News Flash:

Descantece in loc de tratamente medicale

12 Noiembrie 2002
1334 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sanitas discuta astazi la Bucuresti starea sistemului sanitar iesean •Daca nu va exista o suplimentare bugetara, se prefigureaza o greva generala pe termen nelimitat •Din lipsa de bani, bolnavii vor fi tratati cu descantece Subfinantarea sistemului sanitar iesean determina cadrele medicale sa nu excluda din categoria metodelor de tratament medical nici cele mai rudimentare procedee, cum ar fi descantecul. Lipsa banilor din sistemul sanitar iesean este principalul subiect de discutie al reprezentantilor Sanitas cu cei de la Ministerul Sanatatii. "Fara bani nu ne putem descurca. Este cea mai mare problema cu care se confrunta lumea medicala. Vom ajunge ca in mileniul trei sa ne apucam de descantece. Cea mai mare nemultumire pe care speram sa o rezolvam in urma discutiilor cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si Familiei este cea legata de normele contractului cadru care sa prevada o finantare suficienta cat sa acopere necesarul. Finantarea reala este de numai 40%, bani cu care abia se reuseste acoperirea cheltuielilor de personal", a spus Mariana Stan, vice-lider Sanitas. O delegatie a sindicalistilor ieseni discuta astazi la Bucuresti cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si Familiei, ai Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate si cu presedintele confederatiei CNSRL Fratia, Marius Petcu, pentru a rezolva revedicarile. "Vom pune in discutie, punct cu punct, situatia in care se afla sistemul sanitar iesean si proasta lui finantare. Vom renunta la proteste numai daca vom avea fapte concrete, adica daca ni se va acorda o suplimentare care sa salveze starea sistemului sanitar. Dupa cum se prezinta situatia, se prevede o greva generala pe termen nelimitat", a spus Viorel Tanase, liderul judetean Sanitas. Pichetarea Prefecturii Joi, membrii sindicatului Sanitas vor picheta Prefectura pentru doua ore, intre 14.00 si 16.00. Conform programului stabilit de biroul executiv al sindicatului, in data de 4 decembrie va avea loc o greva japoneza (fara intreruperea activitatii), iar pe 11 decembrie se va desfasura greva de avertisment cu intreruperea activitatii intre orele 10.00 si 12.00. Sindicalistii sunt nemultumiti ca nu au primit un raspuns la problemele cu care se confrunta. "Nu putem sta cu mainile incrucisate in masura in care la aceasta ora mai sunt inca unitati in care nu se dau tichete de masa, nu exista un buget, iar din spitale lipsesc materialele sanitare", a spus Viorel Tanase, liderul Sanitas. Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1529 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031290 (s)