Prima pagină » Actualitate » Deputatul Camelia Gavrilă, reacţie acidă la adresa liberalului Florin Roman. „Este o măsură superficială cerută împotriva cadrelor didactice „
Deputatul Camelia Gavrilă, reacţie acidă la adresa liberalului Florin Roman.

Deputatul Camelia Gavrilă, reacţie acidă la adresa liberalului Florin Roman. „Este o măsură superficială cerută împotriva cadrelor didactice „

04 apr. 2020, 12:17,
în Actualitate

Aproape fiecare zi aduce propuneri, atitudini sau opinii liberale care bulversează viaţa socială sau economică a unei Romanii aflate într-un moment dramatic, de criză epidemiologică, de confruntare cu suferinţa, cu dificultăţile sistemului medical de a gestiona problemele pacienţilor şi cazurile numeroase de infecţii cu noul coronavirus.

Recenta declaraţie a liderului liberal, care propune intrarea profesorilor în şomaj tehnic şi o discutabilă solidaritate socială cu agenţii economici şochează opinia publică, ilustrând necunoaştere, indiferentă, superficialitate politică. Probabil parlamentarul liberal nu ştie că profesorii s-au implicat în tot acest timp cu seriozitate în identificarea de soluţii în aproape toate şcolile pentru a continua în sistem online activităţile didactice, demersurile de recapitulare şi consolidare a materiei, exersarea competentelor elevilor în diferitedomenii de studiu. S-au transmis teste, fise de lucru, teme de studiu individual, modele de subiecte pentru pregătirea în vederea examenelor naţionale, sinteze, prezentări succinte şi scheme pentru capitole esenţiale.

Să menţionăm că s-a lucrat pe diferite platforme, aplicaţii, canale de comunicare, într-un efort impresionant de adaptare la o situaţie inedită, dificilă, la o digitalizare forţată, evident diferită că anvergură şi frecvenţa de la o şcoală la alta sau în diferite medii rezidenţiale. Elevii au fost în contact cu profesorii lor, au fost susţinuţi, consiliaţi, încurajaţi şi în maniera pedagogică a specialistului, s-au păstrat astfel obişnuinţele de studiu, lectură, învăţare, întâlnire virtuală cu ceilalţi colegi.

Îl mai informez pe domnul deputat că profesorii au fost în legătură constantă cu şcoala, cu inspectorii de specialitate, continuând prin telemunca sarcini şi activităţi metodice, au participat la webinarii, video-conferinte, completând seturi de proiecte didactice, fise de lucru, baterii de teste, antrenaţi în schimburi de bune practici cu ceilalţi colegi. Toate aceste activităţi pot fi dovedite, illustrate în fiecare scoală, precizându-se formele de comunicare, activităţile desfăşurate.

Este dramatică soarta unei naţii care nu ştie să-şi preţuiască profesorii, să respecte muncă şi dăruirea acestora, presiunea psihică în care se lucrează deseori, cu preocupare pentru formarea tinerilor, pentru educarea lor în spiritul cunoaşterii, al învăţării continue, al valorilor.
Probabil noi tăieri de salarii, reducerea veniturilor, bugete trunchiate, anulari de facilităţi, o austeritate de tip liberal se apropie necruţător de şcoală, de profesori, într-o manieră care aminteşte de istoria recentă a anilor 2009-2010.

Aştept clarificări şi distanţări necesare din partea Ministerului Educaţiei, aştept retragerea unor propuneri hazardate şi scuze pentru aceste răvăşiri şi tensionări repetate ale mediului educaţional, care primeşte puţine soluţii, dar este, în schimb, aflat mereu în vâltoarea schimbărilor, a diletantismului politic, a ambiguităţilor decizionale, a transmis Prof. dr.Camelia Gavrilă, Vicepreşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport.

Comments are closed.

`
`