Culinar

Desert ușor de făcut: Prăjitură ecler ca la bunica acasă

Publicat: 03 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Desert ușor de făcut Prăjitură ecler ca la bunica acasă
Prajitura ecler este o alternativă foarte bună atunci când vrei să prepari ceva delicios și rapid

Pentru a-și bucura nepoțeii, bunica avea rețeta pregătită special pentru un desert ușor de făcut. Deserturile rapide pregătite de ea nu aveau nevoie de coacere, fiind o alternativă foarte bună atunci când vrei să prepari ceva delicios și rapid.

Bunica era o mare gospodină și adora să pregătească diverse deserturi și mâncăruri tradiționale. Însă, existau zile în care ea nu se simțea bine pentru a sta lângă cuptor până se coceau plăcintele sau alte prăjituri. În aceste momente, pentru a-și bucura nepoțeii cu ceva dulce în perioada vacanțelor de vară, bunica pregătea rapid prăjitura ecler. Această rețetă este foarte simplă și rapidă, nefiind necesară coacerea sau pregătirea unui blat complicat.

prajitura ecler pe o farfurie
Pentru a pregăti una dintre cele mai bune și delicioase glazuri, bunica folosea ingrediente precum cacao, zahăr, unt și lapte

Desert ușor de făcut, după rețeta bunicii

Acest desert este foarte ușor de realizat chiar și pentru gospodinele fără experiență. Prăjitura ecler este gata într-un timp foarte scurt, folosind doar câteva ingrediente banale care se regăsesc în orice bucătărie.

Bunica pregătea una dintre cele mai delicioase prăjituri. Pentru a obține un rezultat absolut fabulos, ea avea mare grijă cum pregătea laptele. Întâi de toate, bunica punea 1-2 căni de lapte într-o oală pe foc. Ulterior, adăuga 200 g de budincă de vanilie și amesteca continuu până conținutul se îngroșa. După ce bunica observa că a ajuns la consistența perfectă, lăsa amestecul să se răcească pe prispa casei.

prajitura ecler pe o farfurie pe o masa
Pentru a obține un rezultat absolut fabulos, ea avea mare grijă cum pregătea laptele

Până se răcea budinca, bunica se ocupa de frișcă. Ea bătea cu mânuța ei 250 ml de frișcă lichidă la care adăuga 4 linguri de zahăr, până când amestecul căpăta volumul și consistența potrivită. Ulterior, bunica adăuga un sfert din amestecul de budincă ajuns la temperatura perfectă și-l adăuga la frișcă.

Cea mai delicioasă glazură pentru prăjitura ecler: Secretele bunicii pentru un desert desăvârșit

Pentru a pregăti una dintre cele mai bune și delicioase glazuri, bunica folosea ingrediente precum cacao, zahăr, unt și lapte. Astfel, pentru a face glazura, bunica punea toate ingredientele enumerate într-un vas pe foc și-l amesteca exact așa cum a pregătit și budinca. Era foarte important pentru bunica să fie tot zahărul topit pentru a reuși să obțină o consistență perfectă.

După ce bunica scotea amestecul de pe foc, ea lăsa ca glazura să se răcească, după care decora și asambla prăjitura.

prajitura ecler pe o masa langa o lingurita si o alta farfurie
Bunica era o mare gospodina și adora să pregătească diverse deserturi și mâncăruri tradiționale

Pentru a pregăti prăjitura ecler, bunica folosea 500 g de biscuiți pe care îi așeza într-o tavă dreptunghiulară. Ulterior, ea adăuga un strat de budincă și nivela totul. După primul strat, ea mai adăuga unul de biscuiți, după care un strat de frișcă amestecată cu budincă.

La final, acoperea totul cu un ultim strat de biscuiți, pe care uneori îi folosea întregi sau mărunțiți. Ultimul pas pe care îl făcea bunica era turnarea glazurii deasupra, punând-o în frigider pentru cel puțin patru ore înainte de a-și bucura nepoții.

Bunica mereu spunea că pentru a obține o prăjitură ecler perfectă, trebuie să se înmoaie foarte bine biscuiții. Din moment ce biscuiții intrau în contact cu crema, aceștia căpătau textura unui blat.

Dacă ți-a fost pe plac acest desert ușor de făcut, cu siguranță vei fi interesat și de alte rețete rapide. Pentru a te delecta cu un desert excepțional atunci când ai puțin timp la dispoziție pentru gătit poți pregăti prăjitura deșteaptă sau alte prăjituri care se pot găti în câteva minute.

prajitura ecler pe o masa
Această rețetă este foarte simplă, nefiind necesară coacerea sau pregătirea unui blat complicat
Adauga un comentariu