Titlurile zilei

Detalii incendiare ale încătușării fostului episcop de Huși, Cornel Onilă, în dosarul „Sex în chilie”! Acuzații de agresiuni sexuale împotriva elevilor! Fostul arhimandrit Sebastian Cristi Jitaru, cercetat în același caz! – FOTO, VIDEO

Publicat: 22 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ex-episcopul de Huși, Cornel Onilă, cunoscut drept Cornel „Bârlădeanu'”, a venit ieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași alături de avocatul său, Liviu Bran. După mai bine de o oră de audieri, Cornel Onilă a fost reținut pentru 24 de ore, pentru agresiuni sexuale, în dosarul intitulat generic „Sex în chilie”. Pe lângă fostul episcop de Huși, la Parchet a fost adus și Sebastian Cristi Jitaru, fost arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși, care are calitatea de suspect în același dosar

Detaliile incredibile din ancheta ce îl vizează pe fostul episcop de Huși, Cornel Onilă, cunoscut și ca „Bârlădeanu'”! Anchetatorii au dispus ieri reținerea lui Cornel Onilă timp de 24 de ore, pentru viol și agresiune sexuală. Surse judiciare spun că, în urmă cu mai bine de 3 ani, când Cornel „Bârlădeanu'” era profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Ioan Gură de Aur”, din Huși, acesta ar fi obligat un elev să întrețină raporturi sexuale cu el. Aceleași surse afirmă că, în caz contrar, elevul ar fi fost amenințat cu repetenția sau, mai rău, cu exmatricularea.

Fostul episcop a venit liniștit la Parchet, alături de avocatul Liviu Bran

Fostul episcop de Huși, Cornel Onilă, a ajuns ieri, la ora 13:51, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Alături de el se afla avocatul Liviu Bran. De fapt, ex-episcopul fusese citat de aproximativ o lună în dosarul intitulat generic „Sex în chilie„. Din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus și a declarării stării de urgență, audierea lui Cornel Onilă, cunoscut și drept Cornel „Bârlădeanu'”, a fost amânată de către anchetatorii ieșeni.
Astfel, ieri, la ora 13:59, Cornel Onilă și avocatul Liviu Bran au intrat în sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Audierile au durat aproximativ o oră. La 15:04, fostul episcop al Hușilor a ieșit din sediul Parchetului înconjurat de oamenii legii, care l-au urcat într-un autoturism Dacia Duster de culoare albă și l-au transportat în Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Reținerea a fost o surpriză neplăcută pentru Cornel Onilă

După aproximativ jumătate de oră de la preluarea lui Cornel Onilă, din sediul Parchetului a ieșit și avocatul Liviu Bran. Apărătorul fostului episcop de Huși a declarat că reținerea clientului său a reprezentat o surpriză neplăcută pentru amândoi.

„Spre surprinderea noastră, preasfințitul Cornel (Cornel Onilă – n.r.) a fost reținut astăzi pentru 24 de ore. Dumnealui consideră că este nevinovat. Urmează să vedem dacă se va face o propunere de arestare preventivă, cel mai probabil în cursul zilei de mâine. Subliniez faptul că dumnealui se consideră nevinovat și consideră că este victima unui mare abuz”, a precizat ieri avocatul Liviu Bran.

Conform acestuia, clientul său este suspectat de agresiuni sexuale.
Ulterior, în jurul orei 16:00, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a sosit un alt autoturism marca Dacia Duster, de culoare albă, în care se aflau oamenii legii, alături de Sebastian Cristi Jitaru, fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși. Acesta a fost dus direct la audieri, iar, conform unor surse juridice, acesta are la rândul său calitatea de suspect în acest dosar.

Dosarul „Sex în chilie”, redeschis de procurorii ieșeni în urmă cu câteva luni

În urmă cu aproximativ un an, procurorii ieșeni au redeschis unul dintre cele mai incendiare dosare pe care le-au avut în ultimii ani. Dosarul intitulat generic „Sex în chilie”, în care fostul episcop de la Huși, Corneliu Onilă, a intrat în atenția anchetatorilor, a fost redeschis după ce în spațiul public au apărut informații că unele probe nu s-ar fi aflat în posesia procurorilor într-o primă fază.
La începutul acestui an, procurorii ieșeni susțineau că audierile erau în toi. „Ancheta continuă în această cauză”, a declarat în ianuarie 2020 procurorul Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Dosarul „Sex în chilie” a fost redeschis printr-o ordonanță a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, confirmată apoi de instanță.
Investigația inițială în care procurorii ieșeni au verificat dacă fostul episcop de la Huși ar fi profitat sau nu de funcția lui pentru a face sex cu elevi minori a fost deschis la finele anului 2017, ca urmare a unui denunț, și a fost clasată pe 11 iunie 2019, după ce procurorul de caz a considerat că nu are suficiente probe pentru a-l acuza pe Corneliu Onilă. În 2019, în spațiul public au apărut noi informații care au dus la redeschiderea cazului.

Amintim că unul dintre ierarhii importanți, ex-episcopul de Huși, Cornel Onilă, a renunțat la funcție după ce în spațiul public a apărut o filmare compromițătoare. Ulterior, acesta a fost vizat de procurorii ieșeni în cadrul anchetei penale.
Reținerea fostului episcop a fost făcută pentru viol și agresiune sexuală împotriva unui fost elev de-al său de la Seminarul Teologic Ortodox „Ioan Gură de Aur”, din Huși. De remarcat este faptul că reținerea fostului episcop reprezintă o premieră. Așadar, este pentru prima dată când un cleric ortodox de grad înalt ajunge după gratii pentru asemenea acuzații.

De unde a pornit scandalul cu fostul episcop al Hușilor

Scandalul a izbucnit de la dosarul în care Cornel Onilă s-a plâns că trei preoți l-au șantajat cu imagini compromițătoare. Pe data de 29 iunie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Iași au dispus reținerea lui Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, și Răzvan Mihail Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, din județul Vaslui, pentru șantaj.

„În perioada 30 mai – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe (Cornel Onilă – n.r.) cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, cu scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial, cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceștia au pretins doar suma de 50.000 de euro, fără vreo altă „avansare”, au precizat atunci procurorii anticorupție.

La finalul procesului penal, toți cei trei inculpați au primit pedepse cu executare din partea judecătorilor. În martie 2019, Jitaru a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de detenție, iar Damian și Bumbu au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare, cei trei primind și interdicția de a profesa ca preoți pe o perioadă de cinci ani.

Din acel dosar a fost disjuns un al doilea, în care au fost făcute cercetări inițial în ceea ce îl privește pe Cornel Onilă, pentru presupuse abuzuri sexuale. Surse judiciare au afirmat ieri pentru reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” că, din dosarul inițial, doar unele probe au ajuns la cea de-a doua cauză. Din acest motiv, dosarul privindu-l pe fostul episcop al Hușilor a fost clasat, din lipsă de probe. La câteva luni, în spațiul public au apărut noi informații legate de caz, astfel că ancheta a fost redeschisă. Aceleași surse judiciare susțin că Onilă și Jitaru ar fi comis agresiuni sexuale asupra unor elevi din cadrul seminarului.

Adauga un comentariu