Local

Descinderi în această dimineaţă la Iaşi! Procurorii DIICOT au intrat în mai multe locaţii în cea mai mare acțiune împotriva crimei organizate (Exclusiv) – UPDATE/ VIDEO

Publicat: 11 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Descinderi în această dimineaţă la Iaşi Procurorii DIICOT au intrat în mai multe locaţii în cea mai mare acțiune împotriva crimei organizate Exclusiv - UPDATE VIDEO
Procurorii DIICOT efectuează mai multe percheziții

În această dimineaţă pe raza municipiului Iaşi sunt mai multe descinderi, în mai multe locaţii. Momentan nu se cunosc detalii despre speţa percheziţiilor. Totuşi, procurorii DIICOT sunt asistaţi de poliţiştii ieşeni.

Din lipsă de transparentă a celor de la DIICOT, nu se cunosc mai multe detalii despre percheziţii. Când vor fi, şi dacă vor fi date oficiale pe site-ul instituţiei, le vom furniza.

UPDATE: 20 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în evaziune fiscală, delapidare și spălarea banilor, la Iași

Poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, efectuează 20 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în evaziune fiscală în formă continuată, delapidare în formă continuată şi spălarea banilor.

Astazi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, pun în executare 20 de mandate de percheziţie domiciliară, în județele Iaşi şi Suceava, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea faptelor şi la imobilele unde există date că s-ar afla obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu faptele.

Din cercetările efectuate până în prezent, prejudiciul în cauză este de aproximativ 16.000.000 de lei.

Vor fi puse în aplicare 20 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.P.J. Suceava și jandarmi, iar în cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

O parte din percheziții nu s-au finalizat.

UPDATE: Sunt vizați interlopii din 24 de dosare penale.

Actiunea masivă, poate cea mai mare din cadrul DIICOT, are la bază faptul că, în perioada restricțiilor mai mulți lideri interlopi s-au întors din Europa de Vest. Concret, se pare ca interlopii și-au mutat o parte din activitate, din Vest în România. Vorbim de infracțiuni deosebit de grave cum ar fi trafic de carne vie, trafic de migranți, trafic de droguri, cămătărie, șantaj etc.

UPDATE: Conform unor informații, la ora actuala, la nivel de țară se desfășoara percheziții masive. Vorbim de faptul ca procurorii descind in 386 de locații.

Aceleași surse au explicat că procurorii români organizează descinderi la sute de persoane care au legături cu lumea interlopă. Vorbim despre șantaj, cămătărie, prostituție etc.

Victimele traficanţilor de carne vie erau ţine în imobile închiriate

Conform comunicatului celor de la DIICOT, se pare că tinere erau ţinute în imobile închiriate fiind transportate în locurile în care erau obligate să practice prostituţia. Acestea îşi desfăşurau activitatea ilegală în ţări precum Germani, Italia, Marea Britanie, Elveţia, Spania:

În cele mai multe cazuri, victimele au fost ținute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituția, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locații închiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza orașelor Berlin, Bonn, Stuttgart și Frankfurt (Germania), dar și pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveția, Austria).Unele dintre victime au fost vândute altor traficanți în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind și informații în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informații despre familie, toate acestea în scopul de a fi șantajată pentru a fi exploatată și controlată cu mai multă ușurință.Au fost și situații în care făptuitorii nu au mai reușit să dețină controlul asupra victimelor, chiar și după aplicarea unor corecții fizice, caz în care pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din țară, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituție. DETALII DESPRE REȚINEREA LUI ALEX BODI

 

Adauga un comentariu