Local

Deputatul Petru Movilă, despre spitalul mobil de la Leţcani: Domnule Maricel Popa, nu turnaţi asfalt degeaba!

Publicat: 05 mai 2020
Deputatul Petru Movilă, despre Pactul Ribbentrop - Molotov
Deputatul PMP Petru Movilă

Deputatul ieşean Petru Movilă oferă o reacţie despre construcţia spitalului mobil de la Leţcani. Într-o scrisoare deschisă, deputatul Petru Movilă explica faptul că există multe lacune în construcţia acestui spital:

”Transmit această scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Judeţean, Maricel Popa, întrucât nu există nicio informare oficială completă în ceea ce priveşte achiziţia spitalului mobil de la Leţcani, o investiţie de peste 14 milioane euro din banii ieşenilor. Am spus că voi susţine acest proiect dacă se va derula în condiţii de transparenţă maximă şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Conform caietului de sarcini, firma care a câştigat licitaţia trebuia să achite garanţia de bună execuţie, în cuantum de aprox. 130 mii euro, reprezentând 1 la sută din valoarea totală a spitalului. În condiţiile în care nici până la acest moment nu ştim nimic, dar Maricel Popa face apel la constructori să asfalteze 6.000 mp pe platforma de la Leţcani, demonstrează, încă o dată, amatorismul acestuia în abordarea unor proiecte de asemenea anvergură. Să nu ştii care este suprafaţa spitalului după ce ai făcut şi achiziţia, arată bătaia de joc cu care a fost abordată achiziţia.

Solicit lui Maricel Popa să iasă public şi să spună cu punct şi virgulă ce s-a întâmplat cu banii noştri. A plătit firma câştigătoare garanţia? Care este costul real al spitalului mobil? De ce tot apar cheltuieli pe care CJ nu ni le-a adus la cunoştinţă de la început? Pe lângă spitalul în sine, care este costul căilor de transport, conectării la utilităţi şi nu numai. L-am întrebat de mai multe ori dacă există un aviz de principiu de la MS şi de câte cadre medicale este nevoie şi de unde sunt aduse? Nici până acum nu mi s-a oferit răspuns, la fel cum n-am primit o dovadă clară care să confirme faptul că suma poate fi decontată din fonduri europene.

Incertitudinea care planează asupra acestui spital mobil arată că Maricel Popa fie ascunde ceva, fie a scăpat hăţurile din mână. Preşedintele CJ dă dovadă de o doză de inconştienţă dacă ne ascunde nişte informaţii cruciale, mai ales când a avut sprijinul necondiţionat al consilierilor judeţeni.

Faptul că face apel la constructorii ieşeni să-l ajute în al 12-lea ceas, dovedeşte că Maricel Popa nici măcar nu a fost conştient de ceea ce înseamnă din punct de vedere financiar această investiţie, prezentată cu surle şi trâmbiţe şi asumată de el ca preşedinte de partid. La începutul achiziţiei era în campanie electorală, acum se ascunde după preşedinta Euronest care până acum nu a avut nicio poziţie publică. De faptul că spitalul va fi operaţional după ieşirea din starea de urgenţă, nici nu mai discutăm, pentru că, s-ar putea să se dovedească că a fost o investiţie inutilă, mai ales în condiţiile în care spitalele ieşene încă mai dispun de paturi libere pentru pacienţii infectaţi de Covid.

Decât să toarne asfalt, mai bine Popa şi-ar turna cenuşă în cap! Încă o dată, Consiliul Judeţean se arată neputincios în mâinile actualului preşedinte, incapabil să ducă la bun sfârşit un proiect major, la fel cum s-a întâmplat şi cu modernizarea drumurilor judeţene. Un haos şi un eşec constant care se preconizează a fi cea mai mare ţeapă trasă vreodată ieşenilor de către un om politic.” explica Petru Movilă.





Adauga un comentariu