National

Descoperire incredibilă în Orăștie! Un muncitor a dat peste osemintele depuse într-un mormânt vechi de cel puţin trei secole – FOTO

Publicat: 13 ian. 2021
Muncitor Orăștie descoperire arheologică
Sursa FOTO: Mihai Căstăian/ adevărul.ro

Potrivit adevărul.ro, sub o stradă din centrul istoric al municipiului Orăştie, a avut loc o descoperire incredibilă, în timpul unor lucrări de remediere  a unei avarii la reţeaua de apă.

Într-o zonă clasată ca monument istoric, pe Strada George Coşbuc, un muncitor a săpat un șanț în jurul unei conducte fisurate de apă. În acest fel, el a dat peste osemintele depuse într-un mormânt vechi de cel puţin trei secole. Din fericire, la fața locului se afla arheologul dr. Mihai Căsătian, care a surprins excavatoristul că voia să își continue munca, ignorând scheletul răvăşit.

„Dacă nu eram acolo, imediat ar fi fost acoperit cu pământ”, susține arheologul dr. Mihai Căsătian.

În ciuda amenințărilor că va fi chemată Poliția, arheologul nu a renunțat și l-a oprit pe muncitor să acopere mormântul. Ba chiar, acesta a coborât în șanț și a cercetat osemintele. La scurt timp, reprezentanţii Primăriei Orăştie au fost anunțați, iar osemintele au fost preluate şi aduse la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara.

Potrivit informațiilor specialiștilor, descoperirea arată că în zonă ar fi existat un cimitir vechi, datând dinainte de secolul al XVIII-lea.

Orăştie, orașul încărcat de vestigii istorice

Arheologul Mihai Căstăian este de părere că autoritățile tratează cu indiferență aceste descoperiri, deoarece în ciuda existenței a numeroase vestigii istorice, arheologii de la muzeul local nu sunt anunţaţi atunci când au loc intervenţii care necesită săpături, în zone locuite de peste 800 de ani.

„Nu ne putem face că nu există aceste lucruri, ştiind că Orăştie este cel mai clasat municipiu hunedorean în privinţa monumentelor istorice”, spune Mihai Căstăian.

În replică, Ovidiu Bălan, primarul Orăştiei, a declarat că nu este necesară supravegherea arheologică, în cazul intervenţiilor de urgenţă la reţeaua de apă şi canalizare sau la cea de gaz.

Cu toate acestea, osemintele din mormântul misterios au ajuns într-un depozit al Direcţiei de Cultură, iar locul descoperirii a fost acoperit.

O descoperire similară a fost făcută acum doi ani

În zona bisericii reformate din secolul al XV-lea, din satul Turdaş, învecinat Orăştiei, a fost făcută o descoperire similară, în anul 2019, de către același arheolog, Mihai Căstăian. Fiindcă localnicii au scormonit sub zidurile bisericii pentru a scoate lut, au ieșit la iveală oseminte răvăşite, care au fost observate de arheolog. Oamenii au ignorat faptul că ansamblul bisericii se află pe lista monumentelor istorice și au distrus, fără a cunoaște acest lucru, împrăștiind oasele pe pământ.

 „Vă rog să dispuneţi măsurile cuvenite fiind vorba de o intervenţie neautorizată, distrugere şi eventual profanare de morminte într-o locaţie protejată de legislaţia statului român”, arăta Mihai Căstăian într-o reclamaţie transmisă reprezentanţilor Direcţiei pentru Clutură a Judeţului Hunedoara, precum şi compartimentului de patrimoniu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Descoperire șocantă și în Iași

La finalul lunii octombrie 2020, într-o comună din județul Iași, a fost făcută o descoperire șocantă, în timpul unor lucrări efectuate la o grădiniță. Muncitorii au găsit un schelet uman și nimeni nu înțelege cum a ajuns acesta acolo. În timp ce unii cred că este din timpul războiului, alții spun că ar fi fost imposibil ca grădinița să fie construită fără ca osemintele să fie găsite.

Citește continuarea aici!

Sursă FOTO: Mihai Căstăian/ adevărul.ro





Adauga un comentariu