News Flash:

"Desteapta-te romane"

31 Iulie 2008
1266 Vizualizari | 1 Comentarii
Emilian MARCU
Cu cateva saptamani in urma publicam in paginile cotidianului BUNA ZIUA IASI un articol in care prezentam dezastrul ecologic savarsit in padurile Romaniei, mai ales in zonele Maramures si Moldova. Dezastrul ecologic a fost produs chiar de om, de cel care ar fi trebuit sa-si protejeze si propria viata, dar si bunurile lui si, de ce nu, ale semenilor. Dar intr-un stat ca al nostru, un stat slab, tolerant la faptele de vandalism, adesea indolent si fara dorinta de a-si face datoria, s-a putut intampla ceea ce s-a vazut si se stie de catre toata lumea. Urmarea? Si aceste tragedii, fara de seaman, produse zilele acestea, care au cuprins chiar Maramuresul si Moldova, zonele cele mai afectate de salbateca despadurire din ultimii ani.

S-a tot solicitat luarea de masuri de protectie in zona, s-au tras semnale de alarma despre ce s-ar putea intampla in caz de inundatii sau seceta, dar solicitarile au ramas doar vorbe in vant. Guvernantii au mereu probleme mult mai importante pe ordinea de zi. Doar lacrimile, si ele rauri, rauri si rugile la bunul Dumnezeu par a mai tamadui ceea ce ar fi trebuit sau ar trebui sa rezolve un stat puternic, un stat cu adevarat preocupat de poporul pe care il guverneaza.
Au fost inundatii si secete mari in ultimii ani. Auzitu-s-a ceva de un plan serios de prevenire a acestor necazuri care sa fie prioritar pentru guvernanti? As! Se conduce, chiar de la varf, tara, la minima rezistenta, de azi pe maine, ca poate scapam noi si nu va fi nevoie sa mai facem ceva si nici sa dam socoteala pentru cele facute, dar si pentru cele nefacute. Noua sa ne mearga bine. In rest: dupa noi potopul! Dar potopul a sosit chiar mai repede de cat s-au asteptat. De un proiect coerent, pe termen lung, dus la indeplinire de guvernantii tarii, nu ai partidelor sau aliantelor politice, de asta are acuta nevoie Romania anului 2008.
Unii guvernanti, dupa ce au taiat toate bratele statului, dupa ce l-au slabit ca pe un caine de pripas, acum ridica din umeri a neputinta, fie ca sunt la putere, fie ca sunt in opozitie. De dezastrul actual al Romaniei se face vinovata intreaga clasa politica, fara culoare, fara putinta de a se eschiva. Cei care arata vinovatii in alta tabara sunt la fel de vinovati. Dar, la toate necazurile poporului, statul, prin reprezentantii sai, a ramas si ramane mereu, surd si mut.
Domnia vremelnica si punerea pe capatuiala rapida nu le-au lasat timp sa tina cont de ceea ce se poate intampla cu oamenii nevinovati. Scene de un tragism inimaginabil au fost, in prim plan, pe toate televiziunile. Case purtate de ape ca o pana, sate intregi cotropite sau izolate de puhoi amintesc de scenele apocaliptice. Luati cu forta din casele lor doar cu cate o sacosa (la atat se reduce agoniseala de-o viata) au fost apoi uitati pe undeva. Urmarile inundatiilor de acum cativa ani au lasat rani care inca mai sangereaza si acum. Ranile de acum, dupa cum se arata starea de lucruri, vor sangera mult timp peste ani si se vor accentua cand altele se vor adauga.
E vremea desteptarii nationale, ca tot a fost pe 29 iulie Ziua Imnului National. E vremea sa respectam mai mult versurile Imnului National. E vremea sa punem in practica solicitarea "Desteapta-te romane". E vremea sa traim intr-o tara care sa aiba grija de popor si la greu, nu numai la alegeri: fie locale, fie generale. E vremea sa fim respectati, sa fim considerati ca apartinand acestui stat. Deci: desteapta-te romane!


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Sidonia  | #39776
Vremea DESTEPTARII se pare ca a fost dorita de multa vreme, Domnule Marcu, dovada si acest imn care indeamna . Firea molcoma, ingaduitoare, educatia doctrinara religioasa toxica , care a paralizat pur si simplu simturile oamenilor de pe aceste plaiuri, cu dogmele antiumane au dfistrus firescul naturii si demnitatii umane. Uitati-va la oamenii napastuiti cat de usor pot fi manevrati si in aceste clipe de disperare, cand in mod firesc ar trebui sa fie foarte transanti, stiind clar care sunt motivele reale ale nenorocirii lor. Cui ii pasa de ca au fost distruse padurile si ecologia Romaniei pentru umflarea conturilor burgheziei comuniste ? Faptul ca nu mai avem un stat de drept, ci un simulacru de administratie, este clar. MAFIA ne ranjeste si in aceste clipe prefacandu-se indurerata fata de SUFERINTA enorma a multor suflete, dar se gandeste acum, care sunt caile de a PROFITA de pe urma acestei nenorociri ale SEMENILOR. Sunt niste BLESTEMATI, fara sentimente umane.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1597 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037912 (s)