News Flash:

Derby moldav in Sala Polivalenta

19 Octombrie 2005
1060 Vizualizari | 0 Comentarii
•Penicilina Iasi - Unic Piatra Neamt, in etapa a III-a a Seriei A1 de volei feminin •Meciul se va disputa astazi, cu incepere de la ora 16.00, in Sala Polivalenta •Ambele formatii au acelasi numar de puncte dupa primele doua jocuri •Echipa ieseana are insa avantajul ca a invins pe Unic in toate cele sase jocuri amicale disputate inainte de startul sezonului Eternul razboi dintre Penicilina Iasi si Unic Piatra Neamt, desfasurat pe prima scena a voleiului feminin romanesc, programeaza astazi un nou episod. Meciul, contand pentru etapa a III-a a esalonului de elita, se va disputa cu incepere de la ora 16.00 in Sala Polivalenta din Iasi. Interesant este ca ambele grupari au avut un parcurs asemanator in debutul acestei editii de campionat. Astfel, atat Penicilina, cat si Unic Piatra Neamt au pierdut categoric disputele cu Dinamo Bucuresti, scor 0-3, dar au invins cu acelasi scor pe Volei Club Pitesti, respectiv Constructorul IOR Bucuresti, adica doua nou-promovate. In aceste conditii, ambele echipe au acelasi numar de puncte, trei, dupa primele doua meciuri din campionat, fiind vecine de clasament in ierarhia interna. Totusi, Penicilina are un avantaj moral in fata gruparii patronate de controversatul om de afaceri Vasile Ouatu. Aceasta pentru ca echipe pregatita de Nicu Roibescu a castigat toate meciurile amicale disputate inainte de startul sezonului in compania formatiei Unic Piatra Neamt. Penicilina a obtinut 6 victorii din tot atatea partide de verificare jucate in pauza competitionala. In plus, iesencele au repurtat o victorie de succes impotriva nemtencelor, chiar sub Pietricica, castigand detasat Cupa Unic la volei feminin. Pe acest avantaj moral mizeaza si antrenorul Nicu Roibescu, care s-a declarat increzator ca Penicilina poate castiga al doilea joc in aceasta editie de campionat. "Fetele si-au revenit dupa infrangerea din capitala si cred ca putem miza pe al doilea succes din acest campionat. De-a lungul meciurilor amicale am dovedit superioritate si in mod normal nu trebuie sa avem probleme cu nemtencele", a spus Roibescu. Pentru acest joc, tehnicianul iesean poate conta pe intreg lotul de jucatoare, fiind ferit, cel putin deocamdata, de accidentari. In afara meciului de la Iasi, in a treia etapa a Seriei A1 de volei feminin mai sunt programate partidele: Rapid Bucuresti - Dinamo Bucuresti; Universitatea Cluj - Volei Club Pitesti; CSU Metal Galati - CSU Targu Mures si Constructorul IOR Bucuresti - Stiinta Bacau. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1276 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014837 (s)