News Flash:

Desi trebuie sa se opereze neaparat, o ieseanca nu are banii necesari nici pentru tratamentul zilnic

5 Decembrie 2000
1116 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sanatate prea scumpa •Femeia a mai fost supusa altor patru interventii chirurgicale foarte dificile •Singurul venit este realizat din vanzarea de goblenuri, iar restantele la intretinere sunt deja de peste sapte milioane de lei, fiind in pericol de a fi data afara din garsoniera unde locuieste Incepand din 1995, viata Anei Prochipiuc a devenit un sir continuu de ghinioane si numeroase interventii chirurgicale, dar acum a ajuns la capatul puterilor. O noua interventie chirurgicala, capitala pentru a ramane in viata, nu poate fi facuta din lipsa banilor, femeia neavand nici un venit. Toti banii pe care-i castiga provin din vanzarea goblenurilor facute cu multa migala, insa, in ultimul timp, nu mai poate lucra. Zilnic, are nevoie de un tratament obligatoriu care costa aproximativ 30.000 de lei. "Tot necazul a inceput prin 1990, cand am facut un ulcer pe fond nervos. Nu am dat prea mare importanta acestui lucru, dar in 1995 durerile au devenit insuportabile si am mers la doctor. M-au trimis la Spitalul de Pneumoftiziologie, unde, in urma investigatiilor facute, am fost suspectata ca sufar de tuberculoza si mi s-a recomandat un tratament specific. In ciuda faptului ca luam medicamentele prescrise, starea sanatatii nu se ameliora deloc, ba mai mult, am ajuns la un nivel de hemoglobina foarte mic (4). Mi s-au facut din nou investigatii si s-a descoperit ca aveam un ulcer gigantic cu pierderi mari de sange. Am fost operata, pentru ca dupa un an sa se descopere si adevarata problema pe care o aveam la plamani: un chist pe lobul stang. Dar dupa ce am fost operata, ma simteam din ce in ce mai rau. In urma unor noi investigatii medicale mi s-a spus ca am cancer extins pe lobul stang si pe ficat. Am fost operata din nou, in ianuarie 1997, (cand am fost in moarte clinica) si pentru ca nu era nici o evolutie pozitiva, in iunie am fost deschisa din nou. Ultima data am fost operata in octombrie acelasi an pentru extirparea tumorii si iarna trecuta trebuia sa merg din nou la operatie dar nu mai am cu ce. Conform prescriptiilor medicilor trebuie sa iau multe vitamine dar nu am bani. Sunt zile intregi in care nu ma pot ridica din pat si noroc de vecinii care ma mai ajuta cu ce pot si ei", s-a plans Ana Prochipiuc. Pensie nu poate primi, pentru ca are vechime putina. A lucrat o perioada la "Miorita" dar a preferat sa munceasca apoi la firme particulare de unde lua bani mai multi dar nu avea carte de munca. A fost nevoita sa accepte situatia pentru ca avea o fata la liceu si trebuia sa-i asigure cele necesare. Toti banii se duc pe medicamente Femeia a solicitat intocmirea dosarului de pensionare pe caz de boala dar nu a fost acceptat deoarece nu intruneste conditiile prevazute de lege. A solicitat de nenumarate ori acordarea unui ajutor social si cand i s-a aprobat a fost numai pentru trei luni. "Mi s-a spus ca voi primi 250.000 de lei lunar. Este foarte putin, numai tratametul de refacere dupa operatii costand cel putin 30.000 de lei pe zi. Am mai fost ajutata de unii vecini, de un frate, dar toti banii se duc pe medicamente. In aceste conditii, restantele la plata intretinerii au ajuns deja la sapte milioane de lei si am primit instiintare ca, in caz de neplata, se va trece la executarea silita. Factura la Conel nu am platit-o de doua luni si nu stiu ce sa ma mai fac. Desi am solicitat si mi s-a promis ca voi fi ajutata de autoritatile locale, toate au fost doar vorbe in vant", a continuat femeia care are neaparata nevoie de ajutor. Oricum, femeia nu mai are nici o speranta si s-a resemnat cu situatia in care a ajuns, asteptand doar o minune care sa o mai salveze. Daca exista cineva care poate ajuta un om la necaz, Ana Prochipiuc poate fi contactata la numarul de telefon 176287. Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018305 (s)