Actualitate

DETALII despre cea mai inalta cladire din Copou. Iata ce vor sa faca PROPRIETARII cu ea – FOTO

Publicat: 03 apr. 2016

@ La momentul in care a fost construita, de un celebru arhitect strain, acest imobil din Iasi era cel mai inalt @ El ascunde o poveste extrem de interesanta @ Pe viitor, actualii proprietari au un plan extrem de ingenios in a o utiliza @ Aceasta a fost complet reabilitata si restaurata, in urma cu cativa ani, beneficiind de un lift extern ultra-modern

Chiar daca este ascunsa in spatele Corpului A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC), aceasta cladire are un trecut aparte! Este vorba de fostul Turn cu Apa, construit de un celebru arhitect strain. Pe viitor, actualii proprietari, anume sefii UAIC, au un plan extrem de ingenios in a o utiliza. Va fi transformat intr-un muzeu, respectiv intr-un spatiu modern de conferinte. Aceasta a fost complet reabilitata si restaurata, in urma cu cativa ani, beneficiind de un lift extern ultra-modern.

Povestea maretului Turn din Copou

Vechiul Turn de Apa este o constructie ce-si pastreaza arhitectura initiala si, in plus, are o suprastructura din metal si sticla. Turnul a fost ridicat in 1896. Arhitectul francez Louis Blanc, care a realizat proiectul turnului, a fost premiat pentru acesta, la finalul secolului al XIX-lea, tocmai la Expozitia Internationala de la Paris. Mai mult, turnul a fost declarat oficial monument al arhitecturii industriale atat din Romania, cat si in intreaga Europa. Ca inaltime, si acum este cea mai inalta cladire din Copou si ofera o priveliste panoramica a unei mari parti a orasului. Constructia a fost reamenajata aidoma Turnului Eiffel. „În mod direct, Universitatea din Iasi se trage din Academia Mihaileana, fondata în 1834 de Gheorghe Asachi. În noua sa forma, ea a fost inaugurata la 7 noiembrie 1860 – 26 octombrie stil vechi, în prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al carui nume îl poarta din 1960. La înfiintare avea trei facultati: drept, filosofie (litere) si teologie. Facultatea de Drept fusese înfiintata înca de la 24 februarie sau 7 martie 1856. În 1864, universitatea era formata din Facultatea de Litere si Filosofie, Facultatea de Drept, Facultatea de Stiinte fizice, matematice si naturale, iar în 1879 a aparut Facultatea de Medicina. În anii 1890-1900 s-a dezvoltat Facultatea de Stiinte: în 1892, a aparut catedra de Chimie, în 1906 cea de Chimie Agricola, iar în 1910 a aparut Scoala de Electricitate. Actualul Corp A al universitatii, Palatul Universitatii, a fost construit între anii 1893 si 1897 (si extins in perioada interbelica – n.r.), tot dupa planurile arhitectului Louis Blanc si inaugurat în prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta”, se arata in documentele Directiei Judetene pentru Cultura (DJC) Iasi.

De mentionat ca, Louis Pierre Blanc s-a nascut la 31 decembrie 1860 la Geneva si a murit la 26 aprilie 1903, tocmai la Bucuresti. El a fost un arhitect elvetian, proiectantul unor cladiri publice monumentale in tara noastra, reprezentative pentru arhitectura urbana de la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea. Cele mai numeroase cladiri proiectate de catre acesta au fost construite atat la Iasi, dar si la Bucuresti.

Citeste si: Toti iesenii au intrat macar o data aici. Se vinde o cladire celebra din centrul Iasului





Comentarii
Adauga un comentariu