Actualitate

Deputat Vasile Toma: Raport de țară: 11- 17 ianuarie 2021 (P)

Publicat: 14 ian. 2021
deputat Vasile Toma
deputat Vasile Toma

O nouă zi, o altă săptămână dintr-un nou an. Analiza- raport de țară din fiecare zi de luni pe care vreau să o împărtășesc cu dumneavoastră săptămânal în ceea ce îmi doresc și sper să devină dialogul și obiceiul nostru comun. Pentru că viețile și țara noastră au atât de multă nevoie să își recapete drumul. Pentru că, în toată această perioadă în care, ca nicicând, față de tot ce este mai important pentru viața noastră a tuturor, vorbele nu au fost mai contradictorii decât datele realității, este nevoie să facem foarte bine diferența și să știm să prioritizăm faptele în așa fel încât ele să ne poată readuce nu doar normalitatea, ci și acele rezultate benefice de care avem atât de multă nevoie. 

Iată 4 dintre cele mai grave aspecte din săptămână la care se adaugă atât de multe altele. 4 lucruri esențiale pentru noi toți odată cu 4 mari întrebări la care acest Guvern consider că trebuie să răspundă și să dea socoteală. Acum! Cu argumente. Cu dovezi! Cu soluții, nu cu vorbe!

  1. Aproape că se încheie prima jumătate a anului școlar. 6 luni în care școala online a fost caracterizată de aceeași lipsă de dispozitive electronice vitale pentru desfășurarea ei, lipsă 0 de orizonturi de timp, de scop și de obiective. Elevi, cadre didactice și părinți lăsați în voia sorții. Consecințele sunt inimaginabie. România Educată a lui Iohannis a devenit România abandonată.
  2. Guvernul a alocat doar 1% din PIB pentru gestionarea pandemiei. Mai este, oare, de mirare că ne aflăm în situația asta? De ce, domnule Cîțu, doar 1%? Ce ați făcut cu restul de bani? Unde s-au dus ei? Și unde se duc împrumuturile acelea colosale pe care le faceți zilnic? Nu credeți că sunteți dator și responsabil să oferiți tuturor românilor explicații? Că de vorbe suntem sătui! Este momentul în care dumneavoastră și colegii dumneavoastră să justificați fiecare leu și fiecare consecință a deciziilor sau, mai exact, indeciziilor și nondeciziilor pe care le-ați luat.
  3. Campania de vaccinare devine și ea de la o zi la alta un eșec răsunător. Ca în majoritatea cazurilor, responsabilitatea directă cade pe autoritățile locale și, cum altfel, pe români. Până în prezent, în România, existau 300000 de doze de vaccin anti-Covid-19, ce au fost alocate primei etape de vaccinare. Tranșa 1: 10000, tranșa 2: 140000, tranșa 3: 150000. Și, tot până în prezent, s-au vaccinat 108000 persoane. Presupunând că acestor persoane li s-a rezervat și cea de-a doua doză ce trebuie administrată după 3 săptămâni, rezultă că totalul dozelor utilizate și rezervate este de 216000. Vorbim așadar de faptul că, la finalul primei etape de vaccinare, au rămas neutilizate și nerezervate 84000 de doze. Campanie de informare și comunicare eșuată. Eficiență 0.  Încredere – infinit. Lipsă de empatie, transparență, de finanțare, de lipsa de profesionalism din partea Guvernului- nemărginite!
  4. Cu 32%! Cu atât este mai mare șomajul înregistrat în noiembrie 2020 față de aceeași lună a anului 2019. Numărul oficial al șomerilor înregistrați oficial se apropie de 500000. Acesta fiind numărul oficial, care se adaugă celor ieșiți din evidențe și celor neînregistrați vreodată. O jumătate de milion de români plus familiile lor! Un record tragic și absolut devastator.

Toată această fantasmagorie trebuie să înceteze. Haideți să începeți prin a spune adevărul. Minciuna nu a fost, nu este și nu va fi vreodată o soluție, ci doar una dintre cele mai grave și periculoase forme de a distruge.

 

Vă mulțumesc pentru încredere!

Deputat PSD de Iași,

Vasile Toma





Adauga un comentariu