News Flash:

Demolari masive in Zona Industriala Iasi! Se pregateste un nou cartier rezidential de mari dimensiuni. In spate se afla o retea de afaceristi controversati - FOTO

16 Aprilie 2019
6410 Vizualizari | 3 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7584 RON (-0.0023)
USD: 4.2306 RON (-0.0021)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
gunoaie terom

• O lovitura imobiliara de proportii este pusa la cale in Zona Industriala a Iasului • In mare secret, s-a inceput demolarea unor hale industriale si a unor cladiri care au apartinut unei foste companii de stat, iar deseurile si materialele poluante sunt lasate la voia intamplarii • In spatele acestor actiuni s-ar afla chiar membrii familiei care a orchestrat devalizarea Terom SA, iar demersurile sunt acum facute prin interpusi • Pe platforma fostei fabrici de fibre sintetice urmeaza sa rasara unul dintre cele mai mari cartiere rezidentiale

O situatie de-a dreptul scandaloasa se intalneste pe platforma fostei companii de stat Terom SA, acolo unde mai multe hale si corpuri de cladiri sunt puse la pamant in mare secret.

Se intampla in zona intinsa cuprinsa intre Splai Bahlui si Calea Chisinaului, acolo unde, in locul vechilor hale, apar incetul cu incetul ruine si deseuri provenite din dezafectarea constructiilor. Majoritatea actiunilor sunt facute in fata cladirii de birouri din Calea Chisinaului, nr. 29, unde familia Zlate a ridicat un centru de afaceri cu ajutorul fondurilor europene intitulat "Infiintare structura de sprijinire a afacerilor in vederea valorificarii potentialului material si uman al municipiului Iasi prin modernizare cladire existenta si amenajari interioare".
O parte din terenurile de pe platforma fostei Terom SA au apartinut in trecut familiei Zlate, care a fost executata silit din cauza unor datorii neplatite la timp. Se pare ca aceste executari silite de terenuri s-ar fi facut in asa fel incat bunurile imobiliare sa ajunga in proprietatea unor apropiati ai familiei Zlate, iar afacerile facute pe aceste terenuri sa continue.

Expert Medical Equipment SRL este una dintre firmele care au fost mutate recent cu sediul social in cladirea din Calea Chisinaului 29, ridicata de SC Jad Group SRL, firma familiei Zlate, cu ajutorul fondurilor europene. Dezafectarea cladirilor de pe aceste terenuri a fost inceputa de mai multe saptamani si, conform informatiilor din interior, pe platforma fostei companii de stat Terom SA se pregateste un proiect imobiliar de mari dimensiuni.

"Totul este facut de Zlate prin interpusi. Acum se lucreaza prin intermediul firmei Expert Medical Equipment, care are sediul fix in cladirea lui Zlate din Calea Chisinaului. Viorica Zlate a fost executata silit pentru ce s-a intamplat acolo, iar la licitatie au pus interpusi sa cumpere terenurile tot pentru ei. Dupa ce s-au vazut cu terenurile, au inceput usor-usor cu demolarile, ca sa ramana cu terenul liber. Vor sa construiasca acolo blocuri, dar mai sunt unele firme care nu renunta la proprietati. Marea problema este ca se fac ilegal demolari, mai ales in timpul zilelor de weekend, cand nu sunt multi oameni in zona. La mai toate cladirile s-a inceput deja. Utilajele folosite ii apartin lui Berehoi Viorel si sunt tinute in spatele cladirilor, sa nu se vada, iar gunoaiele sunt duse tocmai la limita de proprietate cu E-Gros. Vor sa faca blocuri in toata zona aceasta", au precizat surse din interior, care au dorit sa ramana sub protectia anonimatului.

Citeste si: Un document exploziv scoate la lumina o golanie de milioane de euro. Fonduri europene servite unor cunoscuti afaceristi

Bani scursi prin intermediul firmelor de casa

Viorel Lucian Zlate neaga faptul ca ar avea vreo legatura cu dezafectarea cladirilor de pe fosta platforma Terom, insa sustine ca acele hale vor trebui demolate intr-un final. "Nu ma mai intrebati despre asta, exista lucruri mult mai serioase, asa cum e accidentul cu victime din Letcani, de exemplu. V-am spus ca nu am legatura cu demolarile. Eu am platit pentru proprietatea mea, sa plateasca si ceilalti pentru proprietatile lor. Oricum, sunt niste cladiri vechi, care vor trebui demolate intr-un final", a spus Viorel Lucian Zlate.

In jurul cladirii din Calea Chisinaului 29 s-au perindat numeroase firme, iar multe dintre ele cu activitate suspecta si cu legaturi stranse cu membrii familiei Zlate. Un exemplu este cel al firmei Topvas SRL, infiintata in urma cu circa 5 ani de familia Zlate si care a fost cedata in anul 2017 catre o anume Victoria Zaharia. Topvas SRL avea mai apoi sa isi mute sediul exact in cladirea din Calea Chisinaului, iar mai apoi a depus un proiect finantat în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 pentru achizitia de echipamente pentru sala de fitness. Licitatia pentru furnizarea de echipamente a fost castigata intr-un final de Sport Fitness Classic din Republica Moldova, care este controlata de Alexandru Mihai Apetrei. Aici reamintim faptul ca Alexandru Apetrei este administratorul societatii care s-a ocupat de construirea cladirii cu fonduri europene.

Citeste si: Cei mai tari afaceristi din Iasi vor muri de invidie. Tun de milioane de euro din fonduri UE dat doar cu cateva facturi - FOTO

Nereguli grave, constatate in urma controalelor fiscale

Fiscul iesean a constatat ca multe din lucrarile de constructii decontate din fonduri europene nu au fost realizate niciodata. Pentru lucrarile respective, pe 27 februarie 2014, SC Jad Group SRL a incheiat contract cu firma Apetrei Building Construct SRL. Apetrei Building Construct SRL a incasat de la SC Jad Group SRL suma de 4.140.699 lei (bani proveniti din fonduri nerambursabile si contributie proprie) pentru lucrarile realizate in cadrul proiectului european pana la data respectiva.

Citeste si: Jaful de la Terom nu poate fi reparat din cauza taxelor

Ulterior, SC Apetrei Building Construct SRL a achitat facturi emise catre o alta firma controlata de familia Zlate si anume SC Erg Max Building SRL pentru servicii prestate si anume "partial centru SPA conform contract in valoare de 4.226.400 lei".

"Urmare a analizarii documentelor prezentate si a explicatiilor oferite de catre reprezentantii societatii, organul fiscal apreciaza ca exista suspiciunea ca operatiunea nu este reala, iar scopul pentru care s-a creat aparenta existentei acesteia il constituie obtinerea de disponibilitati banesti", au concluzionat specialistii Fiscului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

gunoaie_terom_1
terom cladiri expert medical equipment jad group viorica zlate
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Joqlin  | #697472
SC JAD GROUP SRL este administrata din umbra de GRIGORIU Ioan fost sef ANAF. Grigoriu este un om influent. Zlate e pistolar. Asta e reteta perfecta...
Paul  | #697494
Murdaria aia de acolo e centru de afaceri? ce tot ii bagati in seama atat pe afaceristii astia de li se umfla muschii cu pompa,..daca aveti dovezi anuntati politia si DNA ul daca mai exista
cristina  | #697617
Un articol de rahat cum este tot zirul acestui santajist care se "UMFLA CU POMPA"
ca este "mare patron al ziarului BZI", dar care nu a fost in stare in viata lui sa construiasca un WC.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1908 (s) | 21 queries | Mysql time :0.042801 (s)