News Flash:

Depunatorii FNI au fost inca o data pacaliti

7 Iulie 2000
782 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe multe dintre certificatele FNI Iasi scria "achitat", desi detinatorii acestora nu au primit nici un ban •Functionarii FNI aplicau aceasta stampila pe certificat, dupa care le spuneau depunatorilor sa vina peste zece zile pentru a-si ridica banii •Martori oculari spun ca aceste cazuri au fost destul de numeroase

Aparitia listelor cu persoanele care si-au retras banii de la Fondul National de Investitii in perioada 15 - 24 mai 2000 a dus la descoperirea unei intregi serii de ciudatenii, care ridica si mai multe semne de intrebare referitoare la activitatea FNI. Multe dintre persoanele care apar cu subscrieri si rascumparari in aceasta perioada nu si-au retras nici un ban, semnaland, totodata, si o serie de ilegalitati ale lucratorilor fondului.
"Cu cateva zile inainte de caderea FNI, pe certificatele unor depunatori care venisera sa-si retraga banii, functionarii fondului scrisesera xachitata, spunandu-le sa vina dupa zece zile pentru a-si retrage banii. Am vazut foarte clar acest lucru, in momentul in care mi s-a inregistrat pe propriul certificat suma de retragere", ne-a declarat unul dintre deponentii FNI, Constantin Ovidiu Azoicai. "A doua zi dupa aceste evenimente, fondul deja isi inchisese portile si nu mai efectua nici un fel de tranzactii cu depunatorii, astfel ca persoanele care aveau scris pe certificat xachitata nu au mai primit nici un ban", a continuat acesta.
Situatie extrem de ciudata, de aici rezultand si acele inadvertente din cifrele fondului, unde multe persoane care apar cu sume ridicate nu au luat in realitate nici un leu.
La Iasi, aceasta lista cuprinde un numar de peste o suta de persoane, sumele variind intre 103.390 de lei si 9,3 miliarde lei. De remarcat este faptul ca, din acest total, numai doua persoane au rascumparat sume mai mari de un miliard de lei (9,3 miliarde, la o suma subscrisa de 9,2 miliarde lei si 1,033 miliarde, la o suma depusa de 1,022 miliarde lei). Zece depunatori au retras sume mai mari de 100 de milioane de lei (intre 105 milioane si 396 milioane de lei). Per total, la nivelul intregii tari, Fondul National de Investitii are o datorie de 4.375,7 miliarde lei catre deponentii sai.
Mihai ANDREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3754 (s) | 22 queries | Mysql time :0.111037 (s)