News Flash:

Despre slugi

28 Ianuarie 2008
1816 Vizualizari | 4 Comentarii
Lucian Postu
Slugile sunt o fauna obligatorie pentru curtile diversilor stapani, fauna fara de care nici un ghiolban "ajuns" nu-si poate inchipui adevarata reusita in viata. De calibre, culori si gabarite diferite, slugile dau sens existentei stapanului. Atente la dorintele lui, sunt gata sa se lase calcate in picioare, ori de cate ori proprietarul lor simte nevoia sa-si exercite atributiile de fiinta superioara. Desi il urasc pe cel care le injoseste zilnic si abia asteapta clipa razbunarii, slugile nu indraznesc decat arareori sa maraie impotriva stapanului. Daca o fac cumva, asta se intampla doar pe ascuns sau in vis. In schimb, ura lor se manifesta violent impotriva celor care le atrag atentia asupra statutului lor de fiinte subalterne si domestice.

De fapt, asta uraste cel mai tare o sluga: sa-i amintesti ca e o sluga. Poti sa-i plangi soarta, poti sa te indignezi impotriva tratamentului pe care i-l rezerva stapanul samd. Daca insa ii amintesti ca accepta pozitia de sluga, s-a terminat: devii un dusman de moarte, mai mare chiar decat stapanul care se sterge zilnic pe picioare cu servul pre-supus. Vi se pare bizara aceasta reactie? Nu e deloc. Are si sluga demnitatea ei. Sa-si asume deschis statutul de animal de casa? Imposibil. Ar insemna ori sa faca ceva ca sa schimbe situatia, ori sa dea dovada de un masochism greu de inchipuit. Asa, se taraie in mazga amortita a propriei slugarnicii, facandu-se ca nu intelege ce si cum. Iar maraielile latrate, aruncate peste gard, fac parte din schema de spalare a obrazului: marai, deci exist. Desigur, aceste sarmane vietuitoare merita o anumita compasiune, atata vreme cat se multumesc cu ograda in care se taraie si cu un marait fara exces de decibeli. Cand insa slugile cred ca pot sari gardul, o oglinda plasata prompt in fata lor e reactia cea mai potrivita.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

slugile ghiolban
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

tibipop  | #28664
Excelent!
Vai de capul nostru, popor de slugi.
Inainte-l aplaudam pe Ceausescu, acuma plecam capul si ne incovoiem slugarnic la orice vine dinspre Bucuresti, Bruxeles sau de aiurea.
ieseanul atent  | #28665
Exista vreo legatura cu un lautar, pre numele lui Serban C. de pe la un partid iesean care, ca orice carpa ordinara, sapa peste tot pentru a nu-i lua locul cumva cineva. In concluzie, atat timp cat avem pupindosisti care stau la coada, vom avea si carpe umane, si slugi nemernice. Si apoi, ca Serban sunt o droaie prin partide, institutii publice, basca pr4in presa.....Astai- romanul, nu ai ce-i face!
danutza  | #28666
E buna schita de portret al slugii, dar se potriveste numai unei anumite categorii de slugi, cele lingusitoare si profitoare... Imi amintesc de filmul "Ramasitele zilei", in care Anthony Hopkins joaca magistral rolul unui valet pentru care pastrarea onoarei stapanului sau era suprema demnitate a sa... La fel, ce te faci cu cea mai inalta lauda adusa omului in Noul Testament, "rob bun si credincios"? cred ca nu e o rusine sa fii "sluga" cuiva, ci sa fii una nedemna si necinstita... Cred ca trebuia sa mai nunatezi un pic. Apropos, te-ai gandit la cineva anume cand ai scris ? Ma gandeam ca nu ar fi stricat niste nume...
Gica  | #28667
...depinde de/si unde sare gardul ?!?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1459 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029534 (s)