Local

Descinderi de amploare la Iasi. Hoti minori luati pe sus de politie

Publicat: 31 mart. 2015
1
La data de 21 martie 2015, politistii din cadrul Sectiei de Politie Rurala Miroslava au efectuat trei perchezitii domiciliare la locuintele unor persoane banuite de comiterea a cinci infractiuni de furt din locuinte, fapte ce ar fi fost comise in perioada februarie-martie 2015, pe raza comunei Miroslava. In urma cercetarilor efectuate in dosarele penale intocmite, politistii ieseni au adus la cercetari trei minori, cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, din Miroslava, banuiti de comiterea celor cinci infractiuni de furt din locuinte.
Cei trei minori sunt banuiti de comiterea infractiunilor ar fi sustras din cinci imobile televizoare, scule electrice, bijuterii, sisteme audio, obiecte de imbracaminte si alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de 8.300 de lei. In urma perchezitiilor efectuate, 80% din bunurile sustrase au fost recuperate si predate persoanelor vatamate. O parte dintre bunuri au fost gasite in imobilele perchezitionate, iar o alta parte la persoanele care le-ar fi cumparat de la banuiti. In cauza a fost dispusa continuarea urmaririi penale fata de banuiti, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale, urmand a fi luate masuri legale.
 
In continuarea cercetarilor, politistii din cadrul Sectiei nr. 4 Politie Rurala Miroslava au efectuat, la data de 30 martie, o  perchezitie domiciliara la locuinta lui Constantin L., de 44 de ani, din Miroslava, banuit ca ar fi achizitionat mai multe bunuri provenind din comiterea infractiunilor de furt calificat, ocazie cu care au fost descoperite si predate persoanei vatamate Lucica D. un generator electric, o pompa de apa si doua prelungitoare, susceptibile a fi sustrase din locuinta acesteia, din comuna Miroslava, in perioada 20-23 februarie 2015. Fata de Constantin L. s-a dispus continuarea urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor de tainuire si complicitate la comiterea infractiunii de furt calificat. Fata Constantin L. si un minor de 17 ani, cercetat sub aspectul comiterii a cinci infractiuni de furt calificat, s-a luat masura retinerii pentru o perioada de 24 de ore, urmand ca astazi, 31 martie, acestia sa fie prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, cu propuneri legale. Cele doua persoane au fost introduse in Arestul IPJ Iasi.



Adauga un comentariu