News Flash:

Deponentii FNI cred ca anchetatorii trag de timp

4 August 2000
1317 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ei sunt nemultumiti ca dupa trei luni inca nu s-a aflat nimic concret

Ca in fiecare joi, aproximativ 50 de investitori la FNI s-au adunat si ieri dimineata in Piata Unirii. Principalul punct discutat a fost modul in care s-au ales liderii filialelor locale ale Asociatiei Nationale a Pagubitilor FNI. In opinia investitorilor, aceste discutii nu au alt rol decat a induce dezbinarea in cadrul acestei asociatii, prin atacuri repetate. Totodata, liderii iesenii au acuzat si neimplicarea parlamentarilor din zona. "Pe plan local nu ne ajuta nimeni. Am trimis scrisori la Presedintie, Guvern, parlamentari, urmand sa primim raspuns. Ceea ce ne doare este ca am intrat in cea de a treia luna si inca nu am aflat nimic concret despre ce s-a intamplat la FNI. Ancheta s-a terminat, insa dosarele au ramas in birouri, ceea ce ne face sa credem ca se trage de timp. Noi stim ca se face acest lucru, pentru ca aici este implicat statul roman, CEC, in cardasie cu anumiti parlamentari. De ce nu exista nici un fel de transparenta?", s-a intrebat liderul filialei iesene a Asociatiei Pagubitilor FNI, Mihai Alexandru.
Chiar daca asociatia functioneaza, este acuzata in continuare lipsa de interes a unor investitori FNI. Dintre cei peste 3.000 de deponenti ieseni la FNI, in asociatie s-au inscris doar 223, dar numai 197 si-au platit cotizatia. Faptul ca nu si-au platit cotizatia tocmai cei care aveau de ridicat sumele cele mai mari i-a determinat pe ceilalti deponenti sa spuna ca "persoanelor cu miliarde le este rusine sa plateasca cotizatia". La Iasi, pana in prezent s-au strans din cotizatii aproape 6 milioane de lei. Potrivit liderului Mihai Alexandru, acesti bani nu sunt suficienti pentru angajarea unui jurist si a unui economist, facand apel la investitori sa-si ofere serviciile.
Incepand de saptamana viitoare, deponentii FNI isi vor intensifica activitatea. "Dupa adunarea de astazi (n.r. - ieri), vom stabili sa ne intalnim nu o data, ci de doua ori pe saptamana, in principal datorita diversiunilor aparute in ultima vreme, care nu urmaresc decat sa ne dezbine. Vom cere insistent explicatii, pentru ca in acest caz este clar ca se trage de timp. Este un furt intentionat, si dupa trei luni inca nu s-a aflat nimic", a mai spus Mihai Alexandru.
Joia viitoare vor fi organizate mitinguri ale deponentilor FNI in toata tara, liderii locali asteptandu-se la o prezenta ceva mai ridicata.
Mihai ANDREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017730 (s)

loading...