News Flash:

Deplasare infernala pentru echipa de rugby

27 Aprilie 2007
1209 Vizualizari | 0 Comentarii
• Din cauza distantei lungi, jucatorii echipei de rugby Poli Agro Iasi au plecat de ieri spre Timisoara, unde vor infrunta maine formatia CSM din localitate • "E prea mare distanta si drumul este obositor, asa ca am decis sa plecam cu doua zile inainte de meci, pentru ca la ora partidei baietii sa fie in forma maxima", a explicat antrenorul Verives


Peste 15 ore vor trebui sa mearga cu autocarul rugbistii de la Poli Agro Iasi pentru meciul cu CSM Timisoara, programat maine dimineata, de la ora 10.00. Din cauza distantei lungi pana in Banat si a drumului istovitor, conducerea clubului din Agronomie a decis ca jucatorii ieseni sa faca deplasarea spre Timisoara cu doua zile mai devreme. Astfel, ieri dimineata, antrenorul Constantin Verives a imbarcat intreg lotul iesean in autocarul CS Politehnica, cu destinatia Timisoara, acolo unde maine Poli va infrunta formatia CSM, din localitate.

"E prea mare distanta si drumul este obositor, asa ca am decis sa plecam cu doua zile inainte de meci, pentru ca la ora partidei baietii sa fie in forma maxima. Ne va astepta la Timisoara o partida infernala, impotriva unei echipe bune si noi suntem condamnati sa castigam pentru a ne mentine in plasa liderului Olimpia Bucuresti si pentru a pastra in continuare sanse la ocuparea locului 7 in clasamentul final", a explicat inainte de plecarea din Iasi antrenorul Constantin Verives. In runda trecuta, CSM Timisoara a pierdut cu scorul de 11-48, chiar pe terenul rivalei Olimpia Bucuresti, astfel ca Lazar si compania nu au alta solutie in meciul de sambata decat victoria. In prezent, cu doua etape inainte de finalul acestui sezon din Liga Nationala, Poli Agro Iasi ocupa locul 2 in play-out, cu 54 puncte, cu doua mai putin decat liderul Olimpia Bucuresti, care in aceasta runda are o misiune facila in meciul cu lanterna rosie, Stiinta Petrosani, echipa condamnata de demult la retrogradare. Totusi, iesenii sunt in continuare favoriti la castigarea primului loc in play-out, dat fiind faptul ca meciul decisiv cu Olimpia se va disputa sambata viitoare, la Iasi pe stadionul Sandu Ville Gorun. De partea cealalta, timisorenii par scutiti de emotiile retrogradarii, chiar daca diferenta de puncte fata de formatiile din Suceava si Barlad este de 5 si respectiv 6 puncte. "Daca vom castiga la Timisoara, chiar si cu bonus daca se poate, cred eu ca putem invinge la Iasi pe Olimpia Bucuresti si ocupa la finalul acestui sezon locul 7 in ierarhia interna, maxim ce puteam obtine in aceasta editie de campionat. Am incredere in baieti ca se vor concentra in aceste ultime doua partide, in care se joaca practic intregul sezon. Degeaba am muncit pana acum, daca nu reusim sa castigam ultimele doua partide si sa terminam in tromba aceasta editie de campionat", a mai spus tehnicianul iesean.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016897 (s)

loading...