criminal comis de Executivul liberal. Mai precis, Carlan sustine ca initial, privatizarea trebuia realizata prin vanzarea Antibiotice SA catre un investitor strategic, care sa mentina pe piata firma ieseana. "Doream ca aceasta firma sa ajunga la un partener strategic, un lider mondial in domeniul productiei farmaceutice, care sa mentina Antibiotice SA pe piata la cel mai inalt nivel. Multi producatori ar vrea sa vada aceasta societate disparuta pentru ca reprezinta un concurent foarte puternic. Sa scoti Antibiotice la licitatie cu strigare este cea mai mare crima", a declarat ieri senatorul democrat Dan Carlan. Mai mult, acesta s-a aratat ingrijorat si de declaratiile oficialilor de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care sustineau ca o suma de circa 100 milioane Euro ar fi un pret bun pe care ar putea sa-l obtina statul roman dupa vanzarea companiei. "Este o bataie de joc! Fara sa tinem cont de altceva, trebuie sa ne gandim ca acolo sunt aproximativ 50 hectare in cea mai fierbinte zona de dezvoltare din Iasi", a mai spus Carlan. Acesta a mai precizat ca problema privatizarii Antibiotice SA a ajuns si la presedintie. "Cand a venit la Iasi, i-am inmanat un dosar si presedintelui Traian Basescu", a mai aratat senatorul democrat. Liberalii s-au scuzat imediat si au negat ca ar fi vorba de interese ascunse in ceea ce priveste privatizarea Antibiotice SA. "Antibiotice va fi o societate competitiva pe piata europeana si dupa privatizare. Inclusiv Uniunea Europeana urmareste cum se desfasoara procedurile de privatizare", a declarat deputatul Relu Fenechiu, presedintele PNL Iasi, intr-o conferinta de presa sustinuta ieri la sediul partidului. Insa democratii promit ca nu vor lasa ca situatia sa treaca neobservata. "Problema de acolo o voi supune dezbaterii in prima sedinta a Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor", a declarat ieri deputatul PD Petru Movila.

Mafia imobiliara a pus ochii pe Antibiotice

Primarul Gheorghe Nichita a acuzat faptul ca in spatele privatizarii SC Antibiotice SA s-ar afla interesele unor grupuri care au interese imobiliare. "Este o licitatie cu strigare, ca la vanzarea unui tablou. Daca nu-ti place, il poti face cadou. Poti sa ii schimbi destinatia, desi este un obiectiv strategic. Ei au un profit de peste zece milioane Euro pe an. Este clar ca aici sunt si alte interese, imobiliare. Firma care vine poate s-o demoleze, s-o vanda, sa faca ce vrea", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita. Acesta a adaugat ca va protesta atat ca primar, dar si in calitate de sef al filialei iesene a Partidului Social Democrat (PSD). "Ma ingrijoreaza modul in care se doreste privatizarea Antibiotice SA. Si la privatizarea Tepro a fost la fel. Acolo a murit un om si au fost si proteste. Ma intereseaza acest subiect atat ca primar, cat si ca om politic. Ca primar, pentru ca se poate crea somaj, fenomene sociale si vreau sa fie multumite si sindicatele. Ca om politic, am discutat despre privatizarea Antibiotice in 2002-2003. Atunci noi, iesenii, am vorbit cu Adrian Nastase pentru a amana privatizarea pentru ca pretul medicamentelor o va lua razna. Voi trimite scrisori de protest la Guvern si din partea partidului se va ocupa cineva de acest caz. Daca era vorba de alta fabrica poate intelegeam", a mai declarat Gheorghe Nichita.
Primaria ieseana a primit din partea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) o cerere de emitere a certificatului de obligatii bugetare pentru Antibiotice. "Firmele acestea vor doar profit de pe urma fabricarii medicamentelor scumpe. Guvernul doreste privatizarea acestei unitati strategice, dar nu inteleg de ce atata graba. Voi da un raspuns, dar sunt dispus sa fac front comun cu oricine ia atitudine. Il rog pe Relu Fenechiu sa-si foloseasca influenta pentru stiu ca o are. Il rog sa nu uite ca a candidat si el la primarie", a mai declarat Nichita.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

mama Omida  | #23572
si este stiut ca Carlan este un mare om de afaceri si priceput in toate cele
ELENA  | #23573
Ce sa mai spun. Din 1990 incoace asistam la jaful national. De ce nu ar fi jefuita si Antibiotice. Vor s-o scoata de pe piata cum au facut si cu Tepro. Sa cumparam medicamente mai scumpe, ca doar bani avem. Salarii mari , pensii la fel. Acestui guvern nu-i este frica de Dumnezeu? O sa mosteneasca pamintul oare?
anti  | #23574
da, dar macar are o opinie corecta fata de aceasta ,, afacere"- chiar daca cu o floare nu se face primavara. astept ,,tatuca``sa reactioneze.
Anonim  | #23575
Pacat ca nu multa lume comenteaza acest articol.
Oameni buni este strigator la cer ce se intampla cu privatizarea Antibiotice. Ar trebui ca toti iesenii sa iasa in strada si sa se opuna privatizarii cu strigare. Eu nu lucrez la Antibiotice dar nu suport nedreptatea si pe de alta parte este cam singura institutie care mai face cinste Moldovei si mai ales iasului. Daca s-ar face o privatizare cu cap si ar veni o firma de medicamente renumita sa investeasca la Antibiotice, atunci poate ca o sa mai dispara din "nepotism" (ar cam fi timpul sa lasam pe altii mai capabili sa se exprime si profitul ar fi si mai mare). Treziti-va oameni buni si ganditi-va bine inainte sa votati... duminica.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1747 (s) | 22 queries | Mysql time :0.049640 (s)