Titlurile zilei

Descoperire macabră la Mănăstirea Frumoasa. Un picior de om a fost găsit într-o pungă legată cu sârmă. Criminaliștii au împânzit zona și au căutat indicii (EXCLUSIV)

Publicat: 09 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Descoperire macabră la Mănăstirea Frumoasa. Un picior de om a fost găsit într-o pungă legată cu sârmă. Criminaliștii au împânzit zona și au căutat indicii EXCLUSIV
Polițiștii, în fața Mănăstirii Frumoasa din Iași

Descoperire șocantă, făcută la o mănăstire din Iași. Un picior de om a fost găsit îngropat într-o pungă de plastic, legată cu sârmă. Totul a ieșit la iveală în urma unor lucrări. Pe fir au intrat polițiștii, care fac verificări. Este greu însă de stabilit cum a ajuns rămășița umană acolo și mai ales cui a aparținut

Un picior de om a fost găsit la Mănăstirea Frumoasa. Ieri-dimineață, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că în timpul unor lucrări a fost găsită în pământ o pungă legată cu sârmă în care se afla un picior de om. Imediat mai multe echipaje de poliție au ajuns în zonă. Criminaliștii au făcut fotografii și au ridicat piciorul, urmând să se facă anumite expertize pentru a se stabili de cât timp este acolo. Va fi oarecum imposibil de stabilit cui a aparținut și cine l-a dus acolo.

„Polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o persoană despre faptul că a găsit în curtea unei mănăstiri oseminte posibil umane. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Urmează ca rămășița să fie analizată. La Iași au mai fost găsite resturi umane de-a lungul timpului.

Cum a ajuns piciorul din pungă la mănăstire?

Anchetatorii nu au încă o explicație.

„Nu avem de unde ști cum a ajuns piciorul acolo. Era cumva într-o soluție care l-a conservat. Este posibil să fie un picior amputat ce a aparținut unei persoane care a dorit să-l îngroape la mănăstire sau poate fi un picior folosit în scop didactic”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.

De precizat este faptul că în punga în care se afla piciorul era un lichid care părea a fi special pentru conservare. Muncitorii care lucrau în zonă au spus că la lucrări au mai găsit oseminte, însă niciodată un picior într-o pungă. Una dintre variantele cele mai plauzibile ar fi cea a unui picior amputat. Totuși, rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge anchetatorii.

Un schelet uman a fost găsit într-o grădiniță

Tot în urma unor lucrări de construcție au fost descoperite la Iași rămășite umane. Un schelet complet a fost găsit în urma unor săpături efectuate la fundația unei grădinițe. Un schelet uman a fost găsit în timpul unor lucrări efectuate la o grădiniță din Iași. În urmă cu câteva luni, la Grădinița din Roșcani avea să fie făcută descoperirea șocantă. Muncitorii care lucrează încă la modernizarea imobilului au găsit în urma unor săpături osemintele. Primarul comunei a anunțat imediat autoritățile, iar la Roșcani au ajuns oamenii legii. Scheletul a fost examinat, iar ulterior a fost ridicat. Oamenii legii trebuie să afle de când se află sub grădiniță. Muncitorul care a găsit scheletul a spus că s-a speriat inițial de ce a găsit.

„Lucram aici, lângă fundație. Săpam și am dat de ceva. Am crezut că e un lemn, dar după mi-am dat seama că e un os. M-am speriat și i-am chemat pe colegi”, a spus muncitorul care a descoperit osemintele.

Cum au ajuns osemintele sub fundația grădiniței?

Localnicii spun că grădinița a fost ridicată în anul 1974. Ciudat este faptul că osemintele au fost găsite chiar sub fundație. Muncitorii au precizat că era aproape imposibil ca acestea să fi fost acolo și să nu fie descoperite.

„Când sapi o fundație e greu să nu te duci mai jos sau mai sus cu săpatul. Trebuia să-l găsească. Așa zic eu. Acum mă gândesc că poate e vreunul dintre muncitori, s-or fi certat… nu știu”, a spus unul dintre muncitori.

Cert este că osemintele nu îi aparțin unui soldat. Nu au fost găsite articole vestimentare și nici nu a fost găsită vreo cască sau vreun indiciu care să fi dus către un soldat. Acum, anchetatorii trebuie să afle cât de vechi sunt osemintele și eventual să stabilească cum s-a produs decesul. Specialiștii pot estima vechimea rămășițelor, însă oamenii legii nu prea au ce face în astfel de cazuri. Dacă a fost vorba despre o crimă de exemplu, este imposibil de aflat cine este autorul. De asemenea, va fi aproape imposibil de aflat identitatea celui căruia i-au aparținut osemintele.

Adauga un comentariu