News Flash:

Desertul Athosului

3 Iulie 2008
1631 Vizualizari | 1 Comentarii
Desertul Athosului
• Drumul prin erimos (desert) catre pestera Sfantului Nil, apoi spre Schitul Kafsokalyvia, trezeste un ciudat sentiment al cenusiului spre alb al rocilor, de parca un chip nevazut isi imprastie prezenta printre stanci • A dormi pe Sfantul Munte difera radical de ceea ce este in lume • Aici, in noapte la Kafsokalyvia, totul pare a se cutremura, pietrele plang, se sfarama, muntele parca vine catre mare, iar marea il inghite si pelerinul nu are nici un fel de scapare decat rabdarea


Duminica, 22 iulie. Ora 12.00. Fratele Doru si calugarul Gabriel imi ofera ultimele indicatii pentru a strabate erimosul. Cu bunatatea primirii la schit, mi-au oferit si merinde de drum, miere de albine, rosii, castraveti, apa, paine. Plecarea de la Schitul romanesc Prodromu nu o resimt ca pe o despartire, caci intreg Muntele Athos este o casa, fie ca este vorba de un schit grecesc, o manastire bulgareasca sau una sarbeasca. Dupa o ora si jumatate de mers pe o poteca accidentata, numai printre arbusti, fara a avea vreo perspectiva a drumului, doar cerul mai putea fi zarit, ajung la piscul de unde se poate zari Schitul Prodromu, dar si versantul abrupt pe unde este croita cararea catre pestera Sfantului Nil. Totul pare scris in piatra si vegetatie, nemuritor. O infinitate coplesitoare inconjoara aceasta parte a casei Athosului. In partea stanga a cararii vechi de un mileniu, pe unde umblau sfintii si pe unde trec pustnicii acum catre grotele lor, se deschide golful Athosului, iar in dreapta versantii stancosi, arizi, invaluiti de flamura de nori albi. Caldura, rocile fierbinti creeaza tot felul de naluci. O anume frica iar cuprinde spiritul. Fratele Ionel, de un an si jumatate prezent pe Aghion Oros, ma insoteste tacut, in spate, si isi urmeaza drumul linistit nu inainte de a imi atrage atentia ca dupa ce trecem de pestera Sf. Nil va trebui sa facem un popas deoarece traseul poate fi si mai riscant. Dar pana atunci, intalnim cateva chilii ale pictorilor athoniti. Doi mulari au tras la umbra, langa chilia unuia dintre pictori. E o tacere desavarsita, afara de zumzetul insectelor. Pana si maslinii par ca dorm.

Pestera Sfantului Nil

De pe poteca spre Schitul Kafsokalyvia, catre partea stanga, in haul unde albastrul golfului este putin agitat, coteste cararea ce duce la pestera Sfantului Nil. Coborarea dureaza mai bine de jumatate de ora. Pietrele ascutite, panta abrupta, caldura transforma coborarea intr-un fel de initiere. Pe versantul din stanga pot vedea o chilie, dispusa la cativa metri de varf, in panta taiata vertical. Dar jos, la nivelul golfului, in partea dreapta sta pitita pestera Sfantului Nil. Nu putem intra caci a fost zidita o chilie. Aici, unindu-se marea cu muntele, timpul nu mai masoara nimic.



Pustia

Inapoierea de la pestera Sf. Nil necesita mai bine de jumatate de ora, soarele cade aproape perpendicular, iar aerul este tot mai incins. Dupa o alta ora de mers printre arbusti, se iveste o zona numai cu pietre, fara pic de vegetatie. Cararuia croita printre ele este pe alocuri stabilizata de catre pustnici cu tarusi. O simpla intamplare neprevazuta in partea dreapta si avalansa de bolovani ar matura totul pana in golf. Aici, nici insecte nu mai sunt. Un ciudat sentiment strabate cenusiul spre alb al rocilor, de parca un chip nevazut isi imprastie prezenta printre stanci. Ajunsi catre seara la schit, un calugar ne intampina dupa vreo ora. Ritualul primirii pelerinilor este peste tot acelasi: sa se inchine in katholikon, sa manance si sa isi primeasca camera de dormit. Cine ajunge mai tarziu de orele 20-21 la un schit sau manastire nu are privilegiul de a i se deschide portile. Este o regula.



Cutremurarea

A dormi pe Sfantul Munte difera radical de ceea ce este in lume. Arhondaricul de la Schitul Kafsokalyvia este dispus pe doua etaje, intrarea se face de sus in jos, iar cladirea este cu o parte in piatra. Asa sunt multe chilii, intrarea este de la acoperis catre podea. Ba chiar se poate pasi pe acoperisuri daca pelerinul trece pe cararea de deasupra. Insa, dupa curtea de un metru-doi metri, brusc este din nou prapastia. Pietrele pocnesc, iar zgomotul este auzit pana in camera arhondaricului. Impresia ca patul o ia la vale, ca trupul cade, este o realitate. Asa, noaptea este o veghe. Afara, in fata bisericii, luminat cu lanterna, un motan (pe munte sunt doar animale de parte barbateasca) cauta sa se ascunda. Aici, la Kafsokalyvia, totul pare a se cutremura. Pietrele plang, se sfarama, muntele parca vine catre mare, iar marea il inghite. Nu exista nici o siguranta ca muntele nu se prabuseste, dupa cum se aud pietrele pornind in hauri.



Economul de la Lavra

Pe timpul Sfantului Athanasie Athonitul vietuiau circa doua mii de calugari in Manastirea Lavra si era mare saracie. Atunci, Sfantul Athanasie Athonitul a plecat din manastire, spre Carea. "Si pe drum, la Morfono, s-a intalnit cu o femeie si a vorbit cu ea. Atunci, Sf. Athanasie a spus: «Ce-i cu tine femeie, aici pe munte?» Iar ea a raspuns: «Eu nu sunt femeie, eu sunt Maica Domnului». Sfantul a spus ca nu crede, ca poate fi o inselare a diavolului care se arata in chip de femeie. Iar Maica Domnului ii spune: «Ce ai in mana?» Sfantul raspunde: «Toiagul.» Sfantul avea toiag de fier si o cruce de trei kilograme la gat pe care o purta zi si noapte. Atunci, Maica Domului i-a spus Sf. Athanasie sa faca cruce si sa loveasca cu toiagul in stanca de langa el. Si atunci a izvorat apa. De atunci, acea apa se cheama aghiazma Sf. Athanasie Athonitul. Sfantul a crezut cu adevarat dupa cele petrecute. Vazand acestea, Maica Domnului i-a spus sa se intoarca la manastire. «Eu sunt econoama manastirii, eu va port de grija»", povesteste calugarul Ieronim despre cum cea mai mare manastire din cele 20 cate numara Athosul nu are un econom calugar. Iar cand a ajuns iar la manastire, i s-a aratat din nou Maica Domnului si in locul respectiv Sf. Athanasie a ridicat o troita, chiar langa chiliile vechi care se mai pastreaza. Fiind povatuit sa intre in pivnita manastirii, aflata in fata, Sfantul gaseste toate cele necesare gurii. "Pe acele vremuri erau niste vase mari de lut, in pamant, unde se tineau alimentele. Si prin minune dumnezeiasca, Sfantul le-a gasit pline cu de toate, cu masline, cu branza, ulei, cu toate bunatatile. De atunci a ramas Maica Domnului econoama noastra, noi nu avem econom cum au alte manastiri", a spus calugarul Ieronim.



Trupul

La Sfantul Munte, calugarul Ieronim este din 1989. A stat la Schitul Lacu aproape trei ani, dupa care cinci ani la Manastirea Sf. Pavel, iar la Marea Lavra este din 1997. Viata sa este totuna cu cea a Muntelui. "Cugetarea la moarte este cea mai mare. Zice: «Moarte, moarte nemiloasa/ Tu pe toti ii scoti din casa/ La unii vii cu masina, la unii vii asa ca-i opreste inima/ te-as ruga draguta moarte sa ma lasi daca se poate/ sa traiesc un ceas macar ca sa-mi vad parintii iar/ Sa-mi cer de la ei iertare si ultima sarutare/ iar cu lacrimi multe, Maica Domnului sa-mi ajute si sa-mi zica/ hai dragul meu sa te duc la Dumnezeu». Aceasta este o poezie, cat imi mai amintesc, de la parintele Paisie Olaru, un sfant al zilelor noastre pe care l-am cunoscut in Manastirea Sihastria. Parintele Paisie Olaru si parintele Cleopa mi-au fost duhovnici. Din mila lui Dumnezeu, de cand am venit la Lavra, au trecut la cele vesnice 13 parinti. Cand moare cineva, nu este tinut trei zile ca in Romania. Imediat este ingropat. Il imbraca in haine calugaresti, il coase in mantie. Ii face randuiala, daca este calugar ii citeste Psaltirea, daca este preot ii citeste cele patru Evanghelii, apoi il aduce la cimitir pe laita, fara sicriu. Groapa nu este foarte adanca, vreo 60 de centimetri. Este pusa o piatra la cap si inca doua lespezi dedesubt si o lespede rotunda pe fata lui. De pe laita, trupul este luat de doi parinti, unul il ia de picioare, altul de la umeri. Cand este ingropat, trupul se inconvoaie de zici ca-i viu. Dar nu-i viu, este un dar al Maicii Domnului. Orice calugar moare pe Sfantul Munte, trupul lui nu intepeneste, zici ca trupul este viu. Cam aceasta este randuiala in cimitir", a precizat calugarul Ieronim.



Muntele lui Dumnezeu

Chiar decenii intregi nu sunt suficiente pentru a patrunde tainele Sfantului Munte. Ramane mereu ceva acoperit de mister. Doar calugarii desavarsiti pot gusta din aceasta, insa experienta lor nu poate fi impartasita oricui. "Am urcat pe Athon in 1996. Era pe la mijlocul lui septembrie. Urmaream zarea... Se vedea si Olimpul. Dintr-o data, am ramas cuprins de o stare greu de descris. Am sesizat doua nuante pe cer care atunci, eram deja de doua saptamani pe munte si nu le vazusem, atunci ieseau in evidenta. Erau nuante de turcoaz si mov... Mi-am spus ca sunt martor la sosirea toamnei. Cei de jos, de la poalele muntelui, prinsi in treburile lor, nu aveau cum sa observe aceste nuante. A fost o bucurie ca de copil, acolo sus... pe Athon", si-a amintit fotograful Doru Vantu de experienta saptamanilor petrecute pe varful Athon, inalt de 2.033 metri. Dar prefacerile pe Athon sunt imprevizibile si singurul adapost este o bisericuta din piatra. "In acele saptamani am simtit multe schimbari pe Athon. De pilda, eram deasupra norilor ca de vata, albi. Si cum este un glob geografic de sticla luminat din interior, fulgerele erau in interiorul norilor, luminandu-i. Erau ploi serioase, cu traznete. La un moment dat urc spre bisericuta, vroiam sa fotografiez norii acestia si sa iau un alt obiectiv. Dintr-o data, un fulger, care era de nicaieri catre nicaieri, a sfarait puternic langa mine si parca era langa mana mea. Era un camp electromagnetic foarte puternic si pietrele erau electrizate. Ce traire...", a mai povestit fratele Doru Vantu, in chilia sa de la Prodromu. Fotograful, muscat de o vipera cu doua saptamani in urma, a scapat miraculos de la moarte.



pustia cutremurarea trupul
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

code  | #38159
Cred ca nu e usor sa scrii un astfel de articol, dupa o asa experienta, cu atat mai mult cu cat stii ca va fi publicat intr-un cotidian...dar incearca sa nu pierzi cititorul printre detalii uneori nesemnificative. E bine scris, mie mi-a placut, dar parca ar fi fost mai potrivita publicarea lui in alta parte. Succes pe mai departe.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3149 (s) | 24 queries | Mysql time :0.193868 (s)

loading...