National

Denise Rifai, despre relaxarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului: „Fără Masca în aer liber. Doamne ajută!”

Publicat: 16 mai 2021
Denise Rifai
Denise Rifai

Denise Rifai a reacționat în ceea ce privește relaxarea măsurilor de protecție anti-COVID-19.

„Fără Masca în aer liber. Doamne ajută! altfel, însă.

Din toate punctele de vedere, cred că nu ar strică să fim cumpătați. În tot.

Am în ochi, deja, imaginile cluburilor arhipline, la fel cum văd și aglomerația din piețe sau cea din zonele deschise pentru “iarbă verde”… Cumpătarea e importantă. Altfel, ne-am sacrificat degeaba, în toată această perioada.

Ps. Și eu îmi doresc, cu toată ființă mea, să simt, din nou, vibrația și senzația de libertate pe care ne o oferă un concert, de exemplu. Și mi aș dori, cu toată puterea mea, să dispară pentru totdeauna, frică și tot amalgamul de emoții pe care pandemia de COVID-19 ne a obligat să le trăim, însă mi-e teamă că ne grăbim puțin. Și mi-e teamă că sunt foarte mulți cei care nu prea au înțeles nimic, nici măcar din regulile de minimă igienă pe care chiar ar trebuie să le respecte, mult timp de acum înainte”, a scris Denise Rifai, pe pagina de Facebook.

 





Adauga un comentariu